SUA: Camera Reprezentanţilor abrogă din nou reforma sănătăţii a lui Obama

Camera Reprezentanţilor a Congresului american, dominată de republicani, a votat miercuri, din nou, abrogarea reformei în domeniul sănătăţii iniţiate şi deja promulgate de Barack Obama, demersul adversarilor preşedintelui având însă toate şansele să eşueze în Senatul controlat de democraţi, relatează AFP, citată de Agerpres.

Camera Reprezentanţilor a aprobat, cu 244 voturi pentru – printre care şi ale câtorva democraţi – şi 185 contra, un nou proiect de abrogare a legii promulgate în 2010, după ce Curtea Supremă a validat, la 28 iunie, aproape întreg textul legii care prevede extinderea asigurărilor de sănătate la 32 milioane de americani.

Votul, cu semnificaţie doar politică şi simbolică, este cel mai recent dintr-o serie de peste 30 vizând abrogarea integrală sau parţială a reformei „Obamacare”.

La mai puţin de patru luni înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie, republicanii, majoritari în Camera Reprezentanţilor în urma scrutinului parţial din noiembrie 2010, nu depun însă armele. „Am spus încă din prima zi că vom abroga legea în întregime. Putem să luăm totul de la zero şi să le spunem americanilor: ‘Suntem de partea voastră'”, a declarat liderul majorităţii republicane, Eric Cantor.

Aflat miercuri în campanie la Houston (Texas), Mitt Romney, rivalul republican al lui Barack Obama la preşedinţie, a fost îndelung huiduit după ce a vorbit, la convenţia celui mai important grup de apărare a drepturilor populaţiei de culoare /NAACP/, despre abrogarea acestei reforme.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.