Țeapă, țeapă, ţeapă!

Mulți ne-am păcălit cînd am crezut că ne aflăm la un pas de o mare criză politică. Naivii vorbeau Guvern de uniune națională, de Guvern minoritar sprijinit de PSD sau chiar de alegeri anticipate.

Mulți și-au imaginat că USR-PLUS va pune PNL-ul la o probă de caracter și de coerență politică. Unii chiar au crezut că vom asista la o schimbare importantă de macaz și că o vom lua, în sfîrșit, pe calea cea bună.

Rahat!? Au scos din joc un personaj care era periculos pentru domeniu și pentru populație. Poate că și pentru țară. Şi mai apoi, poate descalificant pentru Coaliție. Atît! Au insistat sau au mimat dispute pentru că trebuia recompensat într-un fel, dar au renunțat, au amînat sau au găsit o formulă sofisticată.

Omul reprezenta interesele marilor firme de medicamente, cu relații prin Nik Voiculescu și nu se puteau debarasa de el ca de o găină bolnavă. L-au extras și, după rățoiala de rigoare, au pus batista pe ţambal, simulînd o negociere îndelungată. Au stabilit să nu se mai calce pe bombeuri, să nu se mai facă de rîs în piață și să își vadă fiecare de tarlaua lui. A se citi afacerea luată în primire.

Va fi sau nu va fi Vlad Voiculescu consiler al săgetii sale? Va încerca din poziția umilitoare pe care ar accepta-o să revină pe postul de ministru pentru a fi cel care decide în marile contracte cu medicamente? Nici nu are sens să pierdem vremea cu un răspuns. Afacerile de la Ministerul Sănătății sunt pe aceleași mîini, iar protocolul semnat de președinții partidelor de Coaliție nu schimbă prea mult accesul la oala cu fasole. Reglementează doar modul în care beneficiarii ciolanului se pot implica sau emite pretenții. Reproduc și eu documentul ”istoric” de funcționare a Coaliției cu comportament de bandă politică tensionată.

”Coaliția funcționează pe principiul solidarității și colegialității. Responsabilitatea politică se asumă împreună, cu participarea la decizie a tuturor membrilor coaliției și a premierului. Deciziile politice majore se iau colegial cu acordul formațiunilor din coaliție. În aplicarea principiilor de mai sus, Coaliția, prim-ministrul și membrii guvernului își asumă să nu adopte poziții publice prin care să submineze activitatea și agenda guvernamentală și a membrilor guvernului. Comunicarea publică se va face în spirit de susținere reciprocă și solidaritate. Dat fiind că prim-ministrul a fost învestit cu încrederea membrilor acestei coaliții, prerogativa constituțională a prim-ministrului privind trimiterea cererii de revocare a unui ministru către Președinte se exercită după informarea prealabilă a formațiunii care l-a propus pe ministru, pe baza unor argumente cuprinse într-o evaluare obiectivă făcută de premier și după o dezbatere în coaliție.

Premierul va acorda un interval de timp rezonabil pentru asigurarea tranziției între titularii portofoliului ministerial. Performanța ministerială este evaluată periodic având ca reper programul de guvernare votat de Parlament și deciziile de parcurs, ulterioare, ale Coaliției de guvernare, iar performanța guvernului va fi evaluată periodic în cadrul Coaliției de guvernare. 2 Agenda coaliției și agenda guvernului Pentru a asigura implementarea consecventă a programului de guvernare, se vor aplica următoarele reguli de funcționare ale coaliției și guvernului: – ședințele de coaliție se vor desfășura în fiecare luni, o dată la Camera Deputaților, o dată la Senat. – fiecare partid din coaliție va asigura secretariatul prin rotație, timp de o lună. Secretarii desemnați vor ține minuta deciziilor adoptate și vor urmări implementarea deciziilor. – temele de pe agendă se vor anunța în prealabil la secretar și vor fi agreate de către lideri la începutul ședinței de coaliție. – ședințele de coaliție vor lua în dezbatere agenda politică guvernamentală și agenda politică parlamentară. Pot fi invitați în funcție de subiecte reprezentanți ai grupurilor parlamentare și miniștri. La ședința coaliției participă și reprezentantul grupului parlamentar al minorităților naționale. – agenda guvernului și procesul de prioritizare al actelor normative vor fi decise de prim-ministru împreună cu vicepremierii, în ședință săptămânală ulterioară ședinței pregătitoare de guvern organizată de SGG. A

genda ședinței de guvern va fi agreată la acest nivel și ulterior transmisă ministerelor și în spațiul public. Agenda parlamentară – Coaliția de guvernare funcționează în baza programului de guvernare și a unor decizii colegiale luate în formatele mai sus menționate. Agenda parlamentară și deciziile de vot în Parlament urmează prioritățile din programul de guvernare. 3 – În lipsa consensului în Coaliție pe anumite proiecte legislative sau pe alte teme decât cele cuprinse în programul de guvernare, grupurile parlamentare ale partidelor componente pot acționa în afara Coaliției, cu anunțarea prealabilă a partenerilor, și după refuzul lor de a susține respectivele inițiative.

Priorități asumate la nivelul Coaliției – Vaccinarea împotriva COVID-19 rămâne o prioritate a Guvernului și a Coaliției. – Guvernul va publica saptamanal datele cu privire la vaccinare, numărul de doze administrate, dispoziția pe centre, procentele de persoane din categoriile prevăzute în actul normativ adoptat de Guvern. – Transparența este o regulă nu o excepție. Toți miniștrii Coaliției trebuie să ia măsuri pentru creșterea accesului la date publice, transparentizarea execuției bugetare, contracte și achiziții publice acolo unde exista. – Reformele în domeniul sănătății vor continua: transparența și eficiența investițiilor în infrastructura spitaliceasca, reforma managementului spitalelor. – Reforma pensiilor speciale pe principiul contributivității până la finalul anului. – Adoptarea legilor pe justitie până la final de an, cu respectarea principiilor din instrumentele internaționale ratificate de România, precum și cu recomandările formulate în cadrul mecanismelor europene – MCV, GRECO și Comisia de la Veneția. 4 – Operaționalizarea Comisiei de Cod electoral, în baza unui mandat agreat în Coaliție. – Calendar asumat pentru adoptarea poziției politice și implementarea acesteia la nivelul deconcentratelor. – Coaliția creează un grup de lucru permanent pentru eficientizarea funcționării statului”.

credit foto Facebook

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 22

66 de Comentarii

  1. CÂINII NU PLEACĂ DE LA MĂCELARIE!
    pupat PIATA INDEPENDENTEI
    SCANDALAGII SI NEBUNII si-au dat mâinile murdare după ce au spalat refule in public tv.
    sa ne obisnuim cu ipocrizia, aroganta, santajul, minciunile farA NUMAĂR, ZI DE ZI, CEAS DWE CEAS, PAS CU PAS.
    UN ELECTORAT SOLID, RASPONSABIL, O OPOZITI SANATOASĂ FARA TRIUNGHIUL BERMUSELOR=CIOLACU, DINCU-STANESCU, SCOTEau 1 milion de români in straddă!!jos cipolacu!”

  2. Docomentu’ este scris de cineva care nu cunoaste diferenta dintre ”o data” si ”odata”. Spiritul lui s-a orientat spre ”candva”, iar capii vrednici ai natiunii l-au semnat. Pacat ca dl. Nistorescu l-a corectat!

  3. A fost un simplu joc de glezne, o dramoleta cu care USR a sperat sa obtina si mai mult de la PNL. Si asa li s-a dat mai mult decat li s-ar fi cuvenit ptr complicitatea lor cu liberalii.
    Ca doar nu erau prosti useristii sa dea din bot ditamai ciolanul abia insfacat!
    Ceea ce este pozitiv insa, este ca se fac de ras cu toti.

  4. Incepi sa crezi ca darea afara din guvern a lui Voiculescu a fost grabita chiar de Barna si cei din jurul sau. Voiculescu incepuse sa compromita puternic USR-ul inca de cand au aparut dezvaluirile privind diploma sa. La cat de ordinari securisti sunt n-ar fi de mirare sa-l fi presat pe Citu sa-l dea cat mai repede afara, acesta asteptand totusi un motiv profesional ca sa o faca. Dupa care l-au incurajat pe Voiculescu sa sara la beregata lui Citu. La cat de incuiat este, acesta a picat de fazan crezand prea mult in ai lui.

  5. Daca PIB-ul Romaniei s-ar realiza numai din parerologii din media inepta,cred ca Romania ar fi prima in Europa!
    Atati puturosi,barbati si femei care nu au muncit cu adevarat un minut in viata, se reped pe la TVizuini,ca ciorile la balegar,mancand kktul oferit de moderatori,din portia lor!
    De sus pana jos,Presedentie,Guvern ,Parlament,media put a acoperiti de doi bani, a prostie, a universitati de negasit, a Pomana Porcului…
    Biata Romanie,de la spionii URSS din anii 90 la tolomacii proeuropeni si pro americani de astazi,prostia omeneasca in splendoarea ei!
    Nimic nu se leaga ca proiecte,pana si maioneza se taie idiotilor din „clasa poolitica”
    Romania in Epoca de Alama!

  6. Ministerul Sanatatii va fi condus tot de reteaua infractionala Voiculescu, in rest jocuri de glezna pentru fraiei.

  7. Marele perdant este PNL care a acceptat condițiile ‘convivilor’, ‘zombi’ Câțu este obligat ‘să ceară voie’ pentru a putea demite vreun ministru al celorlalți, deși, sigur, precedentul nu va mai fi repetat. Guvernul ‘3 în 1’ își continuă ‘glorioasa’ activitate !

  8. Acel pact din start a fist incalcat! Intai trebuia sa vorbeasca premierul, seful clanurilor adunate in guvern si dupa restul! Cui i-a facut semn orban sa intre la microfon si cine a aparut in fuga? Tocmai, in alerta barna! Apoi, pactul din start e un fel de „secretizare a infractorilor si infractiunilor” comise de clanurile adunate in guvern! Aici fiind incluse incepand de la declaratiile de avere, de interese si afacerile ascunse, pana la complicitatea infractionala! Inca o certitudine reala:”ATATA TIMP CAT REPREZENTANTII MARILOR FIRME DE MEDICAMENTE SI VACCINURI PLUS ALTE URIASE INTERESE STRAINEZE, NU SE VA CLINTI NICIUN FIR DE PRAF, FIE EL SI GUNOI IMPUTIT”! Va inselati amarnic dacaintrati pe rahatul de fenta aruncat in ochii cetatenilor prin micile ecrane! Se rotesc intre ei si mint in stil barbar, asta doar pentru propriile scopuri fie si infractional prin metoda „trafic de influienta in forta”!

  9. Cita durere , cita durere ! Cita suferinta , cita suferinta ! Cita speranta risipita ca roua diminetii ! Mi-e si mila de talibanii pesdisti !

  10. Domnul Ludovic Orban pe post de fraieritul Neville Chamberlain, arătând mulțimi hârtia de cedare, dar care este garanția unei păci de 1000 de ani. Mia de ani va fi ca în parodia melodiei Te voi iubi pân la sfârșitul lumii: Te voi iubi pân la sfârșitul lunii / Chiar dac-ar fi s-avem alt drum…
    P.S. Domnul vice prim ministru Kelemen Hunor vine la convorbiri cu bițigla, de are cracii pantalonului legați cu șiret deasupra pantofului ca să nu-i prindă lanțul?

  11. Prostia omeneasca zici? In mod cert te referi la tine. Doar cei plini de frustari personale si cu mintea neteda ii fac prosti pe altii.

  12. A fost exact ce ați văzut dar a venit cel din Deal și a rezolvat problema.Stiti filmul „Îmblânzirea Scorpiei”?Pentru moment va fi aparenta liniște ,dar vor muri împreună cu ghearele unul în gâtul celuilalt.Daca ați observat spitalele incep sa nu mai aibă bani și nici medicamente.Avem în acest moment cel mai antinațional guvern din istoria țării,o făcătură .

  13. Cum sa privatizeze spitalele daca nu falimentandu-le? Pasa cu pas, pandemia, lipsa medicamentelor, instrainarea a tot ce mai conteaza… „dupa noi, potopul”, isi spun pnlusrplusul.

  14. Maestre! Nu v-a lamurit ieri omul dv., Petrov, la Rromanika tv, ca nu va fi nicio criza? Nici pe el nu-l mai credeti? Sau speranta psd moare ultima? Credeti ca o chiftea grasa ca in guvern se paraseste fara niciun „gheseft”?

  15. Si totusi Guvernul Catu va cadea. Cabinetul asta e ca o corabie care strabate Oceanul pe vreme rea. Chiar daca au astupat spartura, furtunile si uraganele ce vor veni o vor scufunda.

  16. Principiul de baza al Coialitiei este smangla din Buget

  17. Principiul de baza al Coalitiei este smangla din Buget
    Buget deci exist

  18. CARE GUVERN N-A FOST TEAPA DIN 89 PANA AZI ??.CU SAU FARA GULERE ALBE ,UNII CHIAR NISTE SLINOSI AU ACCES LA GUVERNARE ,RATATII ,MEDIOCRITATILE SI REPETENTII DIN TOATE MESERIILE-PROFESIILE S-AU NAPUSTIT IN POLITICA PENTRU CAPATUIALA ,ALESII AU FOST CEI CARE AU MINTIT MAI CONVINGATOR !. DE LA NISTE LEPRE NU TREBUIE SA ASTEPTI CEVA ,PE DREBEDEII CARE SE PRETIND GUVERNANTI ORI PARLAMENTARI NOI I-AM VOTAT CU CAPUL IN TRAISTA !.AVEM CEEA CE MERITAM !.

  19. Der Kapo a dat ordin sa fie liniste! Altfel pune cainii pe slugi si ii alunga de la conac!! Treaba nemteasca!

  20. Alții au alfa părere. Nu a fost decat o sonda lansată de FSN, tatucul pluripartidismului inexistent , avand menirea de a testa reacția romanilor la pasul pe loc al coaliției fata de problemele care țin in loc europenizarea țării. Partidul USR-plus a ridicat cu stângăcie probleme din planul de guvernare , cum ar fi reformele in justiție , codul electoral, descentralizare, eliminarea pensiilor speciale. Ori redeschiderea dosarului 10 August 2018 ori problemele de mai sus ,au același termen de rezolvare: când va fi exista ferestre in ședințele de guvern, adică ….Catu care este finanțist de profesie este interesat de revenirea economiei si pandemia . A glăsuit ceva despre o abordare europeana a proprietații private , nu ca pana acum când de 31 de ani aceasta este un moft .Este normal . Despre ce proprietate privată poate fi vorba in România când miliardarii sunt de carton improprietariti din averea noastra, a statului.Dle Catu ar mai trebui un premier pe toate problemele defecte de 75 de ani care trenează intr-un păienjeniș perfid . Cum spun romanii: unde ridici preșul pute. Revine intrebarea de după lovitura de stat dinn1989: cu ce sa începem ?

  21. @@Fekete:Andrei Marga, care a scris articol dupa articol despre prostocratia care guverneaza Romania,in opinia ta de 2 kopeici,are mintea neteda si e plin de frustrari? Retine „Un prost găseşte totdeauna unul mai prost, care să-l admire”(N.Boileau)este exact cazul tau
    Ce pui de krva esti,rapandula!

  22. Livrez cele mai elevate comentarii care pe acest forum si nu numai sunt unice, pe cand voi, recitati cu totii, in cor, ceea ce acuzati la mine si care va baga in turbare, bolsevicii care fac jocurile in continuare, cuvant cu cuvant, ca niste papusi mecanice. Eu repet ceea ce ma obliga sa o fac situatia si realitatile in care mereu noi cartitze ale Securitatii sunt scoase din conservare, mereu diversiuni, fraude si rapturi sunt devoalate sau prea transparente si de aceea ajung in situatia ca niste dusmani ai Romaniei sa ma acuze ca ii demasc pe bolsevicii care fac toate astea? V-am spus de zeci de ori, chiar daca nu a-ti fi o unica masina de clonat, e cu atat mai grava asemanarea voastra de siamezi. Am incercat cu stil si eleganta sa va deschid ochii, dar sunteti irecuperabili si nimic nu va poate clinti. Mie mi-ar inghetza degetele pe clape sa stiu ca repet ca papagalul ce spun altii…

  23. Maestre Sarlica, noi am sti, voi ati sti… Si eu ma intreb cum nu-ti ingheata degetele pe taste cand minti de ingheata apele… Oglinda, oglinjoara cine e cel mai aprig acuzator mincinos din tara?

  24. PeSeDe! Jos PeSeDe, penalii penalilor! Asa strigau virginii usr-isti/Johannis de au fraierit prostimea care le-a dat 15% voturi(eroare 3% conform pielea mea)! Cand colo, cine,cine sunt cei mai mari hoti/penali din Romania? Ciolos/Barna cu Clotilde care au furat voturile de s1 cu ajutorul magistrailor fascisti sefi de sectii de votare! Chiar daca Clotilde va ramane la primarie, trebuie bgati la puscarie toti magistratii sefi de sectii de votare din s1/Bucale si confiscata pensia de 78.000 ron/luna la scursurile umane din magistratura! Ii doresc multa sanatate pilotului militar care s-a catapultat ieri din sicriul zburator MIG-21 Lancer in judetul Mures care isi risca viata pentru o viitoare pensie de 5.000 lei/luna ca sa le apere proprietatile de „mizere” de la munte si mare si pensiile de 78.000 ron/luna ale „Dumneziilor” Romaniei!

  25. Bre,asa zisa ,,criza politica,,banuiesc ca a fost orchestrata de nea Klausica pentru a vedea care sunt ,,indezirabilii,,care ai sufla in bors si sa le arate Matu-Catu..Cine critica ,,coalitia miea,,si nu asculta de ,,sefii miei,,vor fii beliti si schimbati in numele stabilitatii ,guwernului mieu,,.Pas cu Pas.Jooos psd.Joooos ciuma rosie.PeeSeeDee e de vina.Poftiti de luati vaccinurile ,,romanii miei/dragii miei,,pe alese si saturate.Poftiti.Veniti de luati luminaaa..Aleluia.Aleluia.

  26. Teapa si-au dat intre ei PNL-URS-plus securicii-UDMR.
    Acum sunt obligati sa continue, refalsificand datele, atat cele bugetare cate si cele plandemice, deci se duc din lac in put. Au noroc, deocamdata, ca procurorii au fost mituiti cu desfiintarea SIIJ, altfel trei sferturi din guwernerul Orban si Catu erau in drum spre portul pijamalei pe termen mediu si lung.
    Coalita s-a spart de acum trei saptamani. Ieri au incercat sa vuclanizeze prezervativul ce-i tine captivi in simptomatologia venericului marxism.
    Criza este atat de profunda, fiind instaurata acum 31 de ani, incat normalitatea pare a fi acum chiar criza insasi.

  27. UNDE esti tu TEPES VODA … sa le bagi … tepele … in … as(s)hole !!!

  28. Citesc si ma minunez. Ei nu au ca prioritate economia Romaniei, agricultura, educatia…Problema lor este sa faca legile justitiei dupa chipul si asemnarea lor, adica a BINOMULUI si cica sa recalculeze pensiile speciale, ceea bce se putea face daca vroiau deja in cele 4 luni….Despre ceilalti pensionari nici o vorba. Vedeti vreun program social printre prioritatile lor? Aceeasi vorbaraie userista ca nutret pentru prosti.

  29. Va cred pe cuvand, Maestre, cand spuneti ca sunteti multi cei ce v-ati luat teapa. Nu cred insa ca teapa e noua, ci mai degraba o purtati cu gratie in partile dorsale de aproape 20 de ani…restul tine de cauzalitate. Nu disperati totusi, pentru ca am si o veste buna…in 2024 veti avea ocazia sa continuati traditia cu inca zece ani alaturi de un nou tatuc, la fel de uman si luminat precum predecesorii si ca atare, teapa de care vorbiti nu pleaca nicaieri, is here to stay, cum ar spune partenerul strategic.

  30. Citu, Barna si cu Drula. / Ei sunt cei mai tari in Toate. / Un Guvern pus ca pe roate, / Ce nu da nicicand in spate. / Cu El ma mandresc mereu, / Caci este Guvernul Meu. / Si va creste an de an, / Cu Bode si cu Bogdan, / Cu Turcan si Teleman. / Langa noi e Atasat / Si Maestrul Arafat, / Ce pe multi a aranjat, / Cu sau fara Vaccinat. / Am avut si-un hop micut, / Se refera la Vladut. / Dar vreau sa va spun ceva: / Si „Zombie” pot „invia”…

  31. ” Eu repet ceea ce ma obliga sa o fac situatia si realitatile …” (charlie)

    Tu repeti ce-ti dicteaza tratamentul luat sau neluat. Incearca cu litiu.

  32. BEST ia „humoroida” a lovit din nou la 10:30 folosindu-mi pseudonimul „Charlie”, fapt care, repet, denota DISPERAREA acestor
    NEVOLNICI securisti ceausisti legendati ca LEGIONARI…Serparia nu ma ataca numai pe mine, fapt care imi confirma respectul
    pe care il resimt fatza de mine in ura lor viscerala, ei il ataca si pe „Tica” pentru demnitatea demonstrata de a se dezice
    de fostii sai idoli, recunoscand ca a crezut naiv in mituri false, induse propagandistic de masinaria Securitatii!!! Pentru
    acesti viermi dogmatici conditia de clone trebuie sa fie pastrata pe vecie…Ei nu vor ceda niciodata, cu orice risc, fara regrete si mila fatza de Romania aflata in flacari si romanii abrutizati sub teroarea camarazilor lor, a ceausistilor!!!

  33. pai … cei impilati … din dos … nu mureau … imediat !!! Durerea … dura … cam 2-3 zile !!!
    este si cazul … partidelor … din coalitie !!!

  34. „doru popescu”, prostituata eterna a Lumii…securiste de pe forum e „humoroid” cand nu se travesteste intr-un Popescu… Nu e ilustrata o singura situatie monstruoasa pe care sa nu o speculezi pentru a abate atentia de la adevarul…ETERN ca Securitatea, la ordinul Partidului primit de la Comintern, a creat cartitze care cand ies la suprafata ne surprind, noi stiindu-le creaturi ce-si cunosc conditia subpamanteana. In Romania nu se face politica, ins infam!!! In Romania se manevreaza cartitze, ofiteri deplin conspirati precum marionetele…In Romania nu se joaca numai teatrul democratiei, ci si al capitalismului”, intrucat capitalismul inseamna investire in capacitati de productie cu crearea de locuri de munca, nu rapturi, nu tunuri date prin contracte cu statul ale unor firme casutze postale sau lucrari de slaba calitate pentru a asigura spagile si tunurile de zeci-sute de milioane de euro…

  35. Nu se rezolvă nimic, erau presupuse regulile. Dacă nu e cuminte, pică şi Drulă. Fără portal ideologic propriu, USR PLUS a fost poziţionat politic ca partid fără Tricolor, al corectitudinii politice (Mircea Toma) şi anti-Biblie, ceea ce înseamnă o limitare drastică a simpatiei electoratului. De aceea, consensul televizionar al presei de toate culorile i-a frânt cu atâta uşurinţă coloana vertebrală. Când va mai călca peste interese puternice, va fi lovit iar, la fel de eficient.

  36. si cum … sa DECAPUSAM … de buna voie … si nesiliti de nimeni … actualul STAT roman ???
    Crezi tu … ca renunta CAREVA … dintre cei SUS (im-)PUSI … „de buna voie si nesilit de nimeni ” la PUTERE … la CIOLAN … la dorinta de PARVENIRE ???
    atat din tara … cat si din strainatate.

    Si atunci … cum ALUNGI … de la PUTERE … aceste NAPARCI ???
    prin vot ??? … de 30 de ani … romanii TOT incearca … si nu reusesc …
    pasnic ??? … NAPARCILE … iti rad in FATA … sau … te trimit … la BECIUL DOMNESC …
    Alta modalitate ??? Serpii … NOCIVI … se ucid …
    Ai alta varianta ??? astept … raspunsul tau … privitor … la SCHIMAREA LUMII in BINE .

  37. Din cei cinci/din poza, doar pe chelu’-l percep ca om/politician de bun simt !

  38. La 12:24 BEST ia „humoroida” a recidivat constatand ca naparca „cine” a reactionat conform intelegerii!!!
    „doru popescu”, votul constient al unor cetateni liberi si eliberati de propaganda diversionista, ca si de sperantele false
    puse in noile facaturi ale Securitatii… „Balconul Universitatii” a creat mitul fals CDR, „Alianta ‘DA'” a creat mitul fals
    anti Ilici-Genocid pentru instalarea Mongolului pe 10 ani, prelungiti prin sluga cominternist-nazista inca SAPTE ani, apoi
    a fost lansat mitul fals USL in 2012 care a asigurat cei 17 ani sub STALINISTI. Cu USr au fost pacaliti cei cu vederi de dreapta, iar cu AUr cei de extrema stanga unita pe cercul ideologic cu extrema dreapta!!! In consecinta, nu trebuie sa ne precipitam catre noile facaturi, rezerva si prudenta fiind vitale, deasemenea sa nu votam negativ, numai pe promisiuni cat mai clare si care sa acopere toate sectoarele vietii sociale, iar daca dupa alegeri si constatarea fraudarii lor, ca si dupa neindeplinirea, sau incalcarea promisiunilor GREVA GENERALA, inclusiv CIVICA, DAR…PASNIC! Si izolarea spargatorilor
    de greve si manifestatii…

  39. „doru popescu”, in campaniile electorale sa se ceara clar politicienilor DESFIINTAREA SECURITATII si crearea de servicii civile, arhivele ascunse ale Securitatii si CC al PCR puse la dispozitia publica, retragerea ILEGALILOR si acoperitilor
    din strainatate, ca si devoalarea acelora din tara, procurorii scosi din magistratura, dezideologizarea INM, desfiintarea
    „universitatilor Securitatii, degradarea miilor, de fapt zecilor de mii de generali fanatizati ideologic, pensii minime pe economie, „nationalizarea” proprietatilor acumulate prin RAPT al avutiilor nationale, noua Constitutie si presedinte doar
    cu prerogative de reprezentare…

  40. Doru POPESCU, schimbă, bade, nickul! Semnează ”Doru Popescu-organizația Charlie, Alfa, Tango…”
    Hotărăște-te: dacă ai ceva de spus, scrie multe cuvinte și mai puține puncte-puncte: dacă vrei să sugerezi că punctele reprezintă oftaturi, vaiete, pârțuri,ori meditații despre destinul lumii, e treaba ta.
    Dacă nu ai destule cuvinte-n bibilică, scrie bilețele, amestecă-le într-o pungă menajeră și trage bilet după bilet, ca la loto.
    Pe celelalte ascunde-le de nevastă, o nu creadă că ai drăguță.
    Altă idee ar fi să umpli o coală cu puncte-puncte, iar textul să ți-l scrie Charlie-Sconcsul.
    În felul ăsta, șefii care vă trimit să umpleți subsolul cu ineptii, vor fi mulțumiți, deși unor idioți li se spune idioți, nu e chiar așa, nu toți au întunecimea să-și lumineze semenii.
    Dacă n-ai băgat de seamă, Charlie îi atacă pe cei pe care ar vrea să-i înlăture, pe ”oițele” ce i se par că ies din turmă și sunt victime sigure…Tactică de Lup, Doru Popescu!
    Ia aminte, Dorule Popescu, Charlie are obiceiul să alearge cu nădragii în vine și de aia nu ar prinde nici-o oaie șchioapă!
    Pune-ți întrebarea, Doru Popescu, ce ar putea să aibă Charlie Sconcsul, ceva cu un amețit ca tine.
    Ultimul sfat gratuit pe care ți-l dau, Doru Popescu, este să-i răspunzi așa: ”Ba, pe-a mă-ti, Charlie-Sconcsule!”

  41. Reteta a la Charlie- faci o prăjitură, pe care o postezi ca având autor o clona sau mai multe clone, după care te napustesti asupra ei sau asupra lor, nu înainte de a ostraciza legionarii, naziștii, antisemitii si bolșevicii, gen: core, Radu Humor, Rene, Ina, etc si sfârșește prin a pune la pământ, cu un upercut de dreapta, pașoptiștii si urmasii acestora de stanga securista, pe care si noi facem eforturi să o prezentăm ca principalul jucător si arbitru in jocul democrației mimate si a libertăților oferite cu lingurița.
    Ps. Nu-nteleg, Charlie, de ce plângi după Tică, ca doar el era apărătorul statului securist paralel, pe care îl combați fără menajamente. Tot el era cel care susținea protestele din 10 august si se dădea de ceasul morții ca jandarmeria le-a dat sansa halucinogenilor sa consume substanțe pe gratis. Si, apoi, Charlie, Tică urla ca din gura de sarpe împotriva coruptului Dragnea, a recursului compensatoriu, a legilor justitie, înființării SIIJ, a doamnei Florea, subiecte care pentru tine erau vorbite de renegat si catapultat împotriva lui Tică.
    Pa. Oglinda oglinjoara, cine e cel mai pervers postaci pe acest forum din tara. Tu, Charlie fara indoiala. In speranta ca Nu ti-au murit toti laudatorii si ca lauda de sine nu miroase a bine, ci a infatuatuare hranitore de jivine, iti dorim să te-întâlnești cu mama vitregă a domnișoarei Alba ca Zapada, pe care s-o provoci la un duel de cultură generală, duel care sa certificare pentru eternitate proprietarul oglinzii care stabilește cei mai inteligenti postaci de pe forum. Am avut o propunere, prin care imi exprimăm dorinta ca domnia ra sa rămânei singurul postac pe acest forum, asa ca să sărbătorim victoria dictaturii, a infatuarii si pervetsitatii asupra inteligenței, bunului simt si onestității. Sunt absolut convins că după ce ai hotărât să fii si tu” Charlie

  42. Ti s-a oferit rucsacul cu exploziv, pe care îl detonezi, la comanda, ori de cate ori ti se cere. In speranta ca nu vei fi atacat si de Frații Musulmani, încheiem fără încheiere si fără concluzii, căci, nu-i asa tu esti singura concluzie pe care ti-o pui in fata oglinzii prăfuite si transformată în statui ale Adonisilor timpurilor moderne.

  43. Vai! cum schimbați poza cap de articol și ne duceți comentariul în derizoriu.

  44. Hei, STS, Divizia Supraveghere Dilimaci!

    2 2 3 4 3 ???
    2 3 4 8 2 4 ???
    3 4

    2 2 3 2 ???
    2 ??? 4 3 3
    1 ??? 1 4 1 2 3
    2 ??? 1 1 2
    3 ??? 1 2 1 5

    S.O.S.! Doru Popescu așteaptă răspuns la postarea din 21.04.2021, orele 13:00, ALO, STS-ule!
    Doamne, ajută STS-ul să dea în vileag rețeaua de Omuleți Verzi!
    Nu poate fi mai greu ca descifrarea Manuscrisului Voinich…
    A! Nu știți ce sunt șirurile de mai sus? Numărul de cuvinte fără sens dintre puncte, singurele cu sens din postarea lui Doru Popescu…
    STS-ule, vedeți cine răspunde și luați-i ca din oală, băbăieți!

  45. Nu e țeapă bre ciumete. NU ESTE ! E pe bune ! USR și Plus sunt in guvernare nu spre a guverna și a obține rezultate, ci spre a sabota guvernarea. Este cât se poate de evident..Un Barna și un Voiculescu sunt de scos urgent in șuturi din guvern..De altfel de pe acum deja coc următoarea criză, și următoarea mutare, cea in care vor forța două turui la primarii mafioți, in loc de doar două mandate consecutive la primari, care evident trebuiesc aleși doar intr-un singur tur..Două tururi n-au nici un rost..Deci fii pe fază ciumete și vezi de unde erupe mizeria..

  46. „marius”, ca de obicei nu intelegi nimic atunci cand nu surprinzi decat franturi!”Tica” ramane un exemplu prin capacitatea
    nemaintalnita pe forum ca cineva sa-si revizuiasca in mare masura orientarea! Nu am sustinut niciodata ca a renuntat total
    la ceea ce-l marcase ani de zile, mereu i-am spus ca mai are de lucrat, ba chiar ultima oara l-am sfatuit sa-si reevalueze
    atitudinea fatza de Cristescu care a fost capabil sa-l tradeze pe Mongol si pana la proba contrarie trebuie apreciat pt ca
    nu a trecut in tabara stalinist-sörosista. Fatza de Dragnea nu am cum sa-i schimb pozitia…Niciodata nu l-ai atacat pe „Tica”, atat in varianta simpla, cat si aceea „de Calarasi”, asa de dur cum am facut-o eu de-a lungul timpului! Tica e o victima a uriasei propagande #rezist sorösist-securiste, la fel ca multi romani satui de politicieni, carora li s-a servit
    o garnitura de cominternisti scoliti/instruiti de front in strainatate, mult mai feroci decat bunicii si taticii lor…
    Dar, te intreb eu ceva, ce parere ai de camarazii tai, „muschetari/legionari” care posteaza in numele meu? Cum explici ura
    voastra viscerala si acuzatiile marsave? Parintii mei au fost asasinati in anii 1950 de bolsevicii cominternisti pentru ca
    au fost membrii unui partid istoric! Ma refer la „nationalistul” vostru Dej! Eu va atac MASHA cu khazarii care ca si aceea
    cu „neomarxistii”, constient sau nu, face jocul cominternistilor…Cunosc prea bine istoria marxism/bolsevismului ca sa ma
    mai las imbrobodit cu aceasta diversiune. V-am spus ca bonzii marxisti/bolsevici au fost miliardari si istoricii legendati
    in Occident i-au prezentat cu ticalosie „intretinuti” de camarazi…

  47. Fay @ babo cloanto,mai de graba sa-ti fie mila de tine ca ti se termina in curand malaiul care ti l-au bagat pesedistii in traista si altul nu mai vezi,ca nici astia ai lui Paltonas-voda nu mai pot sa te mai tina acasa ca pe o nascatoare si platita cu salariu pe frecat menta indelung si va trebui sa te intorci la sapa la omorat buruienile ca posturile de sefi le-a halit deja Coalitia lu’ peste’.

  48. Charlie- Tica ramane in cazul in care ramane o iluzie Charlista cu nuanta bonapartista. In rest, stai linistit. E plin cimitirul de inteligenti indispensabili asemeni tie. Toate trec, inclusiv amintirea ta, de nostalgic manipulator dedublat.

  49. „marius”, din nou ameninti cu moartea, bruta securista ticaloasa?

  50. MASHA … alex … Bul. XXX 13 … popor calator din EST ???

    poporul calator … are doar 3000 de ani vechime … in CALATORIE .
    poporul autohton … are peste 8000 de ani vechime … in STABILITATE .

    asta este … DIFERENTA de SPIRITUALITATE … si de MENTALITATE … intre cele doua neamuri !!!

  51. dan brown … codul lui da Vinci … VAX!
    codul „secret” al bi(l)biei … NU EXISTA !

    DAR … unii au descoperit (?!?) … un nou COD
    doru cafengiul … si codul sau (ne-)secret …
    codul contra …TIRANIEI … NEDREPTATII … EXPLOATARII …
    asta da COD … codul ROMANILOR … si al… ROMANIEI .

  52. „doru popescu”, cineva a avut interesul sa-ti ia in seama „comentariile”. Ar trebui sa-i multumesti. Mie, amestecul acesta de …, cuvinte nu neaparat semnificative scrise cu majuscule, semnele ???, mi se par enervante si obositoare asa ca trec peste comentariile tale. Daca ai vrut sa fie un comentariu care sa-mi transmita mie, coleg de comentarii, gandurile tale, ai esuat si atunci ramane plauzibila varianta celui care vede in comentariile tale niste mesaje codificate. Punctele … isi au sensul lor intr-un text. In textele tale, ce rol au? Ai vrut sa fii original? Ai reusit dar atat.

  53. Unii vor, doar, mesaje mult prea serioase. Unii, sunt prea seriosi, uraciosi, incrancenati, violenti. De ce sunteti asa?
    De ce sa fim „prea” seriosi in viata? Coduri sau mesaje criptate ? De ce? Pentru ce? Pentru cine? VAX-uri !
    Unii, cam paranoici, imi numara cuvintele si semnele. Saraci cei cu duhul!
    Voi, nu v-ati jucat niciodata in/cu „viata” si cu „ideile”? Chiar la maturitate? „Morga” nu este buna baieti!
    Viata trebuie sa fie o incantare permanenta. Si nu o „contrare” permanenta cu altii !
    Eu postez doar de placere/incantare! Si cum vreau eu.
    Se spune: romanii fac haz de necaz! Va cam uitati spiritualitatea! Si nu este prea bine, caci obositi prea repede!

  54. „core”, imi placi mai mult in varianta virgina precum o jungla ce se ofera explorarii dezvaluindu-si secretele promitand
    delicii nemaintalnite, decat in varianta „doru popescu” adica „ileana/Rollason”, ala/aia cu…exploatatorii/capitalistii!
    Cand treci sambata pe la Kremlin da-i niste pupici dulci lui Stalin si promite-i ca pui curand de-o…”revolutie”!

  55. „doru popescu”, am inteles, te joci. Inseamna ca „Băgător de seamă cifru” este istet, a observat corect ca „in joaca” transmiti niste mesaje. Fiind vorba de o joaca, probabil o domnita amatoare de cuvinte incrucisate, ti le descifreaza. Ce sa spun, fiecare cu… lui.

  56. Alex,
    Dupa cum vedem cu totii, mai nou, „tara apasilor” o pune de o noua „revolutie” !
    In portul din Baltimore, se mai afla vechiul „vapor” care a anuntat inceperea revolutiei apase din „1776”.
    Cel mult, acest vapor poate anunta „noua revolutie din apasia” , folosind obuzele de pe Aurora.
    Sau, poate, tara apasilor va fi nevoita sa imprumute, de la rusi, chiar crucisatorul Aurora. Mai stii !
    Nebanuite sunt caile ISTORIEI !

  57. Cui nu ii plac postarile mele – le pot sari/evita/omite.
    Cui nu ii plac „…” ale mele – le pot omite, atunci cand „descifreaza” ideile mele.
    Dar unora, nu le sunt pe PLAC ideile mele. Ghinion pentru ei!
    Mai rau, unii simt ca JOACA mea cu ideile (la C. Petrescu se zice „jocul ielelor”) le disturba ideologiile lor fixiste si retrograde. Ghinion mare pentru ei!

  58. si de data aceasta de acord cu dl. Nistorescu: punct ochit, punct lovit !
    Am o propunere : publicati fabula Racul, broasca si stiuca de Alecu Donoci = pricipiul dupa care functioneaza „guvernul meu- pohta ce-a pohtit ” omul cel inalt din deal , de langa Gradina botanica = presedintele navetist si solicitati sa publice onor presedintia suma cheltuita saptamanal cu naveta Sibiu – Bucuresti asa sa si si noi pensionarii cate pensii medii face „pohta ce-a pohtit ” omul cel i nalt din deal , de langa Gradina botanica = presedintele navetist ” , pentru ca si noi pensionarii contribuim si acum la aceste cheltuieli.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.