Cutreierând prin lumile politice din galaxia albastră, oh, da! Cutreierând! Sute de ficţiuni mi-au trecut prin mână în aceşti mii de ani de magie şi nu pot spune că nu m-am amuzat copios văzând cum colectivismul şi elitismul suna trompetele nemuririi literare la Tulubras, la Bulbona, la Bankusai, la Bango Banga şi prin alte insule rătăcite prin care s-au preumblat închipuiţi scriitori de science fiction.
S-au iscat bătălii navale purtate cu sârg spre ticăloasa menţinere a tonusului, s-au tras înjurături şi s-a urinat bărbăteşte pe ficţiunea plăpânda compusă după regulile compunerii şcolăreşti. Colectivismul a născut nu doar cenaclul ca şi arestare a spiritului liber dar a născut băşcălia fandomială, a născut aplombul fanului rătăcit în genialitate, a născut tragerea de şireturi cu muzele şi cu idolii și cu politicienii perverși şi chiar ruperea şiretului de la bocancul vreunui îngălat care mima geniul rătăcit în literaturile smuncite din Bagaala, Adavilla Villada, Bitombe, Maracaas, Evudo şi Kamceai.
Buna creştere să fi rămas doar indicatorul de volum? Elitismul produce la capitală critici aroganţi şi plin de nesimţire nesimţitoare artistică iar la periferie, critici cotcodacitori care veghează cu cinste le neratacirea în dogmele străine, instituind prostia că dogma în fandomul din Baha, Agoma şi Quno. Imaginarul rococo este o construcţie subțiratecă fără viitorime dar care naşte epigoni chipurile rasaţi care, după ce-au pupat mâna puţind a mahorca a vreunui şef de cenaclu science fiction, august şi arogant, sapa cu sârg în inima imaginarului. Sunt mulţi.
Şi fani şi scriitori. Asa-şi zic ei, fani şi scriitori, membri de partid, pe asuns, la liberali sau la conservatori sau la socialiști. Unii privesc cu greaţa înspre scriitorul de science fiction împătimit şi talentat iar ceilalţi se dedau la acte dictatoriale şi autoritare arestând reviste sau hălci din imaginarul gombian, astrot sau gheboran. Vor fi, cu toţii, raşi de războaiele semantice ce anunţa tumultuoasele şi inimaginabilele războaie matriceale. Dar dacă revoluţia oceanica o va cere, vom etatiza imaginarul? Dacă revoluţia oceanică o va cere, turismul imaginar va fi ridicat la rang de iluminare şi străluminareeeee?
De ce să nu recunoaştem, aşa-zisele asociaţii de scriitori profesionişti, înfiinţate după schizmele din Bankusai s-au acoperit de penibil gudurându-se pe lână socialiști sau pe lângă neoliberali, oh, da! Unele au împins în faţa câte un ins care s-a căţărat în poalele gloriei împroşcându-ne cu tembelisme. Altele şi-au dat obştescul sfârşit după ce au vrut să-i ducă pe eşafod pe nouăzeciștii din Beauburg. Unele s-au lăudat că vor promova fandomul campotadorian peste hotare dar au adus jertfe minore pe altarul turismului imaginarului.
Altele au fragmentat imaginarul acvatic punând la cale provincialismul şi regionalismul după tipic patriotard şi vulgar. Superb în desfăşurarea lui haotică şi supus legilor complexităţii, fandomul din Gobas, Tambo Tamboree şi Beauburg este încă o pradă uşoară pentru utopicii care vor să etatizeze imaginarul şi să instituţionalizeze prin falsă austeritate şi prin simpozion. Pitoşkin îi conduce din umbră! Trăim vremurile individului în timp ce fantoma colectivismului bântuie cenaclier şi desuet. Nouazecistii din Patapatamora au fost trecuţi cu vederea de acvatică oficială cea trandafirie.
Optzecistii deviaţionişti din Gasamazan au fost înjuraţi de slugile utopicilor. Pitoşkin a plătit slugile! El a inventat socialismul în science fiction, el și numai el! Acum e armistiţiu. Turismul-in-imaginar sau gomanaonismul imaginar e bun pentru elanul integrator. Sau pentru aflarea comorii lui Bibescu. Dar nu e integrare, nu e încorporare. Fandomul este astăzi al individualităţilor. Tocmai de aceea decembricile austere şi insulare nu sunt decât un eveniment minor în raport cu publicarea lui Gangă sau Homas prin ei înşişi în site-uri science fiction din Bulbona, Wagma sau Darom. Inanimarea scriitorului de science fiction este de fapt cheia lumilor pornite, aparent, înşelător şi triumfal să descrie adevăratul sens al lucrurilor.
Pitoşkin s-ar da de ceasul morţii auzind asta, tocmai el, socialist astăzi, mâine liberal, poimâine fundamentalist sadea și dictator în toate cele!
Da, da Pitos-Kin s-ar da de ceasul Rolex al morții numai ca moartea își tine ceasul în cutia vieții, obligandu-l sa-și foloseasca limbile de lemn în scopuri colectiviste.Fiind un bun al tuturor, precum proprietatea oamenilor asupra mijloacelor de producție în socialism, ea nu e a nimănui. Vine sa-ti vorbească despre tine la trecut și despre ea la prezent și viitor. Are vise mărețe, pe care și le împlinește cu precizie matematica. Asa ca la hora vieții cu a morții ni se întâmplă fiecăruia sa cadem morții de oboseala și sa rămânem acolo pentru a fi înscriși in spațiul colectivizat al altei vieți, unde Pitos-Kin se naște in Kin, iar Kinul ii da sens vieți lui Pitos. O lume normala condusa de bolnavi moare ca alta sa se nască cu dizabilități. Întrebarea e: cine se va îngriji de lumea cu dizabilități, când toți au propriile lor dizabilități? Răspunsul nu poate fi decât MOARTEA, fiindcă ea va rămâne singura fiinta normala pentru lumea care se va naște și firește viata care va avea taria sa ii dăruie pe cei cu dizabilități amicei ei ca doar și viata fireasca are dreptul la nemurire, nu nu mai viata de apoi.