ThyssenKrupp-Germania, importator de practici dâmboviţene şi bizantine

Concernul german ThyssenKrupp – de la care România are de recuperat 30 de milioane de dolari de urma unei datorii vechi de peste 30 de ani, dar pe care nu i-a primit din cauza Justiţiei dâmboviţene -, este bântuit sever de acuzaţii de corupţie şi a înregistrat un bilanţ economic dezastruos în ultimul an.Pentru prima oară în istoria sa, concernul nu va plăti dividende.

La nu mai puţin de cinci miliarde de euro se ridică pierderile concernului german, acesta fiind al doilea an consecutiv de dezastru. Cauzele acestui dezastru sunt descrise de HotNews: „De vină e business-ul în pierdere al firmelor-fiice din SUA şi Brazilia, ca şi managementul defectuos la nivel global. Dar nu numai atât. Manageri de top din concern sunt acuzaţi de corupţie, trei dintre ei au fost demişi. Alţi cincizeci de angajaţi din administraţie au fost concediaţi. Iar din iulie, 2000 de angajaţi din producţie sunt în şomaj tehnic, subvenţionat cu bani de la stat.”

Structura germană care se ocupă de supravegherea concurenţei a amendat concernul într-o afacere dubioasă, prin care mai multe companii din domeniu ar fi realizat un cartel prin care ar fi prejudiciat compania naţională feroviară a Germaniei.

Unul dintre managerii de top ai concernului a fost acuzat pe de o parte că ar fi cumpărat bunăvoinţa presei prin organizarea de călătorii scumpe pentru jurnalişti, iar pe de altă parte că şi-ar fi decontat drept călătorii de serviciu, călătorii particulare.

Să mai notăm că pentru firma cu performanţele descrise mai sus s-a făcut lobby la Parlament, la CSM, în Bundesrat şi la Ambasada Germaniei.

Mai mult, Comisia Europeană era chemată să monitorizeze procesul şi să declanşeze sperietoarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru domeniul Justiţie şi Afaceri Interne.

Cine e ThyssenKrupp şi de unde vine legătura cu România

Cel mai vechi dosar din istorie este si cel mai ciudat si, s-ar putea spune, si dintre cele mai toxice. O firma romana, denumita Metalimportexport si detinuta in prezent de investitori rusi, este intr-un litigiu inca din 1983 cu o firma germana: este vorba de una dintre cele mai mari si cele mai vechi companii germane, Thyssen Krupp, firma care a inglobat, prin 2000, si grupul de firme apartinind lui Otto Wolf (membru principal al grupului Bildelberg si var al ultimului imparat german). Este o firma care dintotdeauna a avut o importanta geostrategica, fiind dintre acele firme vechi germane care au facut afaceri bune cu guvernul nazist al lui Hitler si care in prezent sunt stilpii economiei infloritoare a Germaniei. Este nu numai o firma bogata care, in anii lui Ceausescu, a facut afaceri bune cu regimul comunist roman si i-a cam dat teapa (refuzind sa plateasca un transport de tabla de la Combinatul Siderurgic Galati in valoare de 30 mil USD si ducind la incarcerarea pe multi ani a romanilor care au fost implicati in acest transport, precum si la niste dosare penale in SUA, pentru incalcarea embargoului pe produse ale tarilor comuniste), ci si o firma care este deosebit de influenta la nivel european si global si care, avind multi bani, foarte multi bani, si-a angajat in acest proces cei mai influenti avocati romani. E o firma cu o atit de mare influenta si putere de corupere sau manipulare incit, in toamna lui 2011, pentru a cistiga “procesul cel mai lung din istorie”, a reusit sa puna presiune asupra administratiei judiciare romanesti (Ministerul Justitiei, CSM, conducerea Inaltei Curti de Casatie si Justitie), asupra Parlamentului roman si asupra Presedintei care, la unison, au cerut urgentarea solutionarii, favorabile Thyssen a dosarului, sub amenintarea prelungirii la infinit a mecanismului de monitorizare a sistemului judiciar (celebrul Mecanism de Cooperare si Verificare, MCV). Asupra dosarului au luat pozitie atit Bundesratul, cit si cancelarul german, ambasadorul german avind chiar frecvente interventii scrise in dosar. E interesant de vazut ca dosarul a fost criticat pentru lipsa de celeritate, desi el zace, la propriu, la ICCJ, inca din anul 2000, cind a inceput o incredibila serie de recursuri cistigate de Thyssen (3 in total), urmate de contestatii in anulare (2, plus una in curs de judecata), cistigate de Metalexportimport. In toamna lui 2011, cind se exercitau aceste presiuni, firma romaneasca era – a treia oara – in postura de creditor al Thyssen, care incerca in van sa isi execute pe teritoriul Romaiei, titlul executoriu obtinut in instantele romane in 1999. In tot acest timp (12 ani), firma romaneasca a avut in buzunar doua hotariri favorabile de la Tribunalul Bucuresti si Curtea de apel Bucuresti, dar nu le-a putut executa nicicind, intrucit Thyssen, prin influentii sai avocati, au tinut pe loc executare cu contestatii timp de 12 ani. Probabil in istoria dreptului, cind se va analiza la calm aceasta saga, cineva normal la cap se va intreba daca nu cumva cel prejudiciat de lipsa de celeritate a fost reclamantul, adica firma romaneasca, si nu infulentul sau adversar, forma nemteasca.

Dupa mai mule recuzari, abtineri (autorecuzari ale judecatorilor) si scoateri administrative de pe rol, dosarul a ajuns intr-un final la completul, Cirnu, Dolache, Circei. Intr-o singura zi, dosarul a fost solutionat. De tinut minte : e vorba de un dosar vechi de 29 de ani, care are 50 de volume, ajunse, in prezent, intr-o stare avansata de degradare si incompleta (multe dintre actele originale fiind lipsa de la dosar). Intregul complet a fost recuzat pe la ora 4 – se vede asta din stenograme, pentru ca exista in dosar asa ceva, ceea ce e rar in instantele romane – iar cererea de recuzare a fost solutionata de un complet de alti trei judecatori care a fost incartiruit in acea zi cu acest scop, de a solutiona cererea de recuzare. Acest complet de serviciu (mai bine zis, de garda) nu a judecat, in acea zi, nimic altceva. Doar acea recuzare. Care a fost respinsa. In aceeasi zi, la 6,15, completul s-a intors in sala si, in lipsa firmei romanesti, a judecat dosarul. Dupa 4 saptamini (timp in care s-au facut mai multe cereri vizind repunerea pe rol, completarea dosarului cu documentele disparute, recuzari, plingeri la colegiul de conducere a ICCJ si la CSM) recursul a fost admis, in exact acelasi mod in care mai fusese admis de inca doua ori, in 2000 si 2008 : rasturnind intreaga situatie de fapt stabilita de instantele de fond, completul Cirnu-Dolache (cu opinie separata contrara Circei), a stabilit ca Thyssen si Otto Wolf, recurentele, sunt “lipsite de calitate procesuala activa”, adica Thyssen si Otto Wolf nu ar fi avut raporturi juridice cu firma romaneasca (desi tabla ajunsese la afiliatele sale din SUA de la acea vreme) Detaliu interesant : penultima contestatie in anulare fusese admisa tocmai pentru ca ICCJ, in recurs, nu poate rasturna situatia de fapt stabilita la fond, fiind tinuta doar de aspectele de legalitate. Alt detaliu interesant : numai doua dintre cele trei judecatoare au fost de acord cu aceasta solutie. Cele care, de fapt, primisera sarcina – ingrata, asa cum se va vedea mai jos – sa rezolve dosarul, favorabil firmei germane. Ca poate asa ne maream sansa, catara, sa accedem in Shengen. Sau sa devenim mai repede colonie germana.

Ulterior, desigur, s-a formulat contestatie in anulare, de catre Metalexportimport. S-a reluat acelasi drum inceput in 2000, reinceput in 2008 si re-incalzit in 2012. Prin niste proceduri foarte ciudate, contestatia ajuns, intr-o prima faza, la acelasi complet care a judecat recursul. Evident, Metalexportimport a protestat, prin plingeri la CSM si la conducerea ICCJ : nu putea acelasi complet care a pronuntat hotarirea criticata sa judece calea de atac care critica hotarirea; nu exista impartialitate in aceasta situatie. Cele trei s-au abtinut (auto-recuzat); abtinerile au fost respinse, adica cele trei au fost, intr-o prima faza, puse sa judece contestatia, chiar daca ele insele au declarat ca nu se simt impartiale. Presedintele sectiei, sesizind ca exista animozitati si ca se pregatesc niste anchete judiciare, “roaga” completul sa analizeze daca nu cumva ar trebui scos dosarul de pe rol, pentru a se desemna un alt complet, in mod aleatoriu, intrucit s-ar fi descoperit unele vicii tehnice ale sistemului ecriss al ICCJ. La termenul din primavara lui 2012, dosarul este scos de pe rol in vederea repartizarii aleatorii. Ca un facut, dosarul este trimis prin desemnare “aleatorie”, tot la acelasi complet. Este evident ca e ceva in neregula cu aceasta desemnare “aleatorie”. Dar nu e tot : peste vara, cele trei judecatoare inlantuite deja de acest dosar se mai abtin (auto-recuzare) odata si abtinerea este respinsa, inca odata. Din acest moment, practic, cele trei sunt condamnate sa judece aceasta contestatie in anulare. La termenul din 12 septembrie se adauga inca 3 cereri de abtinere. Toti membri competului se abtin. Dupa termen, apare pe portatul ICCJ informatia foarte interesanta conform careia una dintre membrele completului (Circei) o recuza pe o alta membra a completului (Cirnu). Din cererea de recuzare rezulta ca scandalul intre membrele completului a fost maxim – dna Circei o acuza pe dna Cirnu de “iesire comportamentala fara precedent” si de faptul de a fi “vituperat” contra sa; dna Circei arata dna Cirnu ar fi declarat ca nu poate fi obiectiva in acest dosar! Asadar, desi judecatoarele, ele insele, se declara partiale si ne-obiective in aceasta pricina, ele sunt obligate sa se suporte in continuare si sa solutioneze contestatia in anulare contra propriei hotariri (asupra careia nu au fost de acord si au avut opinii separate)!

Sigur ca cei mai multi dintre noi nu si-au imaginat ca un membru al unui complet il poate recuza pe un alt membru al aceluiasi complet. Cred ca si pentru juristii foarte experimentati este o surpriza. Pentru cetateanul de rind, insa, acela care plateste sistemul judiciar si plateste contributii la bugetul Uniunii Europene, acelasi care are inca o mare incredere in institutiile UE, cazul s-ar putea sa insemne un inceput al unei nefericite perioade de neincredere in UE, in parolista si sincera Germanie, in virtutile capitalismului de tip european etc. S-ar putea sa insemne revelatia negativa a capitalismului de tip colonial practicat de corporatiile europene inRomania.

Ce zic investitorii străini despre justiţia din România?

Mărturiile şocante ale conducerii Metalexportimport privind cazul Thyssen şi combinatul Fortus SA Iaşi

Cum e cu justitia din România?

Noi nu avem probleme cu Justiția dinRomania. Când actionari din Rusia au cumpărat 77% din capitalul social al METAEXPORTIMPORT SA (MEI), in toamna anului 2007, societatea era implicata in aproximativ 100 de litigii pe care le-am mostenit si care s-au pierdut toate. Nu ne simțim prejudiciati in niciunul dintre ele in afara de doua. Un mic litigiu la Tribunal unde o judecătoara a uitat sa isi puna in declarația de avere propriul soț cu care ne judecam, si celălalt litigiu, celebru de altfel, cu Thyssen, in care doua state, German si Roman, au intervenit brutal si despre care merita sa se faca si un film.

Noul acționar majoritar din Rusia împreuna cu parteneri de afaceri au achitat datoriile catre furnizori in valoare de aproximativ 15 mil de euro. Pe langa aceste sume s-au plătit si 10 milioane de euro pentru actiuni ale MEI! care la rândul sau era acționar majoritar la Fortus SA Iași in baza unui contract de privatizare. Au mai platit aproximativ 1 mil de euro pentru impozit pe actiuni, din care 300 de mii au fost plătiti pentru cei care, in lantul de cumpare a acțiunilor, nu l-au plătit niciodată.

Cu ce incepem, cu Fortus ori cu celebrul caz Thyssen?

Totul e legat aici. La Fortus am fost prezenți 5-6 luni. In acest scurt timp autoritățile fiscale locale ne-au organizat doua licitații pentru întreg patrimoniu Fortus, pe baza datoriilor bugetare din care marea majoritate erau datorii istorice si penalitati aferente, care, prin contractul de privatizare erau prevăzute a fi scoase din contabilitate. Mai mult decât atat, in primavara anului 2006 Fortus si implicit MEI au primit aviz favorabil pentru acordarea ajutorului de stat prin decizia Consiliului Concurentei nr. 122, care nu a fost pusa in aplicare niciodata. In paralel, Sindicatul de la Fortus a început sa reclame MEI la toate instituție statului. Numai la pompieri nu am fost sesizati. La sfarsitul anului 2007 noi eram acuzați pentru toate problemele de la începutul privatizari in 2003. Despre ce era vorba este ilustrat prin faptul ca Fortus se vindea si prin revistele imobiliare din Iași, in paralel cu contractul de privatizare. In Martie 2008 Fortus a intrat in Insolventa si dupa câteva saptamâni a venit un administrator judiciar/lichidator numit de instanța care, in scurt timp, pur si simplu ne-a dat afara din combinat. La solicitarea noastra si a AVAS-ului in legatura cu ce se va intampla cu investițiile scadente din contractul de privatizare, s-a primit răspuns din partea administratorului judiciar/lichidatorului ca eventualele sume de bani ale actionarilor se vor directiona la masa credala, adica aproximativ 50 de milioane de EUR. Care investitor ar fi de acord cu asa ceva!?!

Dupa doua-trei luni AVAS a procedat la rezilierea contractului de privatizare. Cât de neserios era totul aici este ilustrat si de faptul ca AVAS, din câteva mii de avocati disponibili in Bucuresti si-a ales ca avocat in litigiul ce a urmat, tocmai avocatul care a reprezentat si condus negocierile pentru contractul de privatizare, din partea MEI.

Înainte de a se plăti cele 25 milioane pentru Metalexportimport, acționarii din Rusia au propus AVAS, aplicarea unui instrument numit novatie. Este un fel cesiune a acțiunilor Fortus catre noul investitor, printr-o procedura scurtata si simplificata prin executare a gajului asupra actiunilor. Răspunsul a fost ca nu se poate, pentru ca ar fi o expropriere si nu e legal si așa mai departe. Era anul 2006, al patrulea an de contract de privatizare. MEI avea conturile blocate, propria cladire sub ipoteca bancilor, scadenta la investitiile aferente contractului de privatizare se prelungeau din cauza nerespectari reciproce a obligatiilor. Tot ce nu s-a putut atunci s-a putut in 2008 dupa manifestatii galagioase orchestrate in Iași, înainte de alegeri si la un an dupa ce s-au plătit cele 25 milioane de EUR.

Ar fi foarte bine daca la Fortus va veni un mare investitor, firme gigant de genul General Electric, Gazprom, etc. giganti care pot aduce comenzi in buzunar pentru producția diversificata din portofoliul Fortus. Am invitat si pe cei de la Thyssen Krupp, e domeniul lor, ca sa îngropam problemele istorice, dar fără succes. Dar ce se intampla daca gigantii astia, deja de 10 ani nu vin. La fel trebuia sa se știe ca pentru vanzarea Fortus, înainte sa fie privatizat, in 2002 au fost organizate doua licitații internaționale la care nimen nu s-a înscris. Anunțurile s-au facut in presa internațională. Fortus, la momentul privatizarii avea datorii de 130 milioane lei noi si stătea fără comenzi aceasta fiind problema principala si in prezent.

Nu e mai bine ca, in loc sa plangem ca nu vin gigantii, sa încercăm altceva. De ce nu se doreste sa se dea o șansa actionarului majoritar din Rusia al MEI, Rosatomstroi, acționarul si partenerii lor de afaceri din Rusia investind deja 25 mil de EUR in România. Deci au arătat deja o putere financiară. Mai mult, au la dispoziție 400 de omeni calificati in Moskova si in toată Rusia care pot sa lupte pentru comenzi pe o piața pentru care a fost de fapt construit Fortus, in conditiile in care astazi, o reprezentanta comerciala cu doi – trei angajati in Moscova costa jumatate de milion de dolari pe an. In schimb se trimit lichidatori, fiecare din ei urmand sa taie la fier vechi câte o secție importanta din Fortus, cum deja se si intampla.

Poate ca nici actionarii nostri nu reuseau sa faca mare lucru insa, cert e ca nu s-a dat nici o sansa. Au trecut de atunci aproape cinci ani iar acum s-ar fi putut vedea deja rezultatele.

MEI mai are si creanta recunoscuta de ANAF in anul 2004 care depășește creanta statului împotriva Fortus. Pentru ca propunerea noastră de compensare cu datoria Fortus, a fost respinsă, sau mai bine spus ignorata, am pornit procesul cu Statul Roman, chiar daca le pierdem pe toate pe baza prescriptiei invocate. Abia așteptăm sa o pierdem si la Curtea Suprema, ca sa putem sa apelam la Cedo, unde sunt alte standarde in ceea ce privește recunosterea unei creante de catre stat.

Celebrul proces cu Otto Wolff/Thyssen de 30 de ani…

Acest litigiu devine tot mai urat si mai urat cum ne apropiem de final. Cu cât citim mai multe acte de la dosar cu atât mai mult creste convingerea nostra ca MEI, actionarii si bineinteles cei 10 omeni bagati la închisoare, sunt grav prejudiciati in acest litigiu politic.

Instantele de fond si apel au dat castig MEI-ului împotriva firmelor Germane insa dupa ce s-au judecat trei recursuri in favoarea firmelor Germane solutiile acestora au rasturnat la 180 de grade deciziile precedente, fără eventuala casare spre rejudecare. Doua dintre cele trei recursuri au fost anulate si acum ne judecam pe al treilea in faza de contestatie in anulare. De aproape 12 ani ne judecam numai la Curtea Suprema.

De unde e atât de mare contradictia dintre instantele judiciare (de fond si apel fata de Curtea Suprema)?

O sa explic, dar intai despre presiuni.

Dupa ce s-a pronuntat Tribunal București in 1998 in favoarea MEI, in 1999 la Ministerul Justitie s-a facut un memoriu in prezenta Ambasadei Germanie, reprezentantilor si avocatilor romani si germani ai partii Germane. Memoriul acesta era apoi depus la dosar. La primul si singurul termen al recursului din 2000 s-au răsturnat la 180 de grade deciziile favorabile ale MEI, in favoarea partii Germane.

In 2011 in al treila recurs s-a început cu artileria grea de presiuni.
Pe 26 mai la ședința plenului CSM si in prezenta Premierul Emil Boc, Ministru Jusitie Predoiu declara ca „joia urmatoare in Parlamentul Germaniei se va pune in discutie solicitarea de suplimentare a obiectivelor MCV pentru Romania ca urmare a nesolutionarii in 27 de ani, de catre instantele romane, a procesului Thyssen”, in conditiile in care exista negatia oficiala a Bundestag precum ca nu se cunoaste nicio initiativa legislativa privind aceasta tematica.

Totodata, despre faptul ca parlamentari din Bundestag erau revoltati in privinta acestui caz, a vorbit public parlamentar roman, Dl. Madalin Voicu, in cadrul emisiunii „Vorbe Grele” de la Antena 3.

De sase ani incercam sa executam silit sentinta MEI impotriva partii Germane insa fara rezultat. La Dl. Ministru Predoiu am sesizat si ce s-a întâmplat la Sibiu, in sensul ca la Judecatoria Sibiu au existat doua dosare de executare silita pornite de MEI impotriva firmelor germane unde nu s-a putut asigura un cadrul procesual valid timp de 14 termene intr-un dosar si 6 termene in cel de-al doilea, motivul fiind acela ca firmele germane nu au putut fi legal citate in Germania chiar daca avocatii romani ai acestora erau prezenti in sala de judecata de fiecare data. Totodata executorul nostru judecatoresc a fost hartuit la instantele penale timp de doi ani. Nu in ultimul rand, avocatii partii germane au fost primiti sa puna concluzii in dosare unde procedura nu permitea acest lucru. Despre aceste lucruri Dl. Ministru nu s-a plans la Senat si CSM.

Pe de alta parte, firma de avocatura a domnului Ministru Predoiu ne-a executat clădirea de 5 ori pentru creditorul Alro care avea o hotarare judecatoreasca de acelasi nivel cu cea pe care noi ne chinuim sa o punem in executare la Sibiu de 6 ani, pana cand actionarul majoritar al MEI din federatia Rusa a plătit datoria.

Am mai propus D-lui Predoiu sa sprijine initiativa noastra de a ne judeca la un arbitraj ad-hoc in afara tarii intelegand presiunile interne si externe din tara, chiar pe teritoriul SUA pentru ca acolo s-a desfasurat operatiunea si tot acolo s-au luat masuri legale fata de unii participancti la aceasta tranzactie; am fost ignorati. In acest sens am apelat si la Ambasada SUA dar din pacate nu am primit raspuns.

Dupa afirmatiile avocatilor partii germane cum ca vom fugi cu cele 50 mil la Bahamas si dupa ce acestia au citit, in anul 2008, in fata judecatorilor Curtii Supreme care judecau ceea ce s-a intamplat in 1981, cine si unde s-a nascut din conducerea MEI, am trimis o propunere ferma Domnului Presedinte Basescu sa fim obligati ca, in cazul in care castigam creanta, sa cesionam din titlul de 50 de mil USD, jumatate catre buget pentru datoriile Fortus si jumatate la un cont escrow pentru investitii in cadrul Fortus. Acest titlu era transferabil si executabil si putea fi executat oricand de statul roman pentru ca noi evident nu aveam forta sa facem acest lucru.

Conform raspunsului primit de la Presedintie, aceasta propunere ferma a noastra a fost trimisa catre ministere si autoritati. Dupa plimbarea acesteia intre diferite ministere si autoritati, am asteptat 3-4 saptamani un raspuns, apoi am renuntat.

Unde e contradictia dintre instante?

Curtea Suprema s-a bazat pe protocolul dintre MEI si o firmaamericana, IMC, condusa de fosti angajati ai Otto Wolff, la care Otto Wolff nici nu a participat. Instantele de fond si expertizele au considerat acest protocol nul din cauza interventiei legii americane care-l faceau imposibil de indeplinit in noile conditii si s-au bazat astfel pe situația de fapt si pe conosamentele emise andosate in alb si trimise la Otto Wolff.

Ce s-a întâmplat acolo?

S-au blocat acreditivele pentru marfa, din cauza discrepantentelor din documetele depusela platade catre MEI. Era un lucru des in acea vreme, fiind greu de indeplinit zeci de conditii, in special in Est unde nivelul de experienta si tehologia erau mai coborate decat in Vest. Bancherii se uitau la fiecare virgula. Aceste acreditive erau garantate cu bani ai Otto Wolff. Nu s-au mai deblocat.

Banii lui Otto Wolff, in scurt timp vor fi liberi de sarcini bancare. Liberi pentru Otto Wolff.

Marfa nu putea nu putea sa fie preluata din porturile americane fara conosamente. Acestea, „andosate in alb” erau trimise la Otto Wolff. La dosar exista dovezi ca Otto Wolff avea probleme serioase cu vamaAmericanain calitatea de importator de marfuri inUSA.

Otto WolffAmerica, IMC si sucursale lor din Elveția si Franța, dau faliment.

Otelul exportat din România s-a vandut pe piața SUA, fara sa fi fost platit cuiva, de catre Rink Corporation,,firma care apartinea suta la suta lui Otto Wolff.

Al noualea vapor care exporta tabla groasa a MEI in SUA, spre intermediarii unei firme japoneze care era in aceeasi situație ca si Otto Wolff, a fost plătit dupa pronuntarea instantelor de fond si apel. In aceeasi situatie a fost si Chase Manhaten Bank, care in 1999 a platit daune pentru marfa din doua vapoare din cele opt, fiind obligata in solidar cu Otto Wolff la aceasta plata.

Nimic din aceste afirmatii care s-au bazat pe expertize nu a fost nici criticat nici infirmat de Curtea Suprema. Completul de judecata care s-a ambitionat sa judece la primul sau termen cazul format din 60 de volume de documente, nu a zis nici un cuvant despre Rink Corporation, intr-o motivare si o incheiere cumuland 100 de pagini.

Este o problema obiectiva a Curtii Supreme aceea ca nu mai sunt judecatori care sa nu fi judecat aceasta cauza. Mai este o problema si faptul ca sunt mari conflicte in ceea ce priveste institutia conosamentului, litigiul nostru fiind unul cu elemente maritime. Fata de aceste probleme exista o solutie pragmatica, aceea ca se putea cere ajutorul unor judecatori de la instantele din Constanta sau Galati care poate ca se intalnesc mai des cu astfel de litigii ce au ca obiect transportul maritim international, acest pragmatism fiind aplicat in chiar dosarul de executare de la Sibiu a creantei noastre impotriva partii Germane, cand in sala de judecata au fost prezenti judecatori din Germania.

Problema obiectiva a Curtii Supreme s-a manifestat printr-o premiera in justitia romana anume ca s-a formulat de catre un membru al completului care judeca a treia oara aceeasi cauza, o cerere de recuzare impotriva presedintelui completului din care face parte. Completul despre care discutam a fost investit a treia oara sa judece aceeasi cauza in urmatoarele conditii: a judecat al treilea recurs pronuntand hotararea cu opinie majoritara de 2 la 1 in favoarea partii germane; i-a fost repartizat, spre solutionare, contestatia in anulare formulata de METALEXPORTIMPORT impotriva hotararii date de acelasi complet in recurs; la primul termen din aceasta contestatia s-a stabilit ca au existat probleme in ceea ce priveste repartizarea aleatorie a cauzei motiv pentru care au dispus scoaterea de pe rol a cauzei si trimiterea dosarului Presedintelui de Sectiei spre repartizare aleatorie pentru îndreptarea greselilor; din intamplare, a doua repartizare aleatorie a dus dosarul spre solutionare, aceluiasi complet. De la data inregistrarii contestatiei in anulare si pana la termenul din septembrie 2012 s-au solutionat in acest dosar 7 dosare adiacente de abtinere precum si aceasta cerere de recuzare formulata de un judecator al completului impotriva presedintelui acelui complet. Asadar, desi doamnele judecator, ele insele, se declara partiale si lipsite de obiectivitate in aceasta pricina, ele sunt obligate sa ramana in dosar si sa solutioneze contestatia in anulare impotriva propriei hotariri. In aceste conditii, cel putin METALEXPORTIMPORT se confrunta cu o problema in ceea ce priveste pronuntarea in aceasta cauza a unei solutii juste, temeinice si fondate de catre judecatori independenti si obiectivi.

Toate problemele au fost sesizate Consiliului Superior al Magistraturii care, in sedinta plenului din 5 septembrie 2012, video inregistrata si arhivata pe portalul CSM, a discutat despre admisibilitatea unei astfel de sesizari a MEI apoi despre fundamentarea acesteia. Daca din inregistrarea discutiilor din cadrul sedintei plenului se intelege ca sesizarea noastra este admisibila insa poate fi nefondata, fara sa se discuta despre fond, apare o hotarare nr. 712, pe acelasi portal al CSM, prin care se stabileste ca de fapt sesizarea facuta de MEI este inadmisibila.

Ce s-a întâmplat cu Otto Wolff?

Firma a intrat in mari probleme. Simultan au avut mai multe esecuri in SUA, Africa de Sud si in America de Sud. Proprietarul a iesit din conducerea firmei si nu mai era factor de decizie la Otto Wolff. A intervenit ginerele lui dintr-o familie bogata si la fel de cunoscuta, familia Oetker, care a cosmetizat un pic Otto Wolff si a revandut-o la Thyssen. Otto Wolff AG este acum Thyssen Stahl, o parte importanta a Thyssen Krupp AG.

Deci nu era vorba de finanțatorul cum a apreciat Curtea Suprema, cea ce au prezentat ei nu exista nicaieri. Nu era vorba nici de proasta calitate a marfii cum peste tot in presa fac reclama propriei tari avocati romani ai partii germane. Era livrata tabla grosa de otel, unde discrapanta de calitate merge maximum pana la 5 %.

Nu era vorba de utilaje, ori mâncare stricata. Era otel de la Sidex, era bun, era cunoscut peste tot.

Probabil, plata marfii MEI nu era prioritate pentru marile probleme cu care a inceput sa se confrunte. Bine, era greu, erau piete competitive, la Est era mai flexibil, in special pentru Otto Wolff. Dar au trecut 30 de ani, firmele Otto Wollf s-au consolidat. Banii din otelul Metalexportimport i-a ajutat in aceasta consolidare, si nu are nici o legătura cu esecurile lor. Cu Metalexportimport au colaborat din anul 1950. Cum e posibil ca dupa atata timp marele Thyssen Krupp nu are 3 minute timp pentru noi. Daca cineva cădea pe scarile lor rulante se găseau cele 3 minute. In loc de asta trimite ambasadori, miniștri, parlamentari si cine mai știe cine sa faca presiuni.

Cum este posibil ca un stat democratic, sa nu reabiliteze inca pe cei 10 oameni bagati in închisoare in anii 80. Mai sunt 5 in viața. Ei nu au lucrat cu oricine. Otto Wolff era firma mare atunci. Cautau noi drumuri pentru creșterea exportului producției romanesti. Au participat la aceasta riscanta operatiune in care nici nu s-au semnat prea multe documente. Era un lant anti dumping. Au facut acest lucru prin acordul politic al celor care i-au băgat apoi in pușcărie. E vorba de neglijenta ori e mai bine sa rămâna cineva vinovat, ori amandoua.

Este vorba de 8 vapore de otel in cantitate de 70 de mii de tone, in valoare de 50 milioane de dolari.

Daca se pierde contestatia in anulare pe 23 octombrie, ce va fi cu creanta?

Vor prelua Rusii ce a mai ramas din ea. Avem mari datorii catre ei. Trebuie sa ne consultam si cu avocatii dinRomaniape problema cesiunii.

Rusii analizeaza cu avocati dinAngliaposibilitatea rejudecarii acestui proces in alta parte.

Dar asta nu va mai avea legatura cu Metalexportimport.

Dosarul, aici: http://www.cotidianul.ro/images/bancaz/thyssen%20abtinere%20si%20recuzare.pdf