SUA: Democrații îşi mențin controlul în Senat

UPDATEPreşedintele american Joe Biden a declarat că succesul neaşteptat al democraţilor în alegerile intermediare (”midterms”) l-a plasat într-o poziţie puternică pentru a aborda discuţii cruciale cu preşedintele chinez Xi Jinping, relatează AFP.

„Mă simt bine şi aştept cu nerăbdare următorii doi ani”, a declarat Joe Biden la Phnom Penh, unde participă la summitul Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

Biden a sunat-o pe Catherine Cortez Masto pentru a o felicita şi a vorbit, de asemenea, cu Chuck Schumer, liderul majorităţii democrate din Senat, a indicat Casa Albă. Preşedintele a menţionat că atenţia se îndreaptă acum către statul Georgia, unde un tur de scrutin din 6 decembrie va decide cu privire la obţinerea unui loc în Senat.

Ştirea inițială

Partidul Democrat a câştigat, potrivit presei americane, locul care îi lipsea pentru a-şi menţine controlul în Senat, o victorie decisivă pentru continuarea preşedinţiei lui Joe Biden, relatează AFP.

La patru zile după alegerile dezamăgitoare de la jumătatea mandatului pentru republicani, senatoarea democrată Catherine Cortez Masto a fost declarată câştigătoare în statul cheie Nevada în faţa unui candidat Adam Laxalt, susţinut de fostul preşedinte american Donald Trump, potrivit estimărilor unor canale de televiziune americane.

Realegerea senatoarei democrate aduce numărul de aleşi democraţi în Senat la 50 din 100, ceea ce permite partidului lui Joe Biden să păstreze controlul asupra camerei superioare a Congresului. Conform Constituţiei, vicepreşedinta Kamala Harris are puterea de a departaja senatorii.

Democraţii ar putea câştiga în continuare un loc în statul Georgia, unde va fi organizat un al doilea tur pe 6 decembrie.

Republicanii, care nu au atins valul aşteptat în timpul acestui scrutin, tradiţional defavorabil partidului de guvernământ, par totuşi în măsură să recâştige o majoritate în Camera Reprezentanţilor, ceea ce i-ar ajuta să lanseze numeroase anchete parlamentare asupra administraţiei lui Joe Biden sau a celor apropiaţi lui.

Dar fără Senat, ei nu vor putea să adopte legi contrare obiectivelor acestuia, în special cu privire la avort sau schimbările climatice, sau să blocheze numirile judecătorilor, ambasadorilor şi oficialilor guvernamentali.

În plus, victoria lor promite să fie mult mai strânsă. Canalul NBC News a estimat sâmbătă dimineaţa o majoritate fragilă de cinci locuri pentru republicani, cu 220 de aleşi faţă de 215 pentru democraţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

44 de Comentarii

  1. Deci @ misteaux- cum e cu „capra „?( nu Franck) .Asa cum spuneam : „Nu conteaza cine voteaza ,conteaza cine numara voturile”! Cam sumbra viata pe mapamond in urmatorii ami. Si mai ales in uniunea sovietica aialalta .

  2. Chiar dupa cateva ore dupa inchiderea urnelor cand in cateva state cheie s-a incetinit subit ritmul numararii voturilor am afirmat aici ca republicanii nu vor lua senatul. Desi toate sondajele anterioare ii dadeau invingatori clari pe republicani, cei avizati au fost sceptici. S-a repetat scenariul cu alegerile din 2020. Republicanii iar au luat-o in bot pentru ca nu invata nimic. Au repetat entuziasti si ei la fel de obositor ca democratii la fiecare doua propozitii: democracy, democrasy, democarasy.

  3. Știrea e falsa. Mistheaux ne poate confirma, fiindcă Mistheaux e întotdeauna exponentul adevărului.
    PS. Vineri, atenție la trecerea de pietoni, dacă locuiți în zone greu accesibile. S-ar putea sa fiți lovit de taurul catunului sau de un urs aflat în căutarea unei partenere de o noapte. După contact n-o sa arătați deloc mistheaux.
    PS. Un alb va scrie intotdeauna alb pe negru, spre deosebire de un negru care va scrie negru pe alb. Scrisul fiind caligrafic arata mistheaux când e conturat de o linie trasat de o domnișoară Mistheaux.
    PS. Orice pisica sălbatică poate fi imblanzita de un reprezentant al crescătorilor de câini vagabonzi lăsați de izbeliște în zona oracolul din Delphi.
    PS. Cel care canta mistheaux la lira e neapărat Apollo ucigașul de piton.
    PS. Dacă te privești în oglinda apei și ți se pare ca arăți mistheaux, cu siguranță ești Narcis.
    PS. Pentru ca o coala de hârtie se îmbrăca mistheaux de la magazinul Mistheaux, magazinul a devenit atracția lumii bune.
    PS. Inteligenta și Qintesenta au trecut cu o viteza de 146 km. pe ora, pe o sosea care arata mistheaux fiind proaspăt asfaltata de către reprezentanții viitorului apropiat de depărtat de marginea pantalonilor netivita.
    PS. Dacă va plimbați cu o tipa Mistheaux pe bulevardul vieții sa știți ca Mistheaux va va spune ce viitor va așteaptă împreună. Asta numai in cazul în care apelați la el și nu apelează el la voi.
    PS. Ce zice o dama. E mistheaux sa fii Mistheaux. Toți de privesc cu admirație, te doresc cu ardoare si-ti sorb cuvintele cum soarb razele soarelui stropii de roua.
    PS. Oricar ar fi de întunecată noaptea se poate întâlni cu un răsărit Mistheaux.
    PS. La război ca la război și la mistheaux ca la Mistheaux.

  4. Comunismul evvreiesc american a invins. Urmeaza parade in piata Capitoliului Rosu.

  5. Probabil ca acelasi sistem il va declara castigator in Romania pe mizerabilul de Ciolos, in loc sa il bage in inchisoare pentru tradare de tara!

  6. Diferenta este de cateva mii de voturi la aproape un milion de voturi numarate. Exact cat trebuia. Iar a facut legea voturile trimise cu posta cu saptamani in urma.

  7. Trump daca candideaza, nu va lua in 2024,nici 30% din voturi!
    Noua personalitate republicana cu sanse la presedentia SUA este guvernatorul Floridei,daca Mile Pence nu candideaza
    Deocamdata Midterms pentru republicani este un fiasco,o mare dezamagire inclusiv pentru gelatinosul Trump Portocala ceea ce arata ca americanii sunt constienti ca nu a inventat Biden inflatia sau razboiul Rusiei din Ucraina

  8. E clar :

    S-a dat startul la furat voturi .

    Atenție România 2024

  9. Exact cum au prevăzut și rușii.
    E vremea când se fac bugetele pe 2023. Să nu uitați să alocați 25% din PIB pentru plata armelor livrate vitejilor ucraini.
    Slava America!

  10. Urmează și la Camera Reprezentanților scenariul „Mihaela dragostea mea”.

  11. Rușii au prevăzut victorie pentru democrați și colo, și colo. Mai greșesc și ei. Dacă ditamai IQ-ul a greșit, ce să mai zici de niște barbari.
    Să nu uitați să alocați 25% din PIB pentru plată la industria de puști.

  12. Toata media democrata a inventat o disputa de proportii intre Trump si De Santis desi nici unul dintre ei nu a confirmat-o si nici alti lideri republicani. Se spera divizarea partidului republican ceea ce ar insemna victoria mondiala definitiva a globalistilor soroshisti.Este o diversiune infantila trasa la indigo dupa cele din tratatele securitatilor est-europene de pe timpuri. Doar ca sustinatorii republicanilor nu sunt spalati pe creiere. Cred numai rezistentii lor.

  13. Au existat emotii cum ca democratii nu vor reusi sa masluiasca rezultatul .

  14. au furat la rupere exact pe modelul pantetat la noi de usr-pnl la primaria capitalei. O sa vedem toti apocalipsa, nu mai poate opri nimeni extinderea razboiului iar economia o sa fie complet distrusa in toata lumea. A venit dezastrul cel mare!

  15. Asistam la inceputul celei mai crunte dictaturi din istoria omenirii, foamete, razboi gerenralizat, genocid si o doctrina ideologica de partid in care copiii o sa fie mutilati sexual fizic si psihic cu forta fara ca parintii sa se mai poata opuna (in California a devenit lege saptamina trecuta)! Bolnavii psihici conduc lumea si au instaurat dictatura la nivel mondial!

  16. Trump merita un duș rece. L-a primit! De acum marele și arogantul conspiraționist e istorie. Amin!

  17. In Romania avem de ales din 3 evvrei.
    Geoana, Raresh Bogdan sau Rafilla.
    Adica Colonie evvreuasca casi America. Sper sa nu ne bage in razboi.

  18. Democratii au fost varza la toate temele puse pe tapet in campanie ( inflatie, securitate interna, imigrare etc) cu exceptia temei avortului. Aici conduceau detasat. Este de mirare ca republicanii dovedind prostie pur si simplu au mers pe fenta agitand la maximum si ei aceasta tema in loc sa o minimalizeze. Practic au dat motiv de replica virulenta contracandidatilor democrati care s-au agatat cu disperare de acest subiect ocolindu-le cat au putut pe celelalte. Avand foarte multe candidate acestea au stiut sa-si joace perfect rolul de ‘victime’ isterizand astfel enorma armata de activiste feministe inclusiv cele aciuate prin televiziuni.

  19. ” Cainele moare de drum lung si noi de grija altora!”. Suntem masochisti si ne place sa ne automanipulam. In Lumea capitalista toate se analizeaza si se fac pornind de la castig si pierderi. Ce castiga sau ce pierde Romania, daca in SUA sunt sau vor veni la putere republicanii sau democratii? Devine Statul Roman mai suveran? Devine Statul Roman mai independent? Polueaza mai putin trupele straine teritoriul Romaniei? Ne vor da voie sa ne ocupam de saracia si nevoile cetatenilor din Romania si nu de sustinerea cu bani, bunuri si armament a unor aventurieri , circari si belicosi? Este istorica diversiunea de a arata cetatenilor cu degetul pericole inchipuite si fantome externe, cu scopul de a le abate atentia de la problemele lor reale, de la nevoile lor stringente din Tara!

  20. Votul e o batjocură, iar port-stindardul acestei batjocuri îl reprezintă făloasa democrație de operetă, cea care va duce omenirea către comunism în zbor.

  21. După ce gazetele americane ne-au spus zilnic ca vor câștigă republicanii acum ne anunță surprize. Așa și înfrângerea rușilor în Herson. Ce jigodii sunt propagandiștii de toate culorile. Nimeni nu spune adevărul!

  22. „un kopeicar spune:
    13 NOIEMBRIE 2022 LA 7:31
    Deci @ misteaux- cum e cu „capra „?( nu Franck) .Asa cum spuneam : „Nu conteaza cine voteaza ,conteaza cine numara voturile”! Cam sumbra viata pe mapamond in urmatorii ami. Si mai ales in uniunea sovietica aialalta .”
    ___________________
    Iti dau dreptate cand ai dreptate …indiferent de cum s-a votat si cum s-a numarat …un om destept spune
    VOX POPULI VOX REI … 🙂
    daca americanii, SINCER, asta vor asa sa aiba …daca ceva a fost imoral la vot ….
    vocea poporului se va face cu si mai multa acuitate remarcabila
    tine minte … bun sau rau … constructiv sau destructiv
    POTENTIAL de SCHIMBARE ( in bine sa-u in rau !) in USA exista
    vezi doar OCCUPY WALL STREET si mai apoi „6 ianurie” …si ce va urma acut in viitor !

    CRIZA ECONOMICA in USA e de-abia la inceput … esti constient ce PACOSTE au pe cap imediat urmator ? … ce inseamna ca RAZBOI ECONOMIC „The inflationa act” aliatilor din NATO ?
    Ce inseamna inflatia in USA pentru marfurile de export USA … ?
    Ce efect inca in curs de explozie SOCIALA are TIPARNITA in USA 😀 ?
    MI-E mila sincera de USA pentru ca imi place nostalgic-talamab idealizarea ei din filmele de Hoolywood spalacite-n memorie !
    USA e pe o panta descendenta …taman din cauza PROGRESSISTILOR ce-au exportat industria in CHINA
    devenind dependenti de MUNCA IEFTINA CHINEZEASCA
    cum spun ei pur DEMAGOGIC … au devenit nemtii dependenti de GAZ-ul rusesc ! Nu vad barna din ochiul lor dar paiul din ochiul nemtilor … 😀

  23. sti ce va distruge USA (OBLIGATA la razboi mondial curand) … decadenta DOLLARULUI ca mijloc de export al INFLATIEI INTERNE ! = semenle se deja vad !
    😀
    (nu ma bucur ca USA se duce dracului de suflet ! …si DA ! …era mai bine pentru ca amana AGONIA daca sau democratii sau republicanii castigau vizibil … 50/50 e cel mai rau procent intr-o DEMOCRATIE … pentru ca inseamna pur si simplu ca
    unii se IMPUN deloc numeric sau majoritar ALTORA la fel de puternici, de facto, ca si ei ! Asta chiar e samanta de „6 ianurie” RAZBOI CIVIL ! 🙁
    (PS: NU dispera …chiar am IQ-ul ala si USA chiar e in BUDA ! Ne-bucuros ti-o zic ! 🙁 )
    😀 … AUD ?

  24. STAI sa vezi ce urmeaza …
    DOBANDA FED-ului va enerva detinatorii de TEZAUR de-valorificat, si v-a atrage dollarii externi in bacile cu dobanda mare yankeie, marind inflatia in USA (cu deja acum: zeci de milioane sub minimul de trai + cu locurile de munca la chinezii de-a caror MUNCA IEFTINA sunt la fel de dependenti americanii cum sunt nemtii de GAZ-ul rusnac)
    PETRO-dollarul se duce buuuh si OPEC+-iul nu mai „asculta” de poruncile USA
    BRICS-ul e deja o alternatica nemultumitilor …si astia vor fi acum dupa „the inflation act” si TIPARNITA DOLLARILOR de ne-mai exportat pentru ca nu mai e moneda trezoriera
    USA deja-si consuma rezervele de carburanti pentru cazuri de necesitate ( = USA E IN NECESITATE)
    E JAAAALEEE ! Pierd si UKRAINA care se va destrama curand 🙁 🙁 🙁 !
    Tot planul USA de-a incercui Russia se duce vizibil naibii = nu i-au tinut buzunarele = au fugit rushinati si din Afghapak ! 🙁
    Trisstetea imediata a yankeilor ne va afecta afectuos si pe noi ! 🙁 😀
    etc.
    ‘s multe de zis la ce va urma-n USA …insa pezevenghiul excomunicat KARL the MARX a zis-o mai inaintea noastra:
    – Cand un IMPERIU care-a crescut prrea mare …e pus la DIETA de SLABIRE … se destrama istoric ! Evreii (ca K.M.) stiu ce spun ! 😀
    SHALOM !
    In criza prin care vor trece … „6 ianurie” deja intamplat si CAZ DE PRECEDENTA …e un semn ca USA nu mai e cea de acum 25 de ani … ! 🙁

  25. „Bogdan spune:
    13 NOIEMBRIE 2022 LA 10:14
    Oare bucuria boșorogului Biden înseamnă război și cu China?”
    Vezi ca „CRAZY NANCY”(dicto TRUMP!) ti-a raspuns recent … odata cu vizita talamba-n a ei TAIWAN 😀 !
    Sau intrebi RETORIC ? 😀

  26. „nae girimea spune:
    13 NOIEMBRIE 2022 LA 9:09
    Au existat emotii cum ca democratii nu vor reusi sa masluiasca rezultatul .”
    TREND-ul e accelerat inspre CONFLICT social … la yankei 😀 😀 😀

    OCCUPY WALL STREET —> „6 ianurie” —> „RAZBOI CIVIL”

    NASOL cum moare un IMPERIU ranaindu-si in AGONIE si aliatii ideologici ! [USA pierde Europa ! 🙁 ]

    PS: MISHTEAUX NU POATE GRESI ! 🙂
    😉

  27. @ Mistheaux- cel care nu poate greși e un vizionar potent. Cel care poate gresi e un vizionar și impotent.
    PS. Intr-un vis, avut noaptea trecuta, deci noaptea care nu arata prea bine, am visat-o pe Baba Vanga ca îmi vorbeste. O ascultam ce Mistheaux i se inseileaza cuvintele și am rămas impresionat. M-am trezit și am pus mana pe un tratat despre impresionism, apoi am luat la puricat ” Fals tratat de vanatoare” si” Fals tratat de ghicitoare”. Lucrări excepționale.
    PS. Privesc pe geam. Ce ceata Mistheaux. Ies din casa și ma pierd Mistheaux printre tentaculele ei. O voce feminina striga. Strigatul ei, deși e ușor disperat, are o tonalitate Mistheaux. Ii răspund la fel de Mistheaux. Continua sa strige impresionant de Mistheaux. Ii raspund. ” N-ai cum sa gresesti nota. Ai voce. Ai timbru, cap de zimbru, ai tot ce trebuie ca să reușești, deși n-ai reușit sa înțelegi ca atunci când cazi în groapa pe care ti-ai sapat-o, recunoaște ca ai căzut. PS. Foarte important. Nu folosi scara de aluminiu ca să ieși din ea, ci ” Scara”, lui Ioan Scararu care e sigura și evlavioasa și folosește pocăință la fiecare treapta.

  28. Shalom amicilor !
    PUP! 😀
    (sincer iti spun ca ca neutral putin imi pasa de ce patesc rusii sau americanii in CRIZA care sigur vine ! totusi in spatele ratiunii sunt si emotional … hehehe … emotia de orice fel e buna —zise psihopatul incapabil de-a o simtii ! 😉 😛 )

    USA va culegea ce-a semanat ! Nimic altceva ! Ca va fi bine sau va fi rau depinde de ei … desi exista in lume masochisti care vad „binele” altfel decat „sadicii” 😀 !

  29. APROPEAUX: „Nici o natie din lume nu ne intrece in arta de a deduce orice poftim, in cea mai frumoasa ordine, din citeva definitii de cuvinte.“ 😀
    😉

  30. NU exista „gropi” cand urci … spargand tavane … 😀
    … daca urci „arunca scara DUPA ce te-ai folosit de ea” spunea marele WITTGENSTEIN ! 😉
    USA e in … buda ! Acum ! Cazanele cu supapele premeditat-ignorat-blocate … explodeaza urat ! 😛
    😀

  31. trump a iesit din joc . putin la fel iar china plimba in costum de militar pe seful ei la tv .singurul ramas e biden .

  32. @ Jean N-ai nimerit-o Jane!De ce crezi ca ar sustine americanii un francez?Sa fim seriosi! Kovesi are cele mai mari sanse sa fie aleasa sistemului, ca e unealta nemteasca si conserva americaneasca (fosta unealta si a americanilor). Varianta a doua este Geoana. Mai e si Hellvig, candidatul PNL, cu ceva sanse, caci si penelistii s-au convins ca a merge cu MaCiuca, ar insemna să mearga pe o mana moarta.

  33. Republicanii nu știu Istorie.
    Neo-comuniștii NU MAI DAU PUTEREA DIN MÂNĂ prin „alegeri”, odată ce au castigat-o !
    Oricum, ei nu au studiat cum s-a „votat” pentru Petrov la Ambasada din Paris…?

  34. Cine dracu mai crede în așa zisa „democrație” și în alegeri dacă în America se fură la vot în halul ăsta ? Eu nu mai am de gând să particip. Vreau să se aleagă praful, cât mai repede cu atât mai bine.

  35. putinistilor si trumpistilor le-a cam pierit glasciorul .au ramas cu china si cu uniforma de parada .

  36. INTREBAREA FUNDAMENTALA e:
    – Care-i baza democratica a conducerii a 50% din votanti de ceilalti 50% din votanti prin principiul „MAJORITATEA se impune prin obligarea la compromisuri a MINORITATII” ?

    E clar ca 50% vor fi multumiti de „drumul USA” castigand …si … 50% nu vor fi multumiti si nici de acord insa au „pierdut” democratic-electoral 😀 ! Cel mai PERICULOS procent intr-o DEMOCRATIE … un procent care-i arata FUNCTIONALITATEA in STATUL RESPECTIV 🙁

    Alta era daca un partid (oricare-ar fi fost !) castiga cu 55-80% … atunci era demonstrat ca exista o MAJORITATE cat-de-cat-clara care SA POATA IMPUNE viziunea ei PRIN NUMAR DE VOTANTI unei MINORITATI care PRIN NUMAR ar fi obligata moral-democratic sa accepte ca fiind mai putini care vor cum isi vor majoritarii au prioritate constitutionala sa dicteze !

    E de rau ! 🙁

  37. Și proști și puțini.Doua rele pentru bieții postaci care se dau de ceasul morții că democrații nu au pierdut senatul american.Sperau că dacă Trump cu oamenii lui (nerdy li se mai spun) acaparează in legislativ mai multe locuri ajutorul pentru Ucraina se va micșora.Asta îi doare pe amărâți: Rusia e fugărită ca o armată de puterea 14paiscea de o armată mult mai puțin dotată.Ii doare că lumea civilizată ajuta decisiv Ucraina.Bucurati-va că România și-a câștigat respectul întregii lumi pentru poziționarea fata de agresiunea satanist-nazista a Rusiei.Orice român sănătos la cap apreciază asta.Dar voi nu sunteți români adevărați.Bag mana in foc.

  38. Păcat.. Americanul se pare că e amator și prostănac. Sau or fi deja toții BLM, LGBTQ, Antifa, sau genderi.. Altfel nu poți explica simpatia față de un Șoroș cică democrat, sau alții care dau din război in război..Ei chiar nu realizează de cât de in offside sunt ??

  39. Da @ misteaux – urmeaza in continuare STS ( statia terminus amerloca) In urmatorii ani urmeaza secesiunea . Pe bune. Prea multa apa la picioarele colosului ( din lut) Daca mai taiesc ( traim ) vorbim peste citiva ani.In orice oligarhie este cineva care controleaza . Si-si impune – ce ? Idiotii utili.Si pentagonul ti-a ( ne-a) tras clapa . Pacat de amaritii de americani. Nu le doresc ,dar vor gusta „dulceata „ce ne-au „oferit-o”noua in 1989. Las-o dreac de „capra ” . Se descurca si singura ,daca nu-i „lupul „linga ea.SHALOM.

  40. problema nu-s oamenii votand
    ci cei care nascocesc si sutin ideologiile care despart votantii …intr-o democratie ! …in majoritari si minoritari
    in USA …sunt 2-oua ideologii complet ANTAGONISTE (vezi „6 ianuarie”!) care e vizibil se „urasc” in amnunte contradictoriu ideologice REPUBLICAN-DEMOCRAT …constant …e PERICOL …deja-s ani decand e 50/50 lupta inter-partinic ideologica !
    NASOL !
    USA prin mentinerea in TIMP a procentelor quasi-egale …arara ca DEMOCRATIE e pe moarte (daca traia impaciuiaspiritele incinse REPUBLICANE cu cele DEMOCRATE …in asa fel incat unii balansau inspre 60-80% devenind o majoritare clara … impunandu-se populational = micsorand MINORITATEA !
    Sti ce se intampla cand 2-oi boi, unul puternic si unul slab trag in jug ? E exact DEMOCRATIA … boul puterni il trage pe cel slab dupa sine …il taraie dupa el -> in USA azi (vizibil de un deceniu) boii sunt la fel de puternici
    cand 2-oi boi in jugul DEMOCRATIEI sunt la fel de puternici si unul trage HAIS iar celalalt CEA …se rupe JUGUL !
    JUGUL e … distinctia PROPAGANDIST MANIPULATORIE care imparte societatea in cele 2-oua partide in lupta egala dar contrara !
    = ARISTOCRatia USA se duce naibii de suflet curand ! = USA se pravale ca IMPERIU !
    Asa dezbinat in-guvernabila n-a mai fost USA nicicand … si istoric LUPTA de clasa se ASCUTE tamna cand fortele-s egale …adica niciuna nu cedeaza ! Cu cat un popor e o perioada mai luuunga despartit in crezuri IDEOLOGICE CONTRARE la putere numeric electorala egala …cu atat mai rau se „sparge buba” !
    Se pare ca „cineva” dupa „6 ianurie” chiar vrea distrugere DIN INTERIOR a USA !
    NU cred in COINCIDENTE ..insa e STRANIU cum DE_O VFREME iNCOACE … democratia americana e JUMI-JUMA la milimetru !
    -> IMPLOZIE a la „6 ianurie” curand ? … DA! … semenele VREMII o arata ! 😀
    AUD ?
    😀

  41. Mda @ misteaux asa-i in „politicaly corectness” . Si tocmai de aici i se va trage „Colosului” . Deoarece folosind deviza „politicaly..” au dat la o parte valorile fundamentale ale umanitatii.asta sa fie (eu cred ca este) prologul secesiunii ? Astept. Asa cum au facut-o multi din strabunii mei(nostri) . Si asteptind am papat coliva a citorva imperii ( Roman , Otoman, Tarist , Austro-Ungar si Sovietic). „Vremea trece /Vremea vine / Toate-s vechi si noua toate/ Ce e rau si ce e bine / Tu te-ntreaba si socoate „. Spunea marele Eminescu.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.