Trădați în dragostea transatlantică, europenii plâng și plătesc

Puși la colț de trimișii Americii la Conferința de Securitate de la Munchen și umiliți de organizarea peste capul lor a întâlnirii pregătitoare pentru negocierile pentru pace doar în format SUA-Rusia, liderii europeni au organizat un summit de urgenta, care s-a suprapus peste întâlnirea dintre miniștrii de Externe Serghei Lavrov și Marco Rubio, din Arabia Saudită. Europenii au organizat un fel de întâlnire a trădaților în dragoste, încercâd să nu pară mai prejos. Este ocazia cu care am aflat, din gura ministrului francez pentru Afaceri Europene, care sunt ”cele mai importante state europene”, căci doar liderii acestora au avut onoarea de a fi invitați de Emmanuel Jupiter Macron, la Paris. Sunt Franța, Germania, Italia, Spania, Polonia, Olanda, Danemarca și Marea Britanie. Noroc cu criza politică din România, pentru că poate fi folosită ca explicație pentru neinvitarea Bucureștiului la acest bal de la Paris unde europenii traduși s-au gândit sa-si ”repereze onoarea”.

Uită însă că la marile înțelegeri (fie că a fost Viena 1815, Paris 1919-1920, Yalta 1945, Malta 1989) nu au participat țările despre care s-a discutat și care au fost împărțite, ci marile puteri militare.

Potrivit Reuters, Statele Unite le-u trimis aliaților europeni mai multe întrebari, la care aceștia din urma poate că au încercat să răspundă la summitul lor de urgență.

1.      Care este viziunea Europei despre garanțiile de securitate ale europenilor sau despre asigurările care să descurajeze Rusia și să ducă la încheierea conflictului din Ucraina printr-o pace durabilă?

2.      Ce țări europene sau terțe credeți că ar putea participa la un asemenea aranjament? Credeți că sunt țări indispensabile în acest context. Țara dumneavoastră este dispusă să trimită trupe în Ucraina, ca parte a unui acord de pace?

3.      Dacă vor fi trimise trupe europene, ce contingent credeți că va fi necesar? Cum și unde vor fi desfășurate aceste forțe și pentru ce perioadă?

4.      Ce acțiuni ar trebui să întreprindă SUA și partenerii, dacă Rusia va ataca aceste forțe?

5.      Ce sprijin american ar fi necesar pentru ca guvernele europene să participe la aceste aranjamente. Ce resurse americane sunt necesare pe termen scurt și pe termen lung?

6.      Ce capabilități suplimentare, ce echipamente și opțiuni de mentenanță sunteți gata să oferiți Ucrainei pentru a-i îmbunătăți poziția de negociere și a crește presiunea asupra Rusiei? Ce este pregătit guvernul dumneavoastră să facă în plus pentru a întări sancțiunile împotriva Rusiei și a țărilor care ajută Rusia la nivel global?

Dați afară pe ușă de administrația Trump, care a eliminat Europa din ecuația negocierilor, așa cum a solicitat Vladimir Putin, europenii încearcă să intre pe geam și propun trimiterea de trupe de menținere a păcii in Ucraina, pentru a-și păstra relevanța. SUA nu acceptă mandat NATO pentru aceste trupe (cu atât mai puțin Vladimir Putin) și nici nu oferă garanții americane în cazul unui atac asupra lor. Această idee a trimiterii trupelor europene pare să se fi născut moartă. Italia are limite constituționale privind utilizarea forței armate. Olanda are nevoie de aprobarea parlamentului, la fel și Germania. Polonia este prudentă și nu vrea să audă de vreun embrion de Armată Europeana. Președintele Emmanuel Macron pare prea slab pentru o revanșă personală, după ce a fost așezat la masa cea lunga de la Kremlin, de unde abia îl putea vedea pe Vladimir Putin, cu nici două săptămâni înainte de invazia rusă din 2022.  Premierul britanic Keir Starmer a fost cel mai avântat și este gata să trimită militari în Ucraina, pentru a asigura securitatea Marii Britanii și a Europei, o poziție constantă a premierilor britanici începând cu Boris Johnson, cel care a pus umărul la eșecul negocierilor de pace de la Istanbul dintre Rusia și Ucraina. De ce? Pentru ca Rusia sa negocieze cu SUA, fără Ucraina si Europa, după trei ani și sute de mii de morți și mutilați?

Summitul Europei trădate în dragoste de SUA a fost socotit de premierul Viktor Orban drept un summit al ațâțătorilor la război, având în vedere poziția țărilor participante în ce privește războiul din Ucraina. De data aceasta a fost rândul Danemarcei, prin serviciile secrete daneze, să tragă semnalul de alarmă – Rusia ar putea ataca un stat European din NATO în următorii cinci ani!

Dincolo de fanteziile cu trupe europene fără garanții SUA în Ucraina sau eventuala cooperare cu China ca ripsotă la tarifele cu care SUA amenință Europei, summitul războinicilor din canapea de la Paris a avut și un rezultat serios, în valoare de cel puțin 3.100 de miliarde de dolari pentru viitorii zece ani (potrivit estimărilor Bloomberg) din bani contribuabililor, ai cetățenilor europeni. Sunt bani pentru înarmarea Europei pentru războioul de amploare și pe termen lung pe care, după cum spun serviciile secrete daneze și Institutul pentru Studiul Războiului al Victoriei Nuland, Europa va trebui să-l poarte cu Rusia, cu sprijin american redus.

Miile de miliarde de dolari pentru înarmare sunt singurul rezultat real, palpabil, care rezistă analizelor pe care l-a adus până acum interacțiunea dintre aliații europeni și administrația Trump. Se mai adaugă și schimbarea dependenței (nicidecum diversificarea surselor) energetice a UE de la gazele ieftine din Rusia la gazele lichefiate din SUA, transportate peste Ocean. Riposta Europei la amenințările lui Trump este o încercare de împăcare a Statelor Unite prin reducerea deficitului comercial al Americii prin cumpărarea de arme americane scumpe și de gaze americane scumpe.

Că înarmarea Europei va fi marea afacere a următorilor ani o arată și saltul bursei apărării după șocul de la Conferința de Securitate de la Munchen. Cele 3,1 miliarde de dolari sunt un prag minim, pentru că ar însemna cheltuieli pentru apărare de 3,7% din PIB, în vreme ce SUA solicită contribuții de 5% din PIB. Investițiile în înarmare vor fi marea prioritate, sunt pe placul aliaților din SUA, pe placul burselor.

Bloomberg relatează că planurile pentru cheltuielile militare nu vor fi sub nicio formă dezvăluite înainte de alegerile anticipate din Germania, de pe 23 februarie. Efortul financiar este mare, îndatorarea Europei va fi mare și asta ar putea influența rezultatul votului în favoarea Alternativei pentru Germania. Germania și Olanda, alături de Danemarca, formează așa-zisul grup al ”zgârciților” din UE, statele care se opun îndatorării, în special celei comune a statelor UE. Deutsche Bank estimează că UE își permite cheltuieli de circa 400 de miliarde de euro pentru apărare, bani proveniți din bugetele naționale, fondurile de coeziune UE și realocarea banilor din programe actuale. Pentru ceea ce depășește această sumă, UE va trebui să găsească noi soluții. Una dintre ele este îndatorarea în comun a unei Uniuni Europene care se află în recesiune, care nu și-a revenit niciodată pe deplin de la criza financiară din urmă cu mai bine de 15 ani și care acum își propune să aplice din nou soluția găsită pentru vaccinurile anti-covid 19 – obligațiuni europene – de data aceasta împotriva Rusiei lui Putin.

Din tot iureșul evenimentelor ultimei săptămâni nu se desprinde ca certitudine nici pacea în Ucraina negociată de Rusia si SUA (conflictul se va prelungi cel puțin câteva luni de zile, Moscova fiind în ofensiva și urmărind să ducă  linia frontului cât mai spre vest), nici certitudinea unui război comercial între SUA și Europa, nici o retragere a umbrelei de securitate americane din Europa. Certitudinea este că cetățenii europeni și generațiile viitoare vor trebui sa acopere cheltuieli de câteva mii de miliarde de dolari pentru înarmare. Costul economic și social al acestui efort și inventarea ”narațiunii” care să reducă din amăreala pilulei care va trebui înghițită, afacerile ce vor căpușa acest efort, eliminarea foștilor „băieți deștepți” pentru a face loc viitorilor – toate vor defini următorii ani, cam cât mandatul viitorului președinte al României, oricare va fi. Germania are de ales între îndatorare sub o coaliție de centru sau sub una cu Alternativa pentru Germania, susținută de SUA. Italia are de ales între a se îndatora și mai mult sub un guvern tehnocrat pro-european sau sub Giorgia Meloni care îi face ochi dulci lui Elon Musk. Și așa mai departe.

”Țările mici au în față trei opțiuni: să devină vasali ai puterii imperiale americane; să se opună aliindu-se cu rivali ai Americii precum China sau Rusia; să tragă de timp și să spună pas”, scrie Financial Times. Însă loc de manevră este prea puțin. Nu-l mai au nici țările mari. Premierul Indiei, Narendra Modi, a fost în vizită în SUA, săptămâna trecută, și a promis să importe mai mult gaz natural lichefiat și mai multe avioane din SUA. Premierul Vietnamului a declarat că urmărește achiziționarea a circa 100 de avioane din SUA. Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, s-a întâlnit cu Donald Trump la Washington, după ce a cerut să fie instruit de psihologi cum să dea doar răspunsuri pozitive la orice întrebări și l-a luat cu el pe interpretul prezent la ultima întâlnire a unui premier nipon cu Donald Trump (în primul mandat la Casa Albă), totul pentru a face ca întrevederea să fie cat mai agreabilă pentru liderul american. Este foarte probabil ca Japonia să fie de acord cu aprecierea yenului (și afectarea exporturilor nipone) și să cumpere și mai multă datorie americană, pentru nu-și atrage acuzații din partea SUA.