Autoritatea de Management al Calității în Sănătate va efectua un audit la Spitalul Floreasca, pentru a verifica modul în care sunt implementate noile proceduri și protocoale, după ce a fost suspendată acreditarea unității.
„Suspendarea acreditării nu înseamnă neacreditare, nu afectează contractul cu Casa de Asigurări și nu înseamnă un risc crescut pentru pacient, ci, dimpotrivă, înseamnă o creștere a siguranței pacientului, pentru că în această perioadă spitalul va lucra în colaborare cu ANMCS, care va supraveghea respectarea bunelor practici în asistența medicală în general și a procedurilor de electrochirurgie în special”, a spus Vasile Cepoi, președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS).
În cadrul discuției de la Floreasca, a fost prezentat planul de revizuire a procedurilor și protocoalelor privind activitatea în blocul operator.
„Termenul de implementare este de 13 ianuarie. Noi vom lăsa să funcționeze pe noile reguli spitalul timp de o lună de zile, după care vom face un audit clinic pentru a vedea care sunt rezultatele implementării noilor proceduri și protocoale”, mai spune Cepoi.
Pe 15 ianuarie va fi o întâlnire cu reprezentanții de la Floreasca unde vor discuta detalii privind respectarea bunelor practici în blocul operator.
Ludovic Orban a declarat, luni, că directorul Spitalului Floreasca nu trebuie să creadă „că a scăpat de orice răspundere”, dacă șeful Secției de Chirurgie, Mircea Beurean a fost demis. Premierul a adăugat că mai multe controale sunt aproape de finalizare și toți responsabilii vor fi sancționați.
„Nu cred că un medic care a depus jurământul lui Hippocrate poate să facă așa ceva. Oricât de mult țin la domnul Beurean, oricum a fost 20 de ani acolo, dar trebuie așteptate și alte decizii. Să nu creadă domnul director al Spitalului că dacă l-a demis pe Beurean, scapă de orice răspundere”, a afirmat premierul Ludovic Orban, luni, chestionat despre protestele medicilor, care și-au întrerupt activitatea în urma demiterii de la șefia Secției de Chirurgie a medicului Mircea Beuran.
Orban a mai spus că mai multe controale sunt aproape de finalizare și e convins că ministrul Sănătății, Victor Costache, va lua măsurile necesare.
„Sigur că am ținut legătura cu ministrul Sănătății, sunt în derulare mai multe controale, care sunt aproape de finalizare, e corpul de control al ministrului Sănătății. De asemenea, e o evaluare făcută de autoritatea condusă de domnul Cepoi, există un control care a fost efectuat și de Direcția de Sănătate publică. În urma acestor controale, pe baza rezultatelor acestor controale, am convingerea că ministrul Constache va lua deciziile care se impun, astfel încât să fie sancționați toți responsabilii”, a motivat Orban.
MI se pare STRANIU.
NU iau in brate medicii. Mai ales in ultimii 30 de ani au fost „SURCATI” la Morla, ca NOI TOTI, de altfel
Iar Profesorii sunt si mai aroganti si rai, in general, indiferent de PARID.
Dar :
Unuu’ Ungureanu il vaneaza pe Lucan, care si el, are destule pacate.
Cum ca ar fi taiat pe shest o ARTERA, ca sa il darame pe un Alt MEDIC Operator la un TRANSPLANT …
Un ACELASI Ungurean il vaneaza pe Beuran …
Un REZIDENT a dat cu ALCOOL prea mult …
Acuma, stau si ma gandesc :
NU cumva Rezidentuu’ …
Nu dau cu Paru’, intreb doar …