România a promis în 2021 prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) că va face o reformă și în ceea ce privește taxarea mijloacelor de transport care sunt poluante, iar lucrurile trebuie gândite astfel încât cei care poluează mai mult să plătească mai mult, dar trebuie avute în vedere și gradul de suportabilitate și puterea de cumpărare a cetățenilor, a declarat ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.
”România a promis în 2021, prin PNRR, că va face o reformă și în ceea ce privește taxarea mobilității sau taxarea acelor mijloace de transport care sunt poluante, care emit dioxid de carbon și gaze cu efect de seră și, proporțional, cele care emit mai puțin vor fi impozitate cu impozit mai mic, mai redus. Aici sarcina este la Ministerul Transporturilor pe tot ce înseamnă mobilitate verde, tot ce înseamnă reducerea emisiilor de carbon pe partea de mobilitate. Acolo sunt deja câteva propuneri făcute, câteva proiecte elaborate de minister pe impozitarea transportului de marfă, de exemplu, în funcție de distanță, în funcție de tonaj, sunt mai multe variante. De asemenea, au început discuțiile și în spațiul public cu privire la impozitarea mijloacelor de transport personale ale cetățenilor în funcție de norma de poluare, în funcție de data la care au fost înmatriculate.(…) Acolo lucrurile trebuie discutate iarăși pentru următorii șapte-zece ani. Discuțiile trebuie purtate și cu autoritățile locale, pentru că autoritățile locale sunt cele care aplică taxele acestea locale -impozitul pe mijloacele de transport, de exemplu, este un venit al autorităților locale – și gândite lucrurile astfel încât cei care poluează mai mult să plătească mai mult, cei care folosesc mașini nepoluante, noi, să nu fie tratați la fel ca un cetățean care aduce o mașină de șapte-opt ani din străinătate. Desigur, trebuie avut în vedere și gradul de suportabilitate și puterea de cumpărare a cetățenilor, pentru că nu putem să privăm cetățenii cu venituri mici de dreptul de a cumpăra o mașină, chiar dacă este una mai veche și este una mai ieftină și mai poluantă”, a explicat Tanczos Barna.
Acesta a adăugat că lucrurile trebuie aduse într-un echilibru, astfel încât nici cei vulnerabili să nu ajungă să nu-și mai permită o mașină și, în același timp, ”să nu avem bolizi cu mii de centimetri cubi capacitate cilindrică” și cu un impozit foarte mic, aproape simbolic, în comparație cu țările vest-europene.
”Pentru că de acolo exact acele mașini sunt vândute la prețuri mici, care costă foarte mult la capitolul impozit local din cauza poluării, și de aceea devenim noi o țară de destinație pentru mașinile second-hand”, a punctat ministrul.
El a subliniat că în privința acestei taxe sunt mai multe variante de lucru, pe transportul de marfă urmând probabil să fie o combinație de rovinietă sau taxă, în funcție de distanță, cantitate etc.
”La persoanele fizice nu poți tot timpul să taxezi în funcție de kilometrii parcurși, pentru că este foarte complicat. Acolo mai mult ca sigur trebuie să mergem pe norma de poluare, pe vechimea mașinii și pe o filosofie gândită împreună cu autoritățile locale”, a spus Tanczos Barna.
În ceea ce privește valoarea acestei taxe, acesta a precizat că nu vrea să discute despre cifre deoarece, nefiind calculele așezate și variantele conturate, este prematur.
”Dar da, în cadrul unei reforme fiscale, trebuie inclus și acest element, elementul de impozite și taxe locale pentru mijloacele de transport”, a punctat șeful de la Finanțe.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a declarat, la finele lunii ianuarie, într-un interviu acordat AGERPRES, că în lunile iunie-iulie trebuie depusă cererea de plată 4 din PNRR, care are o serie de puncte sensibile, printre care și taxarea mijloacelor de transport poluante.
”Avem Legea taxării mijloacelor de transport poluante. Să nu uităm că este o transpunere de Directivă a Uniunii Europene, a certificatelor ITS. Toate statele membre au obligația transpunerii directivei și, odată cu aceasta, o schimbare a mecanismului de impozitare pentru mijloacele de transport, astfel încât cele poluante vor plăti această taxă privind certificatele ITS și emisiile proporțional cu nivelul de poluare”, spunea Boloș.
Nu vrem taxe in plus! Scădeți cheltuielile din aparatul de stat!
Merg la serviciu cu calul, cămila, boul, vaca sau măgarul.
Nu îmi mai faceți voi, guvernul, plan de cheltuieli. Sau de împrumuturi la banca, eu vreau sa prosper, nu sa va fericesc pe voi!
„La persoanele fizice nu poți tot timpul să taxezi în funcție de kilometrii parcurși, pentru că este foarte complicat”
Nu e ceva complicat, taxa de poluare trebuie sa fie in pretul combustibilului, consumi-poluezi-platesti. Poluarea se gaseste in randamentul scazut.
astia sunt groparii tarii.
O sa apara reinmatriculari in alte state UE, cum era pe Bulgaria. Doar un exemplu.
Sau un avocat mai constiincios sa gaseasca o chichita prin legislatia romaneasca sau europeana, cum s-a mai intamplat, si statul roman sa fie pus in situatia sa returneze nu unei singure persoane, sa returneze tuturor banii din taxa de poluare.
UDMR-istul Attila Cseke ca ministru Sănătății în gubernul Boc-Marko-Băsescu a desființat 65 de spitale din zone românești. Acum vine alt UDMR-ist Barna Tanczos să pe blocheze bucuria ieșirii cu familia prin România a celor cu mașini modeste. Probabil deranjează hoardele de motocicliști maghiari în costumați fioros în negru veniți din Ungaria în Ardeal unde Victor Orban declară ca sunt acasă. Adică românii nu sunt acasă.
„gandita impreuna cu administratiile locale”… deci in buciuresti orice e sub Euro6 o sa aiba grija Nicusor ecologistu’ sa ia pielea de pe oameni, ca oricum e in foame de bani
Si cu F16 sau F35 se platesc taxe sau doar de fraieri ?!
Taxe, taxe si impozite, pentru ce ??? Parvenitii sa nu se bucure ca urmeaza taxare celor cu ochii verzi, celor care sunt dreptaci, blonzilor….. si tot asa ! Fara ca vreun fraier sa se intrebe, DE CE ??? Cine-i Statul, cine-i Bugetul asta, al cui e el ??? Al hotilor si parazitilor !!!
90 % ca DE AICI va rezulta o noua Revolutie .
Cât tupeu pe acești nesimțiți din guvern, după ce au dat liber la golit țările de rable și au umplut Romania încât, crezi că țara e un depozit de rable pentru fier vechi, acum, o dau la întors, storc bani de la cetățeni, escrocii naibii! Ba stricăciunilor, tara e plina de deșeuri: haine, încălțăminte și genti aduse de gloata sectelor din care face parte popa fost ministru la finanțe in Romania, peste tot numai deșeuri de acest fel, niciun ban nu plătesc la bugetul statului român că impozit, la granița ceva mita sa poată trece! Pe ei de ce nu ii taxează nimeni? Și ei golesc de deșeuri țările din vest, de ce nu ii agata la impozit și pe ei? Personal cu câțiva ani în urmă, am mai scris, am avut șansa să adun donații de calitate înaltă și îmi trebuia mijloc de transport, am apelat la secta lor și mi-au spus că un camion costa 2000-3000 fr, dar erau ajutoare pentru copii de la tara din zona Vaslui! Nu au acceptat și am refuzat ajutoarele, am adunat bani și am cumpărat cele necesare și am cărat cu taxi până la grădinițele fixate. Asta nu s-a întâmplat odată, vreo 3 ani la rand. Au magazine second-hand cu preturi la fel că în magazinele de calitate superioara! Nu sunt impozitați pentru că au reprezentant în guvern?!