Draftul legii retrocedării proprietăților imobiliare (pământuri, păduri, case) a fost adus guvernului Tăriceanu, în 2005, de un consultant politic care tocmai coborâse dintr-o cursă de avion Budapesta – București. Președintele Băsescu era la curent cu istoricul acelui draft.
Nu vreau să spun nimic prea direct, dar cer să fie conștientizat faptul că ar fi necesară o anchetă parlamentară pentru reconstituirea istoricului acestui draft și a culiselor politice care au condus la transformarea lui în lege.
Legea a fost făcută să restaureze proprietățile confiscate de regimul comunist. În fapt, judecătoriile românești au acceptat documente asupra unor proprietăți cărora li s-a schimbat regimul mult înainte de instalarea comunismului. O mulțime de proprietăți din Transilvania au fost, astfel, retrocedate unor urmași de grofi ce fuseseră despăgubiți cu prilejul reformelor agrare făcute de regele Ferdinand. Cu privire la aceste retrocedări (nelegale), este uimitor faptul că statul român nu vrea să constate practica nelegală a judecătorilor săi și consideră că problema acestor retrocedări ar fi una de drept… privat.
Este apogeul unei politici greșite de menajare a minorităților etnice, chiar și atunci când aceste minorități fac abuzuri flagrante. Începutul articolului sugerează că restitutio in integrum (soluție unică în țările postcomuniste) n-a fost impus de lobby-uri românești, ci de grupări de interese care au știut de la bun început cum se vor putea juca cu arhivele noastre aflate pe teritoriul altor țări.
Dar cum s-a ajuns ca legea retrocedărilor (o afacere de sute de miliarde de dolari) să nu mai fie limitată la naționalizările efectuate de regimul comunist? Aceasta e marea întrebare care, dacă ar fi pusă cândva în numele interesului național, ar conduce la cea mai extinsă anchetă penală care va fi avut loc vreodată în istoria României. Întrebarea ar impune crearea unui Parchet nou, specializat în fraudarea patrimoniului imobiliar din România, iar cercetările penale ce ar urma a fi inițiate ar face praf și pulbere prestigiul SRI și SIE.
Când trupele Ungariei lui Horthy s-au retras din Ardealul de Nord, în 1944, au luat cu ele arhive esențiale. Fie și numai din acest motiv istoric, la noi, după 1990, era contraindicat să fie dată o lege de tip restitutio in integrum: pentru că erau previzibile manevre cu documentele aflate în acele arhive aflate la Budapesta. Chiar și așa, legea n-a fost dată ținându-se cont de aceste previzibile pericole, ci exact invers: au fost lăsate portițe pentru ca reconstituirea de proprietăți imobiliare să poată invoca acte ale căror originale nu mai sunt sub controlul statului român.
Și totuși, statul nostru se află în posesia listelor de despăgubiri pe care le-a dat cu prilejul reformei agrare a lui Ferdinand. Listele se află la Banca Națională. De ce nu le-au cerut niciodată judecătoriile noastre?!?
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.