Poate ca imperialele aveau să mă supună unor teste acvatice. Dar eu nu vreau să port sutien, eu nu vreau nici în ruptul capului să mă boiesc cu farduri! Eu sunt om normal!
Dar imperialele au multă putere! Mai mult ca sigur aşa aveau să facă, dragele de ele, cum se mai infiltrau ele peste tot.
Auzisem eu câte ceva. Şi ce torturi nasoale puneau la cale! Să-ți cumperi poșetă Vuiton și alta nu! Te puneau să mergi pe jeratic în timp ce-ţi plezneau matricea informațională cu un bici electric. Te puneau să înghiţi săbii de foc. Te puneau să te lupţi cu demoni aduşi din inima nordicelor. Te puneau să schimbi codurile secrete ale unui scorpion imperial dintr-o singură mişcare gândită într-o miime de secundă. Te puneau să te iei la trântă cu oamenii-lilieci din îndepărtata cuantică Wanwaloda. Şi câte şi mai câte. Bun, dar ce aveam eu de câştigat?! Ah, poate ca Bobolina era hotărâtă să mă scutească de chirie pentru un an de zile. Voia să locuiesc la ea o vreme, aiurita! Și ea îmbârligată cu imperialele, și ea gata să participe la rujarea mea, o nebunie!
Dar mi-am făcut eu nişte socoteli. Mi se părea cam puţin. Trebuia să mai fac nazuri, să mă sclifosesc un pic. Sau să-i stric petrecerea. S-o am la mână cu ceva, s-o șantajez.
Dar de ce ea şi nu eu?! S-o ucid?! S-o îngrop apoi în pivniţă? Doar să aflu tot ceea ce mă interesa despre conferinţele decembrice şi apoi, harşti! Dar cum s-o omor? Ce oroare! Mi s-a făcut greaţă, zău că mi s-a făcut greață! Am înfulecat un fruct de agabe, zemos, portocaliu. Mi-am blestemat zăpăceala. Mi-am făcut cruce. I-am cerut iertare spiritului şamanilor care tocmai pluteau peste grădina de sticlă. O omoram așa, pur și simplu, așa cum își omoară personajele orice scriitor care se respectă, nu?!
– Nu vi se pare că s-a lăsat frigul? m-a întrebat o fabuloasă zgribulindu-se pe lângă mine şi frecându-şi cu putere nasul trandafiriu.
– Ningeeee! urlă astronautul nefericit. Ba nu, uite, plouă! E ploaia informaţională venită de dincolo de orizontul vizibil!
– Ce fenomen! se miră Bobolina râzând mișelește și arătându-mi un sutien de-al ei, auzi nebuna, cică sutienul ei îmi venea perfect!
Ah, ipocrita! Încurcase instrucţiunile registrului de navigaţie. Încurcase vrăjile. Hei, ce oare, ce avea de gând, Bobolina? Se auzi o bubuitură îngrozitoare. La vreo patru case mai încolo izbucni un incendiu, o furtună, se stârni panica. Cerul se crapă. Se auzi şuierând un proiectil. Un albatros imperial trecu fantomatic peste inelul magnetic rotitor în care ne aflam cu toții. Răsări Luna. Se auzi urletul unui lup.
– E sfârşitul lumii! Vine revoluțiaaaa oceanică!
– Ne bate Dumnezeu de păcătoşi ce suntem şi nerecunoscători, şopti călugărul făcându-şi repede semnul crucii.
– Bobolina, Bobolina! am strigat-o pe nebună, pe un ton poruncitor.
Am tras-o după mine în biblioteca ei de sticlă.
– Du-i înapoi, fă ceva! Opreşte vraja, gata, nu ţi-a ieşit. O să întorci lumea pe dos. O să se întâmple o nenorocire. Îi dai apă la moară lui Pitoşkin, o să vezi!
Ea, Bobolina, n-a vrut în ruptul capului. A scos din congelator nişte sticle de şampanie brumate. A tăiat felii de pâine, a pus nişte carne de bagadal la grătar. M-a trimis după murături, m-a trimis după gogoşari.
– N-ai tu treaba, văluritule, mi-a şoptit Bobolina. Uneori se întâmplă să se deregleze furtunile oceanice. Apar nişte vârtejuri electromagnetice remanente. Ficţiunea o ia razna, să ştii, mă pricep, m-am ducumentat! Mai greşeşti o formulă, acolo, încurci uneori versurile incantaţiilor şamanice, nu-ți fă griji, o scoatem noi la capăt! Trebuie să schimbăm rasa umană, e hotărâta chestia asta, nu te poți împotrivi!
Tortul! Ai grijă de tort! Să nu uiţi să pui frişca! Aşa! Nu te mai gândi la vraja asta, lasă că știu ei formula magică! Uite cuţitul ăsta! Aşa! Vezi? Tai frumos tortul felie cu felie, aşa.
Vezi să ajungă la toată lumea. Nu mă pot opri tocmai acum, trebuie să-i ţin până dimineaţă, aşa e regulă! Altfel nu-mi omologhează vrăjitoria. Înţelegi?! Fii cuminte şi ascultă-mă. N-ai de ce să te temi. Asupra ta nu are efect vraja. Poartă-te ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ninsoarea se va potoli imediat. Ploaia informaţională venită de dincolo de orizontul vizibil o să treacă. O să iasă soarele. Ai să vezi imediat. Stai locului! Nu te prosti, nu te mai prosti. Vezi să nu-ţi dai în petec. Nu le povesti baliverne de-ale tale, lasă-i cu ale lor! Nu-i interesează extratereştrii, rachetele şi furtunile oceanice şi cunoaşterea ştiinţifică, nu-i interesează filozofia! Nu au habar de lasere, de manipulare, de vălurire şi de ficţiunea generalizată şi generalizantă! Lasă-i!
– Mi s-a desprins un deget! urlă dintr-odată astronautul nefericit lăsând o baltă sânge pe o canapea de sticlă.
– Îmi crapă pielea! începu să răcnească bietul cruciat, încercând să se bandajeze cu o fâşie ruptă din rochia doamnei electrice care ţipa ca din gura de şarpe.
– Nu mai văd! Nu mai văd! Nu va mai văd! țipă cyborgul.
Bobolina, nebuno! Se descompun! Uită-te la ei!
Mureau a doua oară. Nu-i puteam ajuta. I-am întins pe rând, pe o sofa ori în câte un fotoliu de sticlă. Le curgea sânge pe nas, pe gură, din urechi. Bobolina se tot ascundea pe după mobilele de sticlă nevrând să mai dea ochii cu mine, am vrut doar să le pun niște ruj pe buze…
– Opreşte vraja, nebuno! Trăiască libertatea de a fi om normal!
După 7 ani de „relație”, Gina Pistol a spus „da” pentru a miia oară și acum pleacă în „luna de miere”. Sper sa nu arunce „certificatul” la întoarcere precum Petre Roman la „revoluție”! Ce panarame care dau exemple morale la copii „educați”!