Tradiție unică la Timișoara: Dominic Fritz, prezent la Marșul Învierii

Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate „Isus Speranţa României”, împreună cu bisericile creştine din Timişoara, în colaborare cu Consiliul Local al Municipiului Timişoara, au organizat cea de-a 33-a ediţie a manifestării religioase interconfesionale.

De Redactia Cotidianul - redactor
Tradiție unică la Timișoara: Dominic Fritz, prezent la Marșul Învierii

Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate „Isus Speranţa României”, împreună cu bisericile creştine din Timişoara, în colaborare cu Consiliul Local al Municipiului Timişoara, au organizat cea de-a 33-a ediţie a manifestării religioase interconfesionale.

Dominic Fritz, primarul Timişoarei, a participat la Marşul Învierii, el afirmând că este tradiţie unică în România în care, an de an, timişorenii pornesc în acest marş ca o celebrare a miracolului pascal şi a spiritului pluriconfesional şi multicultural al oraşului.

Tradiţie unică în România

”Bucuros să îi întâmpin azi pe timişorenii de confesiuni şi de vârste diferite, participanţi la Marşul Învierii”, a scris primarul Timişoarei pe Facebook.

Dominic Fritz arată că este o tradiţie unică în România.

”An de an, timişorenii pornesc în acest marş ca o celebrare a miracolului pascal şi a spiritului pluriconfesional şi multicultural al oraşului.

Anul acesta, Marşul Învierii a ajuns la a 33-a ediţie”, spune edilul.

„Marşul Învierii”

Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate „Isus Speranţa României”, împreună cu bisericile creştine din Timişoara, în colaborare cu Consiliul Local al Municipiului Timişoara, au organizat cea de-a 33-a ediţie a manifestării religioase interconfesionale „Marşul Învierii”, potrivit Tion.ro.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. În spiritul de friți la Marșul Învierii (???) participanții țineau in mâni puști, aruncătoare de grenade?

  2. pai daca PD-L-ul s-o spoit in galben (cu vopsea furata !), asa se spoieste si asta in ortodox !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.