Toate fricile, șterse de frica de COVID -19

Ca să încep ca la tv, vă avertizez că cele scrise mai jos au un puternic impact emoțional. S-ar putea să vă dea palpitații, astfel că e bine să nu citiți, dacă nu le vreti. Sau, dacă nu vreti să vi se strice mojo-ul, nu vă bateți capul, nu merită.

De când cu epidemia/pandemia de covid-19, nu se mai vede/aude nici țipenie de terorist. Ai zice că, fie serviciile secrete traversează cea mai fastă perioada a lor, fie teroriștii se tem mai mult de Covid-19 decât de gestul ritualic criminal de a se arunca în aer în plină mulțime de oameni nevinovați. Imigranții din Asia Mică și din Africa de Nord nu mai dau năvală în Europa. Imigranții din Mexic și din America Latină nu îl mai agasează pe Trump. Care Trump nu se mai pregătește de război cu Iranul sau cu Coreea de Nord. Poluarea, încălzirea climatică, incendiile de pădure din Amazonia sau din Australia sau urșii polari rămași fără habitatul lor natural nu mai sunt probleme de actualitate. Nici măcar faptul că este ceva foarte în neregulă cu fosta centrală nucleară de la Cernobâl (de unde emană, din cate înțeleg, fum toxic și radioactiv, ca în vremurile „bune”, când aveam 17 ani și eram clasa a 11-a…) nu mai pare a fi un subiect la modă.

E ca și când toate aceste frici sau angoase au fost șterse sub impactul fricii de Covid-19, care a devenit suma tuturor fricilor (ironic, titlul unui filme despre amenințarea nucleară este chiar The sum of all fears).

De când cu epidemia/pandemia de covid-19, nu mai circulă știri despre criminalii din cartelurile sud-americane sau sud-asiatice ale drogurilor. Probabil că și în acest caz FBI și Europol parcurg o perioada fastă, ferice, a existenței lor. Ori, probabil, că fioroșii traficanți de droguri (pe care românii îi admiră, oarecum, dar în secret, și numai când se uită la serialele de pe Netflix – cu Escobar, El Chapo, La casa del Papel etc.) s-au speriat ca niște pisicuțe de covid-19.

Apropo de cultura asta de tip Hollywood/Netflix – de zeci de ani, în filme e cool să fumezi iarbă, e chiar refreshing să prizezi neshte prafuri, acolo, alcoolul e o chestie recreațională pentru moși și babe, în timp ce drogurile, mai ales pentru faptul că sunt interzise, sunt trendy. Nu prea mai există film sau serial cool în care să nu dai de niște băieți haioși sau de niște fete sexi care îți arată cum se prizează cocaina, cum scapi repede de ochii roșii de la lsd, ce terapeutic e să te relaxezi cu oareșce extazy etc. Pe de o parte, tot establishmentul politic, polițienesc sau securistic al lumii „luptă” contra traficului de droguri, în timp ce lumea „bună”, progresistă și anti-natalistă, face o continuă reclamă, pe față, consumului de droguri.

Și, atunci, te întrebi de ce se cheltuiesc atâția bani din taxele, impozitele și contribuțiile noastre pentru aceste structuri de „luptă” contra drogurilor (și, mai ales, pentru bugetele serviciilor secrete „didicate” acestei lupte) și pentru reabilitarea și pentru tratamentul fericiților și nestresaților consumatori de iarbă, prafuri, jointuri și pastile care cam eșuează în dependență? Nu mai bine ar fi să fie lăsate la liber aceste produse „recreaționale” pentru care se face atâta reclamă și contra cărora se cheltuiesc inutil atâția bani? Cei ce vor să își prajească creierii, să o poată face după bunul plac, dar și pe cost propriu. Ca să nu mai vorbim că vânzarea în farmacii ar putea fi controlata și chiar fiscalizată. Poate că, în plus, eliminarea interdicției ar duce și la scăderea numărului de consumatori. Fructul interzis este interesant în sine. După ce ajunge să fie vândut la liber, fructul respectiv devine plictisitor.

Iar banii negri care circulă pe piața acestui fruct interzis, inclusiv în buzunare de politicieni, în bugete secrete ale securiștilor sau în conturile birocrației medicale, ar fi eliminați la propriu. Fără să mai fie nevoie să fim monitorizați noi în tot ceea ce facem, plătim sau încasăm. Noi, cei onești și neconsumatori, dar care suntem permanent suspectați de toate relele și belele din lume.
Și aceste frici de traficanți feroce, de spălători de bani și de corupți par a fi acoperite de suma tuturor fricilor, frica de covid-19. Frica cu „F” mare.

De când cu epidemia/pandemia de covid-19 nu ne mai preocupă anti-corupția, am uitat de proxeneți, pedofili, violatori ucigași și de proptelele sau asociații lor din Politie, servicii secrete și politică. Copiii dispăruți, fetele traficate, „afacerile” din jurul bazelor militare, ba chiar accidentele atroce de zi cu zi prezentate cu emotie bine studiată la știrile de la ora 17, au trecut într-o nemeritată uitare. Ce rating mai pot scoate astfel de banalități în prezenta sumei tuturor fricilor, a Fricii?

Fără să minimalizez în niciun fel gravitatea pandemiei sau a fricilor acoperite de pandemie și nici consecințele dramatice, tragice, față de victime, oameni nevinovați, de altfel, îmi este clar că Frica, fricile mai mici, au ceva în comun. Pe undeva, la baza acestora, stă scenariul cel mai vechi și eficient din istorie, acela după care oamenii pot fi controlați. Este vorba de jocul de-a Dușmanul și Salvatorul. Fricile mai mici se succed cu repeziciune într-o societate globală, conectată la toate știrile și „știrile” din lume, generază mereu dușmani și salvatori, dar ele sunt trecute în umbră când apare Frica. Totul se concentrează pe Dușman și Salvator și toți banii din lume converg către eliminarea Dușmanului și gloria Salvatorului, restul fricilor sau al problemelor cotidiene fiind trecute în planul secund sau ignorate.

Apropo, bugetele alocate anti-terorismului, anti-corupției, anti-criminalității organizate, anti-drogurilor etc. curg în continuare, în special în România, nestingherite. Asta, deși, la prima vedere, Poliția nu reușește să facă față sumei tuturor fricilor, motiv pentru care au fost cooptați politiști de la Locală, soldați, lucrători ai Serviciilor secrete (și, foarte curând, vor fi înregimentați rezerviști, mai ales pensionari din Politie, Armata și Servicii secrete). Iar sistemul sanitar este în pragul colapsului, motiv pentru care managerii de spital sunt înlocuiți cu militari, ca și când am fi în război…

În final, ar fi trebuit să vă spun, ca mulți alții, că lumea va fi cu totul alta după sfârșitul pandemiei (care sfârșit se situează, după toate probabilitățile, la Sfântul așteaptă). Când îl vezi pe Macron, auto-intitulat campion al globalizării și al solidarității europene, că promovează zi de zi naționalismul economic francez, tentația primordială chiar asta e, să accepți că lumea se schimbă radical, așa cum s-a schimbat după criza economică din 1929-1933. Dar nu, la câți bani, la câte interese, la ce nevoie de control total al populației sunt în discuție în eventualitatea încetării pandemiei de covid-19, nu aș spune că lumea se va schimba radical. Vechile frici, micile frici, vor reveni.