Un raport pentru luna martie al Institutului de Lingvistică al Academiei Române prezentat de CNA arată că Realitatea Tv a înregistrat cele mai multe greşeli când vine vorba de limba română, respectiv 22.
Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române a monitorizat în luna martie numărul erorilor semnificative de folosire a limbii române în emisiunile realizate de televiziuni şi de radiouri. De asemenea, au fost analizate clipurile publicitare, dar şi dublarea în română a desenelor animate difuzate de televiziunile de nişă.
Monitorizarea este efectuată ca urmare a contractului de consultanţă încheiat cu CNA şi a fost prezentată la sediul Consiliului, joi, de către Rodica Zafiu, coordonatoarea acestui proiect.
Conform monitorizării, în luna martie a acestui an, cele mai multe greşeli de folosire a limbii române s-au înregistrat la Realitatea TV – 22, urmată în clasament de următoarele televiziuni: B1 TV (18), Antena 3 (17), Naţional Tv (16), Antena 1 (15), Digi 24 (15), Prima TV (14), Pro TV (13), România TV (9), TVR 1 (8), TVR 2 (7) şi Kanal D (7).