Întrebat despre operaţiunea armatei israeliene de la spitalul Al-Shifa din Gaza, un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe a spus că „spitalele şi pacienţii trebuie protejaţi”, transmite miercuri AFP.
„Nu vom comenta în detaliu o operaţiune militară israeliană în curs. După cum am spus deja, nu sprijinim atacurile aeriene împotriva unui spital şi nu vrem să vedem schimburi de focuri într-un spital în care oameni nevinovaţi, săraci, bolnavi, care caută îngrijiri, sunt prinşi în focul încrucişat. Spitalele şi pacienţii trebuie protejaţi”, a spus acesta într-o scurtă declaraţie transmisă AFP.
Statele Unite au acuzat marţi seară Hamas şi gruparea palestiniană Jihad Islamic că folosesc „un centru de comandă şi control de la spitalul Al-Shifa”, cel mai mare din Gaza, în cuvintele lui John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, o declaraţie care merge în aceeaşi direcţie cu poziţia autorităţilor israeliene. Hamas a respins acuzaţiile SUA, considerând aceste remarci drept „undă verde” pentru ca Israelul „să comită noi masacre”.
Cel puţin 179 de cadavre au fost înhumate marţi într-o groapă comună săpată în incinta complexului spitalului al-Shaifa din Gaza, a declarat pentru AFP directorul instituţiei, doctorul Mohammed Abu Salmiya. Printre ele se află şi trupurile a şapte bebeluşi prematuri decedaţi în lipsa alimentării cu curent electric a echipamentelor care îi ţineau în viaţă, potrivit acestuia.
Evacuarea pacienţilor din spitalul Al-Shifa din Fâşia Gaza este o ”misiune imposibilă”
Mii de persoane se aflau marţi sub asediu în principalul spital din Gaza, în plin conflict între Israel şi militanţii palestinieni Hamas.
La finalul săptămânii trecute, reprezentanţa diplomatică a Israelului la Geneva a acuzat OMS, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) şi Biroul ONU pentru afaceri umanitare (OCHA) că au criticat apelurile israeliene la evacuarea spitalului.
”De o lună noi le cerem civililor şi pacienţilor să evacueze spitalul Shifa, care găzduieşte cartierul general al Hamas. Obiectivul nostru este de a evita ca ei să fie prinşi în capcană într-o zonă de luptă activă”, a scris reprezentanţa israeliană pe reţeaua X (fosta Twitter).
Marţi, o purtătoare de cuvânt a OMS, Margaret Harris, a explicat că pacienţii care se află în spital nu pot fi evacuaţi întrucât sunt foarte vulnerabili, foarte bolnavi.
Palestinienii aveau mii de suliti, dar scuturi …