Trăiască și înflorească Partidul Social Democrat – SF politic

PSD? Ah, partidul masticației, partidul mestecatului, în teascul fărădelegii! Pârnaia și masticația sunt datele de ordine ale PSD! Masticaţia nu pare a fi sensul ultim, deşertăciunea deşertăciunilor, politică iluzorie, pesedistă. A te adăposti de furtună nu pare a fi demersul către reflecţie. A strânge recoltele sau a juca la ruletă pare la fel de fad, de neimportant. Interpretarea Politicii, iluzorie. Numai gândul de a putea interpreta în întregul ei Politica i-ar face pe unii să râdă iar pe alţii să ridice eşafodul în grabă.

Cătuşele ar zornăi iar forţele de ordine s-ar grăbi să aducă bineînţeles calmul pe străzi. Căci mulţimile, pe deplin înfiorate, aşteaptă miracolul descoperirii, aşteaptă un semn al Politicii. Ea se încăpăţânează, se lasă greu, se vrea curtată. Ca şi cum ar fi o persoană. Dar nu e persoană. După unii ar fi concept. După alţii un puseu filozofic, o himeră. Nici n-ar avea trup. Unii se căznesc s-o înregimenteze, alţii o pun în operă în vremelnice grupări cenacliere. Alţii valsează cu ea. Alţii o terfelesc. Alţii se împăunează cu ea.

Fac rabat de la normă. Încalcă diverse convenţii. Când, într-o dimineaţă de vineri, pe deasupra lozincii pesediste, agățată acolo, Trăiască și înflorească Partidul Social Democrat, din zidurile casei Vernescu au început să crească flori de portocal, Mama Mare a reuşit pentru prima oară să zboare fără aripi, pur şi simplu îşi agita braţele, astfel încât îi puturăm asemui zborul cu cel al unui înger de la Sucevița, Vasile, flaşnetarul se oprise lângă chioşcul de ziare şi-i povestea lui Mitică o istorie hazlie întâmplată la Parlament, Emil, frizerul, se aşezase pe un scăunel în fata frizeriei sale şi privea încântat soarele nostru electric înjurând guvernul plin de năduf, Ion, lăptarul, îşi meşterea motocicleta fluierând un tango şi nimic nu ne dădea de gândit asupra lucrurilor ciudate care aveau să urmeze.

Apoi, de la o fereastră, ne strigă Bebe, saxofonistul, era speriat de-a binelea, toate obiectele din jurul lui cântau îndrăcite. Am alergat cu toţii sus pe scări, înghesuindu-ne, plesnindu-ne în joacă pe spate, curioşi, flecari, înamoraţi după senzaţional, ziceai că ne ducem la alegeri să dăm de pământ cu PSD-ul, cu PNL-ul, cu USR-ul și PDL-ul, cu PMP-ul și PNG-ul și să-i punem pe ai noștri, nededați cu Moscova, cu Washingtonul, cu Berlinul sau cu Englitera.

N-au întârziat să apară măştile, focurile de artificii, dansurile nebune, apoi începu să se vorbească despre o gaură neagră prin care ar fi venit ceva sau cineva, ciudat, frumos, hazliu, o mulţime de sunete, fiinţe sonore, inteligente, vai, mi-am spus, e o prostie, am privit în jur, casele muzicale treceau printre noi, pantalonii mei îngânau un cântec din copilărie, gardurile, pantofii, automobilele, becurile, şi aşa mai departe, cântau, şuierau, râdeau, sonarienii păreau paşnici, plini de farmec şi foarte grăbiţi să pătrundă într-alt univers, s-au rostogolit mai departe duşi de ecoul primului sunet de după Marele Val şi iată că eu, chiar acum, ies din acest smartphone şi voi pluti o vreme prin cameră, apoi, pe fereastra larg deschisă, amestecându-mă cu zgomotele străzilor și bulevardelor și, dacă o vrea bunul Dumnezeu, chiar cu zgomotele autostrăzilor.

Asta e, curvăsăreală de doi lei, pesedistă, conțopistă. Când vorbeşti de cutremur ideologic şi de schimbare de semne, unii români o dau cotită şi ţipă ca din gură de şarpe! Anarhie! Săriţi, suntem violaţi! Vai, poliţia! Au fost siluite ideile noastre călduţe! La spânzurătoare cu uzurpatorii filozofiilor mucegăite! Aşa strigă de mii de ani românii care, atunci când vine câte un cutremur ideologic necesar, istoric, natural, cosmogonic, se sperie foarte. Şi, tocmai ei, care până atunci, când nu se trăgea cu muniţie de război, se cufuresc foarte tare.

Tocmai ei care, la cenacluri, simpozioane, sesiuni de comunicări, sindrofii telectuale sau la emisiuni TV vorbeau cu dezinvoltură despre schimbarea lumii! Ha, ha, ha! Dar s-o experimenteze pe curuţul lor, cum e? E nasol, dom’le! Chiar pe bune ne schimbăm? Bibliotecile şi librăriile din România sunt pline ochi cu tot felul de cărţulii scrise de români prin simpatie, imitaţii ordinare după şuvoiul ideilor mondiale. Hoţi, imitatori, farsori în România, cu miile, ca în orice altă țară a lumii. Dar să-i pui pe scribălăii ăştia de tarabă, furăcioşi în toate cele să-şi pună capu’ la contribuţie, vai, ce perversitate!

Clizma Intelectuală Românească de care e plină bibliotecimea românească se fandoseşte, se boieşte astfel încât ăia care n-au experienţă cad uşor în laţ. Idei furate cu roaba de tot felul de telectuali făcuţi la normă de Fabrica Utopic-Comunistă Românească sunt pretutindeni. Boitul politicianist la români, sigur, fără doar și poate, e sport naţional. Furatul de idei, mimarea genialităţii globaliste, ha, ha, ha teatru naţional cu cupolă murdară de găinaţ de zburătoare celeste. Sigur că se sparie românul dacă-l scoţi din citadin, din obişnuit, din miturile lui. Se sparie şi poporanul de dincolo de capitală dacă îndrăzneşti să-i arăţi că ăia care se dau înaintemergători sunt de fapt nişte epigoni, nişte castraveţi muraţi! Ooooo, cum te mai scuipă poporanul telectual pesedist de provincie românească! Am trecut prin mii şi mii de situaţii când la tribună se înghesuiau golanii telectualităţii pesediste româneşti vorbindu-ne, după caz despre Europa, despre Postmodernism, despre Globalizare! Şi acum sunt pline tribunele de băieţi în pantaloni scurţi care, fugiţi de la mămica lor de acasă, juisează în capul maselor largi populare tot felul de adevăruri internaţionale, internaţionaliste sau futuriste pe care, vai, săracii de ei, nu le înţeleg deloc.

E o chestie interesantă la pesediștii români: cum am cunoscut noi lumea prin poveştile altora! Filtrate de creieraşele lor sălcii, fleşcăite, pesediste.