SURSE PSD se teme că Nicușor Dan nu mai numește procurorii-șefi negociați. Voineag ar putea rămâne pe dinafară

Președintele Nicușor Dan va accepta procurorii pentru șefia DNA și DIICOT, însă nu e decis în privința Cristinei Chiriac, propusă pentru Parchetul General, susțin surse politice pentru Cotidianul.

De Sebastian Zachmann - Redactor-șef
SURSE PSD se teme că Nicușor Dan nu mai numește procurorii-șefi negociați. Voineag ar putea rămâne pe dinafară

Foto: Facebook/ Colaj: Cotidianul

Președintele Nicușor Dan va accepta procurorii pentru șefia DNA și DIICOT, însă nu e decis în privința Cristinei Chiriac, propusă pentru Parchetul General, susțin surse politice pentru Cotidianul.

PSD a început să aibă îndoieli față de relația cu președintele Nicușor Dan. Unii lideri social-democrații se tem că șeful statului va numi doar procurorii care au primit aviz pozitiv de la CSM. Coincidență sau nu, în această situație sunt șefii DNA și DIICOT, exact numirile dorite de Nicușor Dan. În schimb, Cristina Chiriac, propunerea pentru Parchetul General, dorită insistent de PSD, ar putea fi respinsă, după ce a primit un vot negativ covârșitor din partea CSM, susțin surse politice pentru Cotidianul. De asemenea, Marius Voineag și Alex Florența ar putea fi numiți cu întârziere sau deloc. În schimb, cei doi transmit pe toate canalele că numirile lor nu sunt în impas, în ciuda faptului că n-au încă aviz de la CSM, susțin surse din sistemul judiciar pentru Cotidianul.

🔴 Votul din Secția de procurori a CSM și protestul de la Palatul Cotroceni au dat peste cap negocierea politică pentru șefia marilor parchete. Planul inițial era ca numele propuse de ministrul Justiției pentru Parchetul General, DNA și DIICOT să primească aviz pozitiv în CSM, apoi să ajungă rapid pe masa președintelui Nicușor Dan, care are ultimul cuvânt în procedura de numire. Însă au apărut două „bruiaje”: mai întâi protestul de la Palatul Cotroceni, care l-a făcut pe șeful statului să iasă în stradă pentru a vorbi cu oamenii nemulțumiți. Al doilea: votul negativ primit în CSM de Cristina Chiriac, propunerea ministrului Justiției pentru Parchetul General. Acum, liderii PSD nu mai sunt siguri că președintele Nicușor Dan va numi întreaga garnitură de procurori, cum fusese înțelegerea politică inițială. Ba dimpotrivă, unii social-democrați se tem că PSD va fi marele pierzător al numirilor în Justiție.

🔴 Până acum, au primit aviz pozitiv din partea CSM procurorul Viorel Cerbu, propus pentru șefia DNA, și Codrin Miron, propus pentru șefia DIICOT. În schimb, Cristina Chiriac, selectată pentru Parchetul General, a fost respinsă cu 5 voturi împotrivă și doar un vot pentru, venit din partea ministrului Justiției, cel care a făcut oficial propunerea. În plus, Marius Voineag, actualul șef al DNA, care candidează pentru funcția de procuror general adjunct, nu a primit încă aviz de la CSM. Motivul: balotaj (3 voturi pentru și trei împotrivă). Într-o situație similară se găsește și Alex Florența, în prezent procurorul general, care candidează pentru funcția de adjunct al DIICOT.

🔴 „Nicușor Dan și-a dorit DNA și DIICOT, a spus asta și public. Miza noastră a fost Parchetul General. Plus adjuncții (Voineag și Florența – n.r.). A fost o variantă de echilibru. Acum vedem că doar propunerile dorite de Nicușor au primit aviz favorabil și așteptăm să vedem dacă a fost o capcană sau doar o coincidență. Eu fac politică de multă vreme și nu cred în coincidențe”, susține unul dintre liderii PSD apropiați de Sorin Grindeanu.

🔴 Practic, toate propunerile cu miză pentru PSD au fost torpilate de Secția de procurori a CSM: Cristina Chiriac (Parchetul General), Gill-Julien Grigore-Iacobici (adjunct DIICOT), Marius Voineag (adjunct Parchetul General) și Alex Florența (adjunct DIICOT). În schimb, Viorel Cerbu (DNA) și Codrin Miron ( DIICOT) au trecut cu brio.

🔴 În continuare, PSD discută două variante de lucru: 1. Ministrul Justiției să trimită la Cotroceni propunerile avizate până acum. Așadar fără tandemul Voineag – Florența. 2. Să aștepte un aviz și pentru cei doi, apoi să trimită întreg pachetul la președintele Nicușor Dan. Ministrul Justiției, Radu Marinescu, ar înclina spre prima variantă, susțin sursele citate. Motivul: Nicușor Dan ar fi constrâns politic să semneze pentru Cerbu (DNA) și Miron (DIICOT), dar și pentru Cristina Chiriac (Parchetul General), în pofida avizului negativ. Astfel, Nicușor Dan ar arăta că respectă înțelegerea cu PSD. Oricum, votul CSM este doar consultativ. De altfel, atât Traian Băsescu, cât și Klaus Iohannis au numit procurori-șefi în ciuda unor avize negative de la CSM. Chiar și Laura Codruța Kovesi a primit aviz negativ în 2009, când a fost numită în fruntea Parchetului General, înainte să ajungă la DNA.

🔴 De asemenea, PSD ia în calcul un „scenariu negru”: președintele Nicușor Dan să accepte propunerile pentru DNA și DIICOT, dar să refuze numirea Cristinei Chiriac la Parchetul General, invocând votul de blam din CSM, dar și controversele din cariera sa de procuror la DNA Iași. „Asta ar însemna că ne-a tras pe sfoară”, susțin surse din conducerea PSD pentru Cotidianul. Însă o astfel de decizie ar avea consecințe politice majore: PSD ar putea rupe coaliția de guvernare sau ar putea vota suspendarea președintelui alături de AUR. Nici președintele Nicușor Dan, nici PSD nu-și doresc un război politic în acest moment.

🔴 Ultimul scenariu: președintele Nicușor Dan acceptă numirile pentru șefia celor trei mari parchete – DNA, DIICOT, Parchetul General. Prin urmare, își îndeplinește și obiectivul politic personal (nume noi la DNA și DIICOT), dar respectă în același timp și târgul cu PSD (cedarea Parchetului General). Ca monedă de schimb, ministrul Justiției ar mai putea întârzia decizia ca Marius Voineag și Alex Florența să fie numiți adjuncți la Parchetul General și DIICOT. Astfel, șeful statului ar trebui „să înghită” o singură propunere nedorită (Cristian Chiriac) în loc de trei. Concesia l-ar feri pe șeful statului de noi explicații tensionate în fața propriului electorat, foarte atent la numirile din Justiție.

🔴 De partea cealaltă, atât Marius Voineag, cât și Alex Florența le-au transmis apropiaților din sistem că numirile lor în fruntea parchetelor nu sunt puse nicidecum în pericol de blocajul din CSM, susțin surse din zona judiciară pentru Cotidianul. Cei doi au invocat chiar și discuții directe cu președintele Nicușor Dan pe acest subiect.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.