Taxe socialiste și profituri politice

Cînd banii se împuținează, lupta se ascute. În loc să devină mai deșteaptă, ea alunecă în disputa antagonistă dintre cei mai săraci și cei bogați. De obicei, defavorizații sunt mai mulți, în vreme ce norocoșii sunt mai puternici. Ei controlează statul și fac regulile. În cazul nostru, PSD-ul, un client politic al celor defavorizați, vrea să își mărească sprijinul popular prin majorarea taxelor, operațiune privită ca o soluție pentru buget, dar, în subtext, și ca o formulă de racolare a suportului popular.

Marcel Ciolacu, un capitalist al datului din gură și al majorării salariilor și al pensiilor pe hîrtie, a devenit conducătorul politic al presiunii de creștere a taxelor. Luni, el a declarat:

Cu alte cuvinte, în acest moment, clasa medie și cei cu venituri foarte mici duc tot greul societății românești….

Nu poți să ții tot deficitul României pe cei care muncesc, mai ales pe cei cu venituri mici”, a spus Ciolacu.

Sună corect. În aparență, cel puțin. Cei bogați, care plătesc și salariile celor săraci și se află în inima mecanismului economic, trebuie taxați mai aspru pentru proprietățile dobîndite. Politicienii, nu. Bugetarii, la fel. Unii spun că bogații ar trebui să împartă pentru o egalizare a nivelului de trai. Gîndire socialistă de la „Împărat și proletar”. Dar Marcel Ciolacu exclude din ecuația împărțirii greutății economice chiar categoria din care face parte. Adică politicienii și aparatul de stat pe care se bazează și care sunt principalii tocători ai bugetului. Statul gonflat, flămînd și protector pentru clanurile de putere este scos din discuție. El trebuie întreținut la același nivel și alimentat cu discreție la rectificări bugetare. Îndreptînd toată campania împotriva celor înstăriți, Marcel Ciolacu, Firea și Pandele, Stănescu și toată armata de înstăriți ai PSD-ului se ascund cu bani cu tot îndărătul trîmbițatei nevoi de creștere a taxelor pe bogăție. Ajuns la guvernare, Marcel Ciolacu strigă că partidul său nu are bani suficienți de cheltuit. Nu-i ajung și gata! De aceea, guvernul este obligat să împrumute și să înfunde țara în datorii. Nici vorbă să sufle de reducerea personalului. Dacă banii le vin, numărul celor care se înghesuie să-i toace crește în mare viteză.

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România a ajuns în ianuarie 2022 la 1.264.843, anunță Ministerul Finanțelor. Numărul este cu peste 15.000 mai mare decât în ianuarie 2021, când se înregistrau 1.249.283.

La cît de mare este aparatul bugetar, el continuă să se umfle. În aceeași zi în care Ciolacu se plîngea de apăsarea asupra celor săraci, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunța creșterea organigramei cu 536 de posturi, până la 1943, potrivit unui proiect de hotărâre care este pe agenda ședinței de luni a guvernului. O altă hotărâre prevede că numărul de posturi de la Ministerul Mediului crește cu 64, de la 484 la 548.

În plus, la Ministerul Mediului va mai apărea un post de conducere – un secretar general adjunct, care se alătură ministrului, celor 5 secretari de stat, secretarului general și celor doi secretari generali adjuncți care există deja în schemă.

Și ANAF mai angajează 79 de oameni. În toamnă, urmează tura a doua de angajări:

„Este prima etapă de recrutare pe posturi vacante la ANAF, pentru aparatul central, DGAMC şi DGRFP Bucureşti. Spre toamnă îmi doresc să avem o a doua etapă de recrutare de personal, pentru direcţiile regionale, în special pentru judeţele mari, unde sunt contribuabili importanţi”, a spus președintele ANAF.

Care este concluzia? Că statul roman se umflă programatic pentru ca poporul să o ducă bine prin reprezentanți.

Care sunt reducerile propuse de Marcel Ciolacu? Sorin Ovidiu Vîntu susține într-o postare din aceeași zi că statul bugetar din România se poate reduce cu 500.000 de oameni, măsura aducînd o economie de 10 miliarde de euro.

La SRI, la SPP, la guvern și la agenții, la structurile statului din teritoriu nu umblă nimeni. Dimpotrivă, adaugă Nici una! Trupa lui Ciolacu se teme de tăieri pentru că aduc pierderi de susținători. Teoria lui cu creșterea taxelor vine din tipul lui de gîndire, din școala sa și din interesele sale. Cam cu o zi înainte de revoluționare sale păreri, Sorin Grindeanu îl trăda fără să își dea seama.

În potopul declarațiilor alarmante, menite a pregăti publicul de creșterea taxelor, Sorin Grindeanu, întrebat la Digi 24 dacă România nu are un aparat administrativ mamut, a declarat: „Este un pic prea mare, de acord”.

Concluzia: Ciolacu și ceata lui se chinuie să mărească taxele pentru a umfla bugetul pe care să-l toace împreună cu acoliții.

Nu să modernizeze România și să eficientizeze statul și aparatul de care se folosește.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 25

64 de Comentarii

  1. SUNTEM CONDUSI DE MAFIOTI, TRADATORI SI CRIMINALI. NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR ROMANIEI. INTARIREA MONEDEI NATIONALE IN AUR SI ARGINT. RELANSAREA AGRICULTURII ROMANESTI. RELANSAREA INDUSTRIEI SI PRODUCTIEI. INDUSTRIA SI PRODUCTIA PENTRU SUPRAVIETUIREA ROMANIEI TREBUIE SA APARTINA STATULUI ROMAN. ROMANIA TREBUIE SA GARANTEZE RECONSTRUCTIA TARII SI FERICIREA SI LIBERTATEA CETATENILOR. CINE VREA O TARA CA AFARA ESTE POFTITI SA O CAUTE SI SA NE LASE IN PACE! OAMENII SA MUNCEASDCA LIBER. CINE MUNCESTE LIBER VA PLATI TAXE CATRE STAT, ATAT TIMP CAT STATUL NU ESTE HOT, ABUZIV SI BIROCRAT. ATAT TIMP CAT OAMENII NU SUNT FERICITI NU SUNT NICI SANATOSI. NEFIIND SANATOSI, NU POT MUNCI. NU POT FACE COPII. CEEA CE SE INTAMPLA ESTE O MINCIUNA SI IPOCRIZIE CRIMINALE. CAND VA TREZITI…?

  2. Pe cînd un editorial despre cum au trudit cei bogați să ajungă bogați?
    „Cei bogați, care plătesc și salariile celor săraci și se află în inima mecanismului economic…”

  3. @marin: Cat timp esti la oala europeana vei fi condus exclusiv de mafiotii de acolo chiar si cu o tipa ferma ca Sosoaca presedinte. Singura solutie ca un parlament si guvern format majoritar din patrioti sa faca ceva, este ca Romania sa iasa din kolhozul european.

  4. Romania e Colonia Ocultei Modiale. Toate guvernele aflate la putere intre 89 si pana astazi au fost conduse si sunt conduse de tradatorii de tara cu exceptia perioadei cand Patriotul Liviu Dragnea s-a aflat la conducerea PSD. Si de aceea acesta a fost aruncat in inchisoare de Justitia Mafiota Tradatoare. Iar intre 1866 odata cu detronarea Domnitorului Ioan Cuza si pana in 1989 tara noastra a fost in fapt tot o Colonie a Ocultei Mondiale cu exceptia perioadei 1965-1989 cand la conducerea tarii s-a aflat Nicolea Ceausescu. Cel mai mare Patriot Roman al Romaniei de la 1866 si pana astazi. In ultimii 32 de ani de economie de piata sucursalele multinatioanlelor au furat din Colonia Romania echivalentul a 1.600 tone aur. Restu-s povesti de adormit copiii.

  5. …o istorioară:Prin anii 1930-1940 ,într-un sat mic !Erau două partide ȚĂRĂNIȘTI și LIBERALI (legionarii fugiseră la București) La alegeri -mARE TEVATURĂ MARE:VOTAȚI PARTIDUL LUI MANIU -PNL _UL e un partid de hoți!!!Ba nu !VOTAȚI PNL-ul-MOTORUL PROGRESULUI –NU țărăniștilor ÎNAPOIAȚI .Satul se împărțea în două tabere ce ajungeau chiar și la bătăi!La vot -se mergea cu căruțele,fiecare partid cu căruțele lui.Pe șefii partidelor îi lua micul bancher și proprietar în atelajul lui cu arcuri, cu perini moi -de, fețe maai subțiri de care se slujea Domnul -ori că PNL Ori că PNȚ! Proștii votau, la întoarcere se opreau la o cârciumă .Șefii le trimiteau băutură pe rând ,cu zisele :Liberalii au câștigat! Ba nu-Au câștigat țărăniștii! „PROȘTII SE ÎMBĂTAU ȘI SE LUAU LA BĂTAIE-capete sparte, coaste rupte-luptă politică nu alta!!! Într-o cameră mai domnoasă DOMNUL și cei DOI ȘEFI- gustau cafele,țuiculițe finuțe,vinișor dulce și puneau la cale …pentru ei… Așa fac și acum CIOLACU și RAREȘ CIUCĂ SUB HANȚI! PATRU VORBE _OPT MINCIUNI . ungurii noștrii își ating dezideratele,budapesta vinde combustibili cu 6 lei /litru și ardelenilor !….mincinoșii !

  6. Baaaa specialisti comentatori, eu sunt de acord cu toate prostiile voastre patriotarde si dacopate, inclusiv cu ferma lui Sosoaca, atata timp cat luam pensii speciale!

  7. Întrebare retorică : cand a fost altfel ?! ‘Peștele’ (statul) se-mpute de la cap dar se curăță (cu sârg) de coadă (plebea/gloata/mulțimea) ! Statul este călăuzit de principiul ‘ să nu supărăm UE, NATO, băncile, multinaționalele ‘, lipsesc doar cojile de nuci de sub !

  8. „vise taica,vise!”…sau ca romanii prin reprezentantii PATRIOTI SA SPUNA NU. Cand stapanesti O TARA BOGATA NEGOCIEREA este – si spun TREBUIE SA FIE – IN TERMENII TAI. DACA GANDESTI. DACA ESTI SLUGA ESTI SLUGA SI IN U IE SI IN AFARA EI. Pe noi ne-a intrebat cineva daca vrem in u ie? NU! romanilor li s-a prezentat „uniunea” UNEI PIETE EUROPENE LIBERE – DE TAXE. NU O FEDERATIE! NU O ERADICARE A SUVERANITATII! NU O DEPOPULARE SI O SARACIRE A TARII PRIN SUGEREA RESURSELOR DE CATRE STRAINI! NU LI S-A SPUS ROMANILOR CA NU MAI POT EI FOLOSI RESURSELE – INCEPAND DE LA LEMN PANA LA CRESTEREA ANIMALELOR etc. da? hai sa vorbim pe fapte si evenimente. SUNTEM CONDUSI DE TRADATORI DE 32 DE ANI! ACESTA ESTE ADEVARUL. Din pacate romanii NU MAI STIU SA CITEASCA. SI MAI GRAV – NU CUNOSC CONSTITUTIA ROMANIEI. cum spuneam este suficient UN SINGUR OM care sa schimbe PERCEPTIA celor multi:
    https://www.youtube.com/watch?v=YeFzeNAHEhU
    Felicitari tutror „nebunilor”, „conspirationistilor”, „negationistilor”, care se opun curentelor „progresiste” intru distrugerea LIBERTATII. Ma rog pentru sufletele celor care au fost si inca mai sunt.

  9. ma intreb cum ar fi fost denumit ISUS in timpurile noastre…? ha!

  10. PENSII SPECIALE LUAM ORICUM: nimeni din familia mea nu a luat si nu ia „pensie speciala”. nu suntem „speciali”. tata, pentru ca a muncit toata viata, ar fi putut sa se judece cu statul pentru ca i-au fost omise niste sporuri de cand lucra la „foc continuu” si in grupa aceea grea de munca. nu a facut-o niciodata. dahh… am avut „oportunitati” de a deveni ceea ce urasc si vad la toti romanii „descurcareti”…nu am facut-o. nici eu nici ai mei. nu ne bagati pe toti in aceeasi cocina mizerabila in care sunteti voi. poate ca suntem naivi. prosti, in viziunea voastra murdara despre ceea ce putem sa fim, noi romanii. din fericire NU suntem toti ca VOI. sunt inca destui ca NOI.

  11. De acord cu tine, Marin.
    O poezie în acord cu tine cred.
    La adio, țară!
    O, da, se va interzice prin lege
    Istoria scrisă
    În limba părinților,
    Copii vor visa
    Doar în limba UE, apoi,
    le vor scoate din cap,
    Visuri și sentimente,
    Vor uita conturul României,
    Tradiții, drapel și imn,
    Vor fi, adică
    Străini în propria țară,
    Când analfabeții functionali
    ne vor cere imperativ
    Să le dăm pe mână
    Borcanul cu miere,
    Vom urma terapii
    De stat în genunchi
    Pe coji de nucă, părinții vor fi
    Cu fruntea în țărână
    Batjocoriți de alogenii
    Veniți din cele patru vânturi
    Departe de copiii risipiți
    Pe unde apucă prin lume.

  12. „Unii spun că bogații ar trebui să împartă pentru o egalizare a nivelului de trai. Gîndire socialistă de la „Împărat și proletar”. E gandire matematica, nu socialista. Bogatii nu si-au facut averea singuri, au avut angajati care au realizat profitul dar pe care i-au platit cu zgarcenie. Fara angajati, in afaceri, (nu politica sau specula) nimeni nu face avere.

  13. Ati auzit vreodata de o Organizatie a Oamenilor Saraci care sa sponsorizeze Presa?

  14. Cum va asterneti, asa dormim. Mergeti la vot si va prefaceti ca aveti o responsabilitate sa legitimati niste sociopati opulenti pe care sa-i puteti injura de acum si pana in vecii vecilor. amin, amin

  15. Gelule, ești comic rău! Dragnea, patriot!! HA HA HA! Boul ăla care a îndatorat țara și a gazat lumea și a alungat încă cinci milioane de români peste hotare e după capul tău un ins de bine!
    Acum îmi dau seama de ce croncani tu despre patriotismul lui Putin, care e un soi de VIORICA de la ruși.
    Ești doar prost și snapan asta-i tot!

  16. Guvernarea PSD-PNL – UDMR , este incapabila sa adopte orice masura cu adevarat necesara pt. salvarea Romaniei ! Este paralizata pur si simplu , de frica votului popular ! Statul , de la Guvern si Parlament in jos , geme sub nr. urias de paraziti , clienti politici , cu studii false , de pensionari speciali MAI , MAPN , Justitie , revolutionari , cei care cumuleaza functii , etc. ! Aici este grosul votantilor lor ! Statul geme din greu ! Dar ei , neputinciosi , orbi si surzi , merg mai departe , in zid ! Si tirasc si Romania cu ei !

  17. Gândire neoliberală, dacă crăpa băștinașii vor aduce africani și vietnamezi, după ce crăpă și ăștia îi vor înlocui cu roboți… Cine-i fraier și muncește nu are nici ce mânca, cine-i șmecher și ciordește are tot ce vrea… Bogatii sunt afectați de virusul MoneyPox , care transmis la săraci a suferit o mutație în MonkeyPox…

  18. Patrihotul Dragnea a furat, dar a si dat!
    Le-a dat puradeilor lui. Tiitoarei iubitoare, ca in oricare familie traditionala.
    Ce criminalul Putin pe care-l salavesc, iubesc, pupesc si ce dracu o mai fi, n-are gagici tinerele.
    Dar Dragnea e mai sarac, ca Putin cel ortodox. Gagicile il parasesc. Ala micu se chinuie sa traiasca cu 25.000 euro pe luna, ca majoritatea saracilor din Romania
    Si Nicusor, de-l pupam eu mai usor, era sarac si betiv. Ceausescu Nicolae si Dragnea L Nicolae, sunt o apa de ploaie.
    Sfanta patrime, sora mai mare a Sfintei aleilate, sa va umple portofelul cu pensie speciala, salariu si afaceri de la stat.
    Acu lumea rea zice ca Dragnea e foarte apropiat de Codrin!
    Rautati.

  19. In primul rand, nea Cornel ne arata inca o data ca e un fel de Tica inaltat la rangul de „analist politic, in toata drama poporului roman gasind vinovat doar PSD-ul care prin grohaitul lui Ciuciu Olacul o fi un fariseu in ce priveste „plansul de mila” fatza de cei peste 12 milioane de amarasteni, dar alaturi de AUr e singurul partid care risca acest fariseism!!! Nea Cornel bazandu-se in ce priveste Istoria Romaniei pe „universitarii”
    specializati in mistificarea/rastalmacirea ei isi rateaza sansa intelegerii si promovarii mecanismelor care o determina pe orice plan, politic, economic, financiar, cultural si social!!! Una e TAXA PE BOGATIE ce vizeaza
    averile private care si asa sunt puternic diminuate prin transferuri ilegale de capital in strainatate sau nedeclarate si cu totul altceva impozitarea corecta nu numai a activitatilor economice, ci si a politicienilor
    si functionarilor rasplatiti „regeste/imparateste”, vorba marxistului/narodnicului Eminovici pentru ca servesc
    STATUL BOLSEVIC/SECURIST disimulat in „stat democratic”!!! In consecinta, nea Cornel are dreptate intr-un unic punct, care demasca fariseismul ciuciuolac, acela vizand protejarea fiscala a stalpilor statului securist!!!

  20. ” cum ar fi fost denumit ISUS in timpurile noastre…? ”

    Raspunsul este scris de istorici: Ițic !

  21. Cui foloseste niste bosorogi care scot pe ecran limbajul caracteristic unei perioada veche de vreo 80 de ani ? Se face propaganda retardului, infantilismului cu nume de neamt ?

  22. …” PARTIDUL LUI DRAGNEA A FURAT , DAR A SI DAT ” … asta este definitia de maxima acoperire a iubitorilor de politruci , bravo !

  23. Țara mea rămasă fără poeți care să te cînte

    Țara mea cu copiii plecați să școlească prin lume

    Țara mea cu oameni care nu văd departe

    Țara mea cu hoți de cai verzi pe pereți

    Țara mea cu Academie care trădează Limba Română

    Țara mea cu păduri chelite de proști

    Țara mea cu polițai nemernici

    Țara mea cu peisaje și locuri de Rai

    Țara mea pe cale să rămînă fără istorie și fără monumente

    Țara mea dinlăuntru și din afara ei

    Țara mea fără conducători

    Țara mea cu un alt împuțit bolovan în vitrină

    Țara mea controlată de epoleți și acoperiți

    Țara mea ca un sat infinit prin care rătăcesc ai mei

    Țara mea iubită, să ne ierți că nu suntem demni de tine!

    Cornel Nistorescu 1 decembrie 2021

  24. @Unul cu ceva creier/Prost ii boul ce crezu ca esti vitelul lui fara sa stie ca vaca lui se intalnea pe ascuns la pascut cu taurul comunal.

  25. Țara mea, să ne ierți, cand am borat pe tine, eram beti !

    Un budos csanga, tot timpul.

  26. Chiar si in mama democratiei, SUA, bogatii erau taxati si cu 100% pe venit in situatii de criza economica, vezi criza din SUA dupa primul razboi mondial.

  27. Io zic sa mai lasati voi vrajeala de a da vina unii pe altii care nu vreti nici impozitul progresiv,nici rezolvarea pensiilor speciale si a salariilor bugetare nerusinate si nici reducerea aparatului bugetar si a birocratiei,cand fugiti unii la altii ca sa va rezolvati,cu cateo spaga,sau contraserviciu,problemele vietii voastre de lux,in timp ce de restul imens al cetatenilor cu problemele lor pe care ar trebui sa le rezolvati voi toti,ca ei va trag cismele ca sa nu dormiti incaltati,nici nu va pasa pana vin alegeri ceva si iesiti tare la produs.Asa ca mai renuntati si voi macar la cateva sindrofii,la cateva navete cu bericioaice si la pogonul urias de mititei,si treceti si voi ca si noi restul gliei,”cu drag si cantec patriotic” la impozitul progresiv,asa cum are aproape toata planeta.Si nu incercati iar si ca intotdeauna,cum sa fiti de ani de zile iar rasfatati de stat si sa doriti doar sa se mareasca birurile pe casele amarate ale romanilor,ale simplilor cetateni,plus taxele si accizele pe utilitati si pe nimic,care sunt tot mai mari si greu de suportat ce catre simpli cetateni,iar pentru voi sunt mereu niste cresteri neinsenate de care nici nu va pasa cand cresc si nu luati nicio atitudine constructiva si benefica pentru limitarea acestor cresteri asa cum sariti acum cand cineva poate incearca,sau poate numai baga vrajeli cu impozitul asta prograsiv care simtiti ca este ceva ce va arde la mormanu cu bani numai pe voi.

  28. Daca tot se strofoaca boierimea ca i se ia un oscior din friptura plusvalorii lunare cu impozitarea asta progresiva pe salariu si ca sa fie si mai bine,pe langa rezolvarea sustenabila a tuturor pensiilor speciale,a colectarii ultra-insuficiente si chiar infractionale a darilor unora catre bugetul de stat si a reducerilor de sugative salariale si de alte feluri pe bugetul tarii,as propune nu numai impozitul progresiv doar pe salarii,ci pe intregul venit al persoanei,cu chirii,dobanzi si dividende,plus tot ce se mai baga la tescherea netaxat,ca totul este tot plusvaloare,iar impozitul pe astea nu este ca birul pe ceva care nu produce,asta ca sa stim cu totii o treaba.Dar sa se inceapa miscarea de sus,ca de jos a inceput mereu cate o treaba cu luat doar niste biruri de la amarasteni si mereu a lesinat,sau s-a desfiintzat treaba pe drum cand incepuse sa deranjeze boierimea.Si atunci ia sa vezi cum dispare si inflatia si multe alte junghiuri din Romania.

  29. Dlui C. Nistorescu de la rene,
    Nu trece zi fără să calc pe nervi pe cineva…
    în felul meu, sunt o Republică cu Imn şi Stemă şi am Oștire de Idei ce-mi pleacă zilnic la manevră!
    am un Drapel imaculat şi sunt Armata de Elită a propriului meu Stat!
    nu cer nimic, dacă întâi n-am dat! nu am vândut, nu am trădat! pe nimeni, sigur n-am ucis, iar să urăsc cu-adevărat, sunt indecis!
    nu trece zi fără să calc pe nervi un Mare Şef, ori ditai Şefuleţul, care se-ntreabă în creierul cât nuca, de ştie careva care mi-e preţul. Ameninţat de Cei Ce Din Greşeală ,
    s-au cățărat pe cai de lemn,
    zadarnic spun, că nu sunt de vânzare…

  30. Charlie, jas Tică, pensiile de boală sunt cumva, în extenso, pensii speciale? Poate vorbești în cunoștință de cauză și atunci te susțin. Dar nu toți avem asa ceva, înțelegi?

  31. Deeper, gândești și comentezi a putini alți comentatori, știu că vei continua, sper sa o faci, mulțumesc pentru logica expunerii tale. Sper să fie mai multe comentarii ca ale tale și cine știe, se va crea o masă critica ce va determina o mișcare de reașezare a societății, pe toate palierele.
    Nu M oprește nimeni sa cred în oameni ca tine și mulți alții. Sa ai sănătate și bucurii, să continui, te vor citi mulți cu plăcere.

  32. „SUA, bogatii erau taxati si cu 100% pe venit in situatii de criza economica”

    Ungur prost, fara scoala, 100% insemna confiscare !!! De ce nu te sinucizi, in buna traditie ungara ?

  33. Mai vorbeste cineva din guvern de REINDUSTRIALIZARE ? Ultimii care au pronuntat cuvantul „REINDUSTRIALIZARE” au fost Tariceanu si Dragnea ! Daca pronunti acest cuvant SRI-ul, procurorii, Iohanis( acoperiti de U.E.si CIA) bancile si presa ticaloasa…. adica „statul paralel” te baga la puscarie.

  34. Multi din comentatorii de pe aici sustin impozitarea progresiva. OK, ati vazut cumva grilele de impozitare? Pai cat de intelepti puteti fi sa credeti ca aia care fac evaziune si nu-si platesc acum taxa unica, vor da fuga sa plateasca muult mai mult? In realitate vreti sa crape vecinul sau vecina care castiga cu 1000 de lei mai mult ca voi cu acte in regula! Povara o sa cada doar pe cei cinstiti din clasa de mijloc. Astia sunt de fapt tinta, ca statul are de unde sa scoata destui bani daca vrea!

  35. De PNL(cu cei mai multi bugetofagi , Iohanis cu aparatul de la presedintie, SRI-ul(MAI ALES!)cu uriasul aparat de coercitie si manipulare etc. adica „statul paralel”, nu zice nimic ? Fooooarte tare !

  36. De PNL(cu cei mai multi bugetofagi din ministere, primarii si alte institutii) , Iohanis cu aparatul de la presedintie, SRI-ul(MAI ALES!)cu uriasul aparat de coercitie si manipulare etc. adica „statul paralel”, nu zice nimic ? Fooooarte tare !

  37. Tara mea sa ne ierti ca am permis ca niste criminali de sorginte brateasca,sa decida ei cu mintile lor criminale soarta ta
    Sa ne ierti ca am permis ca niste neosecuristi ceausisti aleg in locul nostru cine sa ne conduca ajungand ca niste tradatori liberali criminali si hoti ,straini de tine tara, sa dcida si sa esueze in goana lor aiuristica dupa bani si putere
    Sa ne ierti tara ca am permis ca un om ales ,cinstit si patriot care ura din rasputeri ,progresistii ”pe hartie care sub lozinca de progresisti afunda tara in evul mediu ,sa ne ierti ca am permis sa fie inchis pentru 2700 euro si aceia nefiind furati ci platiti cu ei niste angajati la Cons.Judetean in timp ce un strain ,un alogen vandut ,sau un Orban betiv ,sau un BLAGa hot sau un chior imputit si curvar care au esuat tara cu furturi si care cu un humanoid Catzu a imprumutat banet cat PIBul Romaniei pe care i-a furat impreuna cu iohanus si clica coordonati de licuricii de tot felul partasi si ei la hotie !

  38. Sa ne ierti tara ca am permis unor lepre criminale nealese de cetatenii tai sa ajunga sa fure in nestire

  39. Patrihotul Dragnea a furat, dar a si dat!
    Le-a dat puradeilor lui. Tiitoarei iubitoare, ca in oricare familie traditionala.
    Poporanilor cu tifla.
    Ce criminalul Putin pe care-l slavesc, iubesc, pupesc si ce dracu o mai fi, n-are gagici tinerele.
    Dar Dragnea e mai sarac, ca Putin cel ortodox. Gagicile il parasesc. Ala micu se chinuie sa traiasca cu 25.000 euro pe luna, ca majoritatea saracilor din Romania.
    Si Nicusor, de-l pupam eu mai usor, era sarac si betiv. Ceausescu Nicolae si Dragnea L Nicolae, sunt o apa de ploaie.
    Sfanta patrime, sora mai mare a Sfintei aleilate, sa va umple portofelul cu pensie speciala, salariu si afaceri de la stat.
    Hotii nostri sunt cinstiti, baaaaa. I-am votat ca ne-am tampit.
    Acu culmea limbismului: s-a aliat tovarasul vostru Dragnea, fost PSDist, cu Pavelescu, mare PNTcd! Si adulatorii pupa si dau din codite.

  40. D-le Nistorescu,va dau dreptate. In definitiv fiecare afirma dupa cum are interesul. Foarte probabil ca interesul dumneavoastra este mentinerea cotei unice de impozitare la 16% (desi unele categorii de platitori de taxe au chiar mai putin). Aritmetica ne arata ca platitorii de taxe cu venituri mici prefera impozitul progresiv, sperand in micsorarea procentelor pe care trebuie sa le plateasca sau in cel mai rau caz sa ramana la aceleasi procente. In schimb cei cu venituri mai mari vor prefera cota unica de impozitare pentru ca s-ar putea ca procentele lor sa creasca in functie de marimea venitului. Nu le este indiferent daca platesc 16% sau 40% sau chiar mai mult. Majoritatea tarilor au un sistem progresiv de taxare. Doresc sa va aduc aminte de vizita milionarului presedinte Bush Jr. la Bucuresti. Acesta l-a felicitat pe presedintele Romaniei pentru cota unica de impozitare lucru pe care SUA nu a putut sa-l faca.

  41. Biet popor care nu reacționezi imediat la toate umilințele, jignirile, hoțiile, minciunile și mistificările la care ești supus de ani buni, dar mai ales în ultimii 32 , când am pierdut pe rând independența, suveranitatea,toate bogățiile acestui pământ strămoșesc, dar mai ales identitatea națională, printr-o invazie cumplită de alogeni , dacă nu atât de mulți ca număr ( deocamdată ! ), dar toți în funcțiile cele mai înalte de conducere ale Statului !
    Mai grav este că și cei câțiva românași care mai ocupă ceva funcții sunt toți cozile de topor cumpărate pe câțiva euroi, sau obligate prin șantaj să contribuie și ei la distrugerea României.
    Ce Țară din Lume își mai vinde pământul la străini , pe niște prețuri ridicol de mici și ce popor acceptă fără să reacționeze deloc la linșarea puținilor politicieni care îndrăznesc să lupte pentru binele acestei Țări !?
    În ce țară personalități de excepție ale acelui popor sunt date uitării, sau criticate și desființate, nu doar politic de tot felul de neica nimeni sosiți pe tancurile sovietice să implementeze prin jaf, crimă și teroare o orânduire străină de aspirațiile și tradițiile acestui Neam ?
    Unde și-ar permite un îm puțit ca charlie să afirme obraznic și arogant, fără teamă de repercusiuni ( măcar o tragere de perciuni 😉 ) „…. vorba marxistului/narodnicului Eminovici ..”, insultând și dezinformând „tot ce-i românesc și nu piere”, cum ar vrea ei, sau cum vor dispărea și ei din nou risipiți în cele patru zări ale Lumii , conform blestemului ancestral ?!

  42. @Teo, ai uitat de cei cu salariul minim si restul in mana, le convine atat lor cat si patronilor impozitul progresiv pentru ca primii vor lua mai mult iar patronii vor spune ca le-au dat mai mult! cititi aici:
    https://www.zf.ro/eveniment/statistica-1-58-milioane-angajati-romania-lucreaza-salariul-minim-19939492, deci aproape 30 la suta din salariati au salariul minim dar surpriza, nu-i deranjeaza nici rosiile la 18 lei (astea luate fara bon fiscal la piata) nici benzina la aproape 9 lei nici fumatul unui pachet de tigari pe zi nici gazele sau curentul de 5 ori mai scumpe! Deci salariul minim este magic! Numai fraierii cu salarii mari vor plati mai mult! Apropo de america, acolo daca faci evaziune ai cam dat-o in bara scurt si fara discutii!

  43. Nimeni nu poate munci, cât să justifice milioane de $/euro &all/luna. Nu s-a mutat un procent semnificativ, pe nici un alt sistem solar/galaxie. Care sunt criteriile de cuantificare a importanței muncii? Au încercat elvețienii : 8500 de euro/lună, în 2021, septembrie, pentru menaj. Minimum. Restul, necesită școală. Au și reușit. E greu pe lume. Asta e. „Narativele” nu lipsesc. Doar timpul vieții.

  44. 20/80 anii ’80. 2022, 1/99. Bogatia lumii /oameni. Dacă femeile decid, mâine să nu mai aducă ființe vii pe lume? A migrat omenirea pe alte planete? Banii sunt comestibili? O întrebăm pe Ursula?

  45. În magazinele Kaufland /lidl /auchan /, inclusiv ieri, „cam bătea vântul”. Marfa scumpă. Clienți : ioc! Hai, să scădem inflația! O putem exporta la germani/austrieci/elvețieni. Aducem bani la buget. Să o aruncăm pe câmp, ca în ’39, nu se poate:vin Verzii și amendează! Ups! Deja suntem într-o buclă!

  46. Romania a fost definitiv ingropata de guvernele MELE de neispraviti evaluati si aprobati in functii de DIRIGINTELE Johanis. La asa dascal, asa elevi! Cel mai slab a fost Sica cu guvernul sau de securisti, poate doar un alt guvern al MEU, cel zero al lui Julian sa fi fost mai nevolnic si mai vandut strainilor. Cat despre bogatasi, automat te gandesti la securitate cand vine vorba de agoniseala.

  47. Ciolanu are nume predestinat.
    roade tot ce poate.
    de acord ca ar fi nevoie de impozit progresiv
    si sa impoziteze pensiile speciale. dar ei nu asta vor.
    si reducerea bugetarilor adica a votantilor PSD si PNL

  48. Circel Miolacu ,daca ar taia pensiile speciale ( de ce dreaku speciali ,nu stiu. Mai ales ca se inghesuie ,se calca in picioare sa fie speciali)ar reduce cu 30% cheltuielile din datoria publica a Romaniei. Poate se trezeste cineva sa-si dea seama ce inseamna asta.Da cu legea aia a lui dracnia care au abrogat-o peneleprele imediat ce au ajuns la gowernare ,aia cu impozitarea marilor companii ce faci Miolacule ? s-au zburlit atasatii economici din ceva ambasade si voi v-ati cacat pe voi abrogind-o ? Si acu vii cu ce ? Perversa miscare . Ii intariti unii impotriva altora ,nu ?

  49. Mai Ghege, se vede ca ai facut ASE(facultatea) la Gheboaia! Folosesti lozinci si habar n-ai! Pensiile speciale, cu care nu sunt de acord, reprezinta ceva infim in bugetul tarii! Lasa prostiile! Altundeva e buba, la aia care nu platesc taxe si impozite, isi ascund veniturile in ofshoruri,isi externeaza veniturile , nu platesc TVA, fac contrabanda!

  50. „cotei unice de impozitare la 16%”

    Nu exista cota unica de 16%. Cota unica este la impozitul pe salar si este de 10%. Impozit pe profit de 16% platesc intreprinderile mari, daca vor, altfel impozitul este de 1% sau de 3% pe venitul realizat. Contributiile si taxele au alt regim fiecare. Unii politicieni vor eliminarea impozitului la veniturile mici, alti vor eliminarea sau micsorarea contributiilor platite de catre angajatori, numite impropriu si manipulant taxe pe munca. Deci, in Romania, doar prostia este unica !

  51. Seful HAITEI securistoid-Editat e ofuscat ca-l numesc pe Eminovici marxistoid/narodnicoid ignorand ca ADEVARUL pe care l-am infatisat e incontestabil, acesta fiind unul din numeroasele nume de acoperire si ca a servit in Confreria TERORISTA MARXIST/
    NARODNIC/ANARHISTA prin toate productiile „jurnalistice” prin care a subminat STATUL NATIONAL ROMANIA MICA si NATIUNEA ROMANA!!!
    In 1883 a disparut de pe scena fiind declarat „bolnavior la tartacutza” pentru a participa la FUNERARIILE SEFULUI BANDEI!!!
    Asta e…core il taloneaza pe pouli trucul justinianus in apararea pensiilor speciale cu MASHA ca nici nu ar conta per total, cand
    se stie cat de incarcate sunt organigramele institutiilor teroriste de forta care tin in viata STATUL BOLSEVIC/SECURIST pe care alti
    cre tino izy il numesc…”paralel” pentru acoperirea Securitatii!!! Justinianus si core, jivine fruntase din HAITA puteau formula altfel, daca nu erau inregimentati la pensiile speciale: „Degeaba ne rezumam la desfiintarea pensiilor…SI VENITURILOR SPECIALE ASTRONOMICE, DACA NU DESFIINTAM STATUL SECURIST care in plan financiar prin ACOPERITII de la Fisc NU INCASEAZA TAXELE si nu verifica
    DECLARATIILE FISCALE!!! Cate decenii sub toti ILEGALII SOVIETICI legendati in Deal dupa 1989 securistii capitalizati, prin facturi fictive au incasat ACCIZE la fel de fictive? Humoroidul Securitatii ceausiste TURBA DE URA fatza de EVREI si pentru ca-i apar, la fel cum apar POPORUL ROMAN si poporul ucrainean, ma numeste „perciunat”, iar sluga lui rene ma confunda cu Tica!?

  52. Bey, potaie csanga, cateaua care te-a alaptat era de bombardament sau de agrement ?

  53. EMINESCU a FOST si RAMANE un GENIU de tip CULTURAL si SPIRITUAL al ROMANIEI !!!

    Cine au fost insa „cei UZURPATORI” de TRON domnesc PAMANTAN al ROMANIEI (MICI si MARI) dintre 1866-1947 ???
    Primul (Carol) a fost un IOBAG/NARODNIC, PROSCRIS si EXILAT de catre GERMANIA lui Bismark, FUGITIV prin GRANITELE Imperiului AUSTRIAC, si care AJUNS in ROMANIA. Ca REFUGIAT, a UZURPAT tronul cel domnesc PAMANTEAN (LEGITIM a domnitorului Cuza) ! Cel care, dupa ce a UZURPAT tronul, S-A pus pe CAPATUIALA (bani, faima, putere) si si-a PROTAPIT „satra sa” ca fiind „SATRA MOSTENITOARE” in ROMANIA ! Cel care, in INAPOIEREA cea SPECIFICA a „neamului/satrei sale”, a TOPIT documentele de AUR din SINAIA, cele ale NEAMULUI nostru cel STRAVECHI (GETO-DACIC), pentru a isi „edifica” o magaoaie, mai hada decat orice CAMIN CULTURAL din cel mai indepartat CATUN din ROMANIA, post 1947 !
    Asadar, cine au fost „regii din satra lui Carol ? Carol, NARODNIC, PROSCTIS din GERMANIA, FUGITIV, REFUGIAT in Romania, unde a UZURPAT tronul cel PAMANTEAN, instaland la pute.re „SATRA sa” cea cica „monarhica” ! Ferdinand, un SOLDATOI, LAS si FUGITIV ! Carol secundul, un PLAY BOY, FUGITIV ! Mihai, un mecanic auto, FUGARIT si el! Aceasta „satra monarhica” a mai incercat sa „revina” in Romania, dupa 1990 ! Dar tronul, fusese deja OCUPAT, de catre „REGELE Cioaba” si „IMPARATUL Iulian” si SATRELE lor AFERENTE.
    Sa luam AMINTE ! In cei 7 ani de DOMNIE, PAMANTENUL domnitor CUZA a REALIZAT mai MULTE REFORME decat SATRA cea REGALA in 70 de ani ! Iar, dupa alungarea SATREI cea REGALE, intre 1948-1989, ROMANIA, prin CONDUCERI PAMANTENE, a reusit sa FAUREASCA cam 75% din INFRASTRUCTURA actuala a ROMANIEI !!! DEH. ROMANI PAMANTENI … versus … SATRE STRAINESTI !!!

  54. Carol I s-a născut în Principatul Hohenzollern-Sigmaringen la Sigmaringen.
    Hohenzollern-Sigmaringen este o ramură a familiei de Hohenzollern.
    Casa de Hohenzollern este o familie de Șvabi de origine (din Schwabenland, sudul Germaniei), care își iau numele de la castelul Hohenzollern din vecinătatea orașului Hechingen (la câțiva kilometri miazăzi de Tübingen, landul Baden-Württemberg).
    În întreg ținutul Dunării centrale, germanii colonizați către acele zone au primit denumirea de șvabi de la noii lor vecini maghiari, slavi, români precum și din partea altor grupuri etnice de bulgari, slovaci sau cehi, grupuri care au fost și ele strămutate, la rândul lor, în acele zone.
    Majoritatea svabilor proveneau din mediul rural, erau fii de familii sărace de țărani, care nu avedeau mari șanse de succes în țara lor de baștină.
    Au fost diverse motivele pentru care familiile au părăsit definitiv teritoriile de baștină: iobăgie, munci obligatorii neplătite, stare de război, sărăcie, atacuri tȃlhărești în zonele de graniță ș.a. Au migrat si la noi, in trei valuri, in sec. XVIII.

  55. Charlie tu chiar ai pensie Specială, de boală, e drept, dar tot bani ndmeritati se numesc.
    În ce privește pe poet nepereche Eminescu Mihai, este atât de cunoscut pentru Universalitatea lui, încât și un Viermuș de hazna ca tine se repede să-l umple de bale și fecale ckmunistoide. De la Nistru pana la Tisa, Charlie, nu e poet mai mare ca el și nemernici defăimător de țară ca tine.
    Tâmpițel cu pampersii plini, crezi că Dumnezeu nu te vede, nu știe ce faci? Nu are cum să-ți fie rușine de tine însuti, cum ești dus din loc în loc, cu mască de cosmonaut din cauza mirosului pestilențial.
    Bolșevic nemernici și ouă seci, galbejig cu Piei curgând pe tine, purtând cu hoitul, tarele unei lepfelor trădătoare de țară. Mance-te Uitarea, so

    , dihor bătrân!

  56. Abuzurile din viața politică nesancționate de Carol I erau pentru Eminescu o mare dezamăgire față de așteptările pe care le avea din partea unui monarh constituțional:
    „Dar sub o monarhie occidentală, de la care așteptam îndreptarea, sanificarea moravurilor politice, introducerea unei discuții limpenzi, obiective și lipsite de patimă a chestiunilor de interes public, sub o domnie occidentală să le vedem toate acestea petrecându-se cu un cinism fără asemănare pe pământ, fără asemănare în republicile Americii de Sud chiar, o spunem drept, nu ne-am fi așteptat.”
    În felul acesta Carol I consolida dinastia și viitorul țării ca expresie geografică și politică, dar nu „viitorul poporului care locuiește în această țară”. Și cea mai nocivă influență asupra societății era exemplul care se dădea tinerei generații care vedea nulitățile susținute politic ducând o viața pe care un om cinstit nu și-o putea permite:
    „Îngăduitorul? Îngăduitor, da, de câte ori voim să ne sfâșiem noi între noi, îngăduitor de câte ori devenim oameni fără caracter și fără conștiință, îngăduitor cu mișelia și felonia, neîngăduitor însă cu orice caracter de om adevărat, neîngăduitor cu orice talent adevărat, cu orice superioritate. Neîngăduitor când ar fi vorba de măsuri contra evreilor sau altor străini. „

  57. Nemernicia humoroizilor din HAITA securistoid-legionara e cunoscuta indiferent cum isi zic acesti ofiteri de Securitate ceausisti, humoroid. rene/core/asta e/marius/doru popescu/marin/YAHWEH/Salvamar/Justinianus etc, toti fiind ANTISEMITI/BEST-ii care URASC EVREII, FIARE FARA DUMNEZEU SI FARA PATRIE care reneaga trecutul glorios REGAL-VOIEVODAL-MONARHIC CONSTITUTIONAL!!!Viitoarea NATIUNE ROMANA si-a conservat prin aceasta succesiune caracterele specifice, inconfundabile, ceva mai vechi de DOUA MII DE ANI, in care LEGATURA CU PAMANTUL a fost DETERMINANTA in acest proces de conservare, LEGATURA CU PAMANTUL RUPTA/DISTRUSA, iar TARANIMEA despre care e vorba a fost DEPOSEDATA/dezradacinata sau asasinata cand s-a impotrivit COLHOZIZARII, de catre GENERALUL de SECURITATE si „armata populara” scolit ca terorist bolsevic la Moscova, Ceausescu, criminalul contra umanitatii pe care-l IDOL LATRAIZEAZA aceste
    scurs suri umano oide, concomitent inaltand ode LOVITURII DE STAT BOLSEVIC-ANTICEAUSISTE!!!

  58. Charlitta, multumesc! Onoranta alaturare, rene, marius, doru popescu, marin, YAHWEH, Salvamar Justinianus etc.

  59. @ Charlie babaiete ia vezi ce-ai scris”antisemiti ,bestii care urasc evreii,fiare fara dumnezeu….”. ai scapat de la Sapoca ? Sau s-a dat drumul la nr.9 ? ma-m mai contrat cu tine,dar … stii e o pezie . Incepe asa : „Cu prostul care n-are scoala /Te lupti putin si ai cistigat /Dar duci o lupta colosala / CU PROSTUL CARE ARE SCOALA!” Iti redau si finalul ca sa nu zici ca am ceva impotriva ta ; „Si-n lumea asta rasturnata/Unde cei strimbi sunt cei destepti/Savantii nostri mor de foame / Si numai PROSTII SUNT DESTEPTI !”Cum e cu „evreii,fiare fara dumnezeu ” ? „Scripta manet ,verba volant „.

  60. „REGAL-VOIEVODAL-MONARHIC CONSTITUTIONAL” … PROFUND GRESIT !Pe taramul actual al ROMANIEI … TOTI REGII (GETO-DACI), si DOMII/DOMNITORII si CONDUCATORII nostri au fost de OS PAMANTEAN si CARE nu au INTEMEIAT niciodata MONARHII de tip EREDITARE ! Doar in perioada de „trista amintire” a anilor 1881-1947 a „existat”, doar VREMELNIC, o asemenea MONARHIE de tip EREDITARA !!!
    „LEGATURA CU PAMANTUL” a fost PERMANENT ASIGURATA, in ultimii 10.000 de ani (de la civilizatiile NEOLITICE, la GETO-DACI, DACO-ROMAN Isi ROMANI) de catre cei PAMANTENI. Cei care ne-au CASTIGAT (prin lupta) TERITORIUL si ISTORIA cea STRAVECHE, cei care ne-au FAURIT aceasta LIMBA, pe TOATE aceste TARAMURI stravechi, limba NOASTRA specific ROMANEASCA (PIE pre-LATINA de tip SATEM), au BRODAT aceasta CULTURA, pe TOATE aceste TARAMURI stravechi, SI au ADOPTAT aceste RELIGII SPECIFICE, pe TOATE aceste TARAMURI stravechi. TOATE acestea au fost RELIZATE, pe TOATE aceste TARAMURI stravechi, doar de catre POPULATIA cea AUTOHTONA, SEDENTARA si MAJORITARA de tip PAMANTEANA !!!
    POPULATIE majoritar AGRICOLA(doar in epocile NEOLITICE, intre 8000 BC – 3500 BC), apoi majoritar PRELUCATOARE si de METALE (aur, argint, bronz, fier …/3000 BC – 1000 AD), precum si de alte mestesuguri si industrii (STRAVECHI si MODERNE) !
    ASTAZI (dupa anii 1950), in ROMANIA, ca si in EUropa, TARANIMEA reprezinta doar o populatie din ce in ce mai minoritara !
    Doar ca, in VEST exista FERME (colective) foarte MARI, iar la noi, astazi, AGRICULTURA, dupa desfiintarea marilor ferme colective, este extrem de „particularizata/individualizata”. Ceea ce NU mai PERMITE agriculturii noastre de a PERFORMA, analog ca inainte de anii 1950.
    In ROMANIA de astazi, la o populatie de circa 20 de milioane de locuitori, exista cam 3500 de persoane de religie MOZAICA !

  61. Hai sa vorbim despre anul 1866 … despre DEBARCAREA lui Cuza si IMPUNEREA, ILEGITIMA si UZURPATOARE a lui Carol ! (I)
    Oare care sa fie CAUZELE, cele geo-politice Europene, care au favoriozat aceasta BASCULARE (daunatoare) de DOMNIE din ROMANIA?
    Cauzele sunt PROCESUL de FORMARE si UNIFICARE de NATII si TARI, precum si PROCESUL de CASTIGARE de INDEPENDENT de SUVERANITATE a acestor TARI, dupa anul REVOLUTIONAR 1848 ! Italia si Romania, s-au reunificat (partial) in anii 1848, si respectiv, 1859. Mai ramanea castigarea independentei si suveranitatii acestor tari. Romania, cea a lui Cuza, o ceruse inca din anii 1864-1866!
    Aici intervine insa Bismarck, si politica sa (nefasta ca arhitectura) de REUNIFICARE a Germaniei (1864 – 1898) !
    Astfel, din anul 1862, Bismarck, pentru a pune pe prim plan reunificarea Germaniei, promoveaza doua marionete pe tronurile Germaniei si a Romaniei. Ambii din familia Hohenzollern (Wilhem I/1861,1871-1888 si respectiv Carol I/1866-1914). Astfel este blocata, timp de 11 ani, pretentia de independenta si suveranitate a Romaniei! Timp in care, Germania se REUNIFICA (1871) iar pentru castigarea independentei si suveranitatii POARTA razboaie cu majoritatea tarilor Europene (in scop de slabire si vulnerabilizare a acestora/REALPOLITIK). Razboaie cu Danemarca (1863), cu Imperiul Austriac (1866), iar dupa reunificare, cu Franta (1871). Astfel, reuseste sa IZOLEZE Danemarca si Austria (antrenand pe acestea in aliante), si reuseste sa destrame Imperiul Francez al lui Napoleon III, transformand Franta intr-o REPUBLICA.

  62. Hai sa vorbim despre anul 1877 … despre DEBARCAREA lui Cuza si IMPUNEREA, ILEGITIMA si UZURPATOARE a lui Carol ! (II)
    Dupa aceea, se amesteca in disensiunile dintre Imperiul Tarist si Otoman. Astfel, mijloceste un nou razboi ruso-turc (1877-1878), avand ca motiv castigerea independentei tarilor balcanice (printre care si Romania). Reuseste sa slabeasca Imperiul Otomam, prin castigarea INDEPENDENTEI tarii noastre (1878). Dar incurajeaza Imperiul tarist pentru a stationa in Romania (1877-1878). Prin Congresul de la Berlin, aproba rezultatele razboiului din 1877, aproba eliminarea relativei „șubrezimi” și a pericolelor ce amenințau continuu mărețul act al Unirii de la 5 – 24 ianuarie 1859, aproba intrarea țării în rândul națiunilor suverane, prin Tratatul de la Berlin si prin promovarea proclamarii României ca regat, în anul 1881. Dar un REGAT de SORGINTE germanica, si nu francofona (cum doreau Cuza si Napoleon III). Dar si cu ALTA conditie, Carol se semneze un tratat secret în 1883, care lega România de Tripla Alianță (Germania, Austro-Ungaria, Italia, Romania) tratat care trebuia activat doar în cazul în care Rusia imperialistă ar fi atacat unul dintre membrii tratatului (unul dintre motivele izbucnirii WWI). In 1914, Regele dorea să intre în război de partea Puterilor Centrale (conform acestui tratat), în timp ce opinia publică era de partea Antantei.

    TOATE aceste FAPTE s-au INTAMPLE din cauza POLITICII de FORTA (REALPOLITIK) a lui Bismarck (1860-1898) de GERMANIZARE a Europei !!!
    POLITICA, inclusiv promovata si in Romaniei (1866-1898) !!! Si de aceea, aceasta perioada, a fost EXTREM de NOCIVA in ISTORIA tarii noatre, ROMANIA (MICA si MARE) !!! ROMANIA cea de SORGINTE … LATINA si FRANCOFONA !!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.