Temperaturi minime record în estul Canadei și Statelor Unite

Temperaturi minime de aproape -50 de grade Celsius s-au înregistrat în estul Canadei și Statelor Unite, la doar câteva zile după o furtună puternică care a afectat mii de zboruri și s-a soldat cu cel puțin 19 decese în SUA, informează presa internațională.

Autoritățile au emis avertizări de ger extrem în provinciile canadiene Ontario și Quebec, dar în toată regiunea de nord-est a Statelor Unite.

În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, peste 30 de orașe din New England și statele Atlanticului Mijlociu, vor fi afectate de frigul extrem adus de o masă de aer polar venit dinspre Polul Nord, a declarat un reprezentant al Centrului de Prognoză Meteo din SUA. Printre orașele afectate s-au numărat și New York sau Boston, informează agenția de știri Reuters.

Killington, o stațiune de schi din Vermont, a fost închisă sâmbătă din cauza vântului puternic și a temperaturilor de până la -46 grade Celsius.

În statul New Hampshire, temperatura pe Muntele Washington ( 1.917 m) a scăzut până la -38 grade Celsius, însă din cauza vântului puternic, temperatura resimțită era de -69 grade Celsius, a transmis Serviciul american de meteorologie.

Sâmbătă, la câteva zile după furtuna puternică de joi, peste 3.400 de zboruri spre și dinspre SUA continuau să înregistreze întârzieri, printre cele mai afectate fiind aeroporturile John F. Kennedy din New York și Charleston, informează site-ul postului France 24.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Mia Tudose 1890 Articole
Author

1 Comentariu

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.