Eliminată în sferturi de la Australian Open, Simona Halep, numărul trei mondial, era așteptată să ia startul la turneul WTA de la Doha (Qatar), programat în perioada 1-6 martie, dar românca s-a retras.
Turneul WTA 500 este dotat cu premii totale de 565.530 dolari şi principala favorită va fi australianca Ashleigh Barty, numărul unu mondial.
Sabalenka a câştigat ediţia de anul trecut a turneului. Simona Halep a câştigat titlul în 2014, iar în 2019 a jucat finala (pierdută în faţa belgiencei Elise Mertens).
„Din păcate, am decis să mă retrag de la acest turneu. E mereu una dintre opririle mele preferate din circuit și abia aștept să revin anul viitor la Doha.
Le transmit celor care organizează turneul să aibă o săptămână fără probleme și plină de succes”, a transmis Simona Halep.
Nu va fi singura absență importantă de la Doha: și Bianca Andreescu, dar și Sofia Kenin au anunțat că nu vor fi prezente.
Următorul turneu la care este așteptată să participe Simona Halep va fi cel de la Dubai (7-13 martie), de categorie superioară, WTA 1000, pe care l-a câștigat anul trecut și în 2015.
Iar tu cred ca esti un ratat, vreun mos bașinos (ma insel cumva si ma conversez cu o baba bașinoasa ?) care in garsoniera sa confort doi la care n-a mai platit intretinerea de sase ani, intre un rebus si dat de mincare la porumbeii din parc, nu-si poate „razbuna” ratarea decit prin succesele Haleapei (si alea din ce in ce mai rare si doar in fata unor jucatoare de „top 200”)
Mai bine s-ar aseza serios pe treaba, sa faca copii si sa aiba o familie normala, cum ii sta bine oricarei machedoance.
Gata, a calarit destul toate terenurile de tenis din toata lumea, sa se mai aseze si ea la casa ei. Poate a ajuns si la concluzia ca nu mai poate fi cap de serie.
@Tovarasi, noua nu ne e frica de munca, pentru ca stim sa ne ferim de ea: iar o musti de c.. pe Simona, tu un rebut uman, care n-a tinut in viata lui o racheta de tenis, ci doar zarurile de barbut. Stie fata mai bine ce trebuie sa faca. joaca pe banii ei, nu pe pomeni de la buget, asa ca…mucles!
S-o fi uitat Haleapa cine vine la Doha si, numai cind a vazut numele Barty, au inceput sa se aprinda toate beculetele de alarma !