Joi dimineaţă, conducerea Serviciului Investigaţii Criminale a informat conducerea IPJ Galaţi cu privire la faptul că ofiţerul nu s-a prezentat la serviciu şi că nici nu poate fi contactat.
Căutat la domiciliu
El a fost căutat la domiciliu, dar şi în alte locuri, fără rezultat. În baza unui mandat de supraveghere tehnică obţinut prin intermediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, verificările au fost extinse, iar autospeciala de serviciu a fost localizată în Pădurea Gârboavele.
În interiorul vehiculului, cu uşile asigurate, a fost identificat ofiţerul, împuşcat în cap, fără semne vitale.
La faţa locului a fost solicitat un echipaj SMURD.
Violenţă în familie
Vineri dimineaţă, ofiţerul a transmis mesaje către mama sa şi soţia sa, de care se separase.
Verificările preliminare au relevat existenţa unui conflict în relaţia de concubinaj a ofiţerului, cei doi parteneri agresându-se reciproc în cursul anului 2026, context în care fusese întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie.
Sigur a trecut pe la Băneasa! Daca intra ie ușa din dus acum era chestor!
Banuiesc ca dosarul penal pentru violenta in familie era deschis impotriva sotiei, altfel sint convins ca sefii lui l-ar fi suspendat din activitate si i s-ar fi retras dreptul de a mai purta arma. Nu?