Zile cumplite! Fiecare oră mai ridică un văl de pe faţa noastră urâţită de incoerenţa regimului. Preşedintele ne dă lecţii despre viitor. E şi profetul crizei europene. Spune că experienţa sa îi dă dreptul să facă asemenea afirmaţii. Numai că acţiunile sale încheiate catastrofal nu sunt experienţă. Poate intră la experimente ratate. În fapt, sunt un pachet de bâlbe ce obligă la tăcere şi retragere. Abia un mare succes transformă întâmplările premergătoare într-o experienţă onorabilă. Nu e cazul. „Marea sa experienţă”, o colecţie de rateuri, prostii, bâlbe, obrăznicii şi glume proaste îl fac nefrecventabil. Imaginile unui preşedinte al României evitat la reuniunile internaţionale ca un personaj ajuns din greşeală în asemenea companie ni s-au fixat tuturor în memorie. Privirea dispreţuitoare a lui Nicolas Sarkozy şi acel rictus, de lasă-mă, domnule, scuteşte-mă, vor rămâne la fel de apăsătoare pentru noi toţi. În fapt, este un refuz dispreţuitor, pe faţă, arătat primului demnitar român. Dispreţul, graba, minimalizarea sunt dureroase! Toate exprimă de fapt atitudinea faţă de regimul de la Bucureşti. Chiar şi fustangiul de Berlusconi ne pune la punct. Şi când nu mai poate evita apropierea lui Traian Băsescu, face un gest care nu se poate traduce decât în două feluri. „Eşti nebun, ce vrei?” sau „du-te, domnule şi te împuşcă!”.
Secvenţele cu liderii europeni evitând acest „mare accident al politicii româneşti” rămân de antologie. E semnul clar că relaţiile noastre cu ţările importante din Europa ţin doar de o aparenţă politicoasă. Dincolo de asta există compasiune, izolare şi ironie. Sunt absolut convins că atitudinea politicienilor europeni faţă de România este alta decât cea faţă de Traian Băsescu. Dar nici nu pot face mai mult! În fond, ce vină au ei că noi ne-am ales un asemenea preşedinte?
Singur, pe cont propriu, înconjurat de câţiva ciraci, Traian Băsescu desenează ca un apucat un proiect de ţară care nu există decât pe scoarţa sa cerebrală. Populaţia României nu ştie, nu înţelege şi, în mare parte, nu e de acord. Legăturile sale cu românii sunt ca şi inexistente. Ce contează! El o ţine pe a lui, cu încăpăţânare de tip patologic, pe cont propriu, cu fanteziile şi visele sale, în ciuda faptului că nu mai aude nimic de la populaţia României sau de la liderii europeni. Relaţia cu realitatea înconjurătoare s-a fracturat de mult!
