Transgaz împreună cu operatorul sistemului de transport al gazelor din Ucraina, LLC Gas OTS, încep un proiect prin care România va putea exporta gaze la vecini. Proiectul are termen limita sfârșitul lui 2026 când, după investiții de 335 milioane euro, până la 300 de milioane de mc vor putea ajunge în Ucraina.
Din cele 335 de milioane de euro,  300 de milioane de euro reprezintă partea românească și 35 de milioane cea ucrainiană, proiectul incluzând instalarea a 250 de kilometri de țeavă și a două stații de comprimare, una de fiecare parte.
Potrivit graficului de derulare a proiectului prezentat de Transgaz, finalizarea documentației de proiect și obținerea autorizației de construcție se face în trimestrul 4 al anului 2024. Construcțiile necesare încep în trimestrul 1 al lui 2025 , ele vor fi finalizate în trimestrul 3 2026, când poate începe și exploatarea comercială a sistemului.
Coincidență sau nu, sfârșitul lui 2026 – începutul 2027 este termenul estimat de Petrom, operatorul proiectului Neptun Deep din Marea Neagră pentru începerea extracției gazelor din mare, dar doar în condițiile în care legea offshore este modificată în primele luni ale acestui an.
În acest moment, România este legată gazier de Ucraina fix în punctul Medieșul Aurit, însă doar pe sensul de intrare în România, adică firmele românești pot doar importa gaze din Ucraina sau via Ucraina (din Rusia). Pe aici însă, de ani de zile, nu a mai fost adus niciun metru cub.
Singura rută de import din Ucraina care se folosește este cea din Dobrogea, Isaccea- Negru Vodă. Pe aici aducem, chiar la momentul redactării acestui articol, circa 6 milioane de metri cubi zilnic. Ruta dobrogeană are, din 2020, și capacitatea de reverse flow, adică o curgere a gazelor din sens invers, din aval către amonte, din România către Ucraina, făcută în urma unor investiții de 77 de milioane de euro ale Transgaz. Pe sensul RO-UA nu au curs însă cantități semnificative de gaze până acum, singurele fluxuri fiind cele de import.
România are legături gaziere cu toți vecinii, mai puțin cu Serbia. Cu Ucraina, prin Isaccea și Medieșul Aurit, cu Bulgaria, pe la Negru Vodă și Giurgiu, cu Ungaria, pe la Arad, și cu Republica Moldova, pe la Iași.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Prosti dar multi…putem da gaz natural Ucrainei si la compensare ne dau ingrasaminte produse mult mai ieftin decat in UE pt a avea crapelnita mai ieftina pwoo limea ce are telefon in rate si acces sa scrie toate elucubratiile pe pe net.