Fiul preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Cluj Horea Uioreanu a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DIICOT, fiind acuzat de trafic de droguri, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax.
Potrivit surselor judiciare, fiul lui Horea Uioreanu este suspectat că ar fi vândut haşiş în unităţi de învăţământ.
Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a declarat pentru MEDIAFAX că nu ştie nimic despre acest caz, pentru că este fiul său din prima căsătorie, are 16 ani şi locuieşte împreună cu mama lui.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.