Tenis: Ce rezultate au înregistrat româncele la turneul ITF din Antalya

Jucătoarea română de tenis Laura Ioana Andrei a fost învinsă atât în finala de simplu, cât şi în cea de dublu la turneul ITF din Antalya (Turcia), dotat cu premii totale de 10.000 de dolari, relatează Agerpres.

La simplu, Laura Andrei (N. 3) a fost învinsă în ultimul act de belgianca Marie Benoit, cu 6-3, 6-2, după ce trecuse anterior de Svetlana Pirajenka (Belarus), cu 6-7 (6), 7-5, 6-1, de Gaelle Rey (Elveţia), cu 6-2, 6-1, de Tamara Curovic (Serbia/N. 8), cu 7-6 (6), 6-4, şi de Kathinka von Deichmann (Liechtenstein), cu 6-3, 6-1.

Elena Cadar a fost eliminată din primul tur de Curovic, cu 7-5, 7-6 (3), iar Ana Bogdan a fost oprită în sferturi, de Benoit, care s-a impus cu 3-6, 6-4, 6-4, după victorii la italianca Giulia Bruzzone (6-3, 6-2) şi belgianca Justine De Sutter (6-3, 7-6).

În finala de dublu, principalele favorite, Eugenia Paşkova (Rusia)/Anastasia Vasilieva (Ucraina), au dispus cu 4-6, 6-3, 10-2 de perechea româno-austriacă Laura Ioana Andrei/Janina Toljan (N. 4).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.