Transnistria, alipită la Rusia? Solicitarea separatiștilor pentru Moscova

Transnistria ar putea fi alipită la Rusia, avertizează opozantul transnistrean Ghenadie Ciorba. Acesta susține că la congresul așa zișilor deputați de toate nivelele din Transnistria va fi adoptată o solicitare către Moscova privind alipirea regiunii separatiste la Federația Rusă. Congresul urmează să aibă loc în 28 februarie, iar anunțul de alipire ar urma să fie făcut de Vladimir Putin în 29 februarie, relatează deschide.md.

 Opozantul consideră că adunarea de la Tiraspol și protestul organizat recent acolo împotriva așa ziselor presiuni economice ale R. Moldova au drept scop să arate că locuitorii din Transnistria sunt împotriva Chișinăului.
„De aici vine și declarația recentă a ministrului de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, precum că Moscova nu va lăsa la greu cetățenii săi din Transnistria” a mai declarat Ciorba. El a îndemnat așa zișii deputați ai regiunii să nu permită să fie luată această decizie, care îi va da lui Putin „pretext juridic pentru a aplica o lovitură pe teritoriul R. Moldova, inclusiv Transnistriei, sub orice pretext”.

Luni, liderul separatiștilor de la Tiraspol, Vladimir Krasnoselski, a anunțat convocarea așa-zișilor deputați de toate nivelele în legătură cu pretinsele presiuni economice din partea Chișinăului.

„Președintele Republicii Moldova Pridnestrovie a luat în considerare apelul primit al Adunării Consultative a primilor deputați pridnestrovieni în subordinea Președintelui Consiliului Suprem al PMR și împărtășindu-și îngrijorarea întemeiată cu privire la presiunea din partea Republicii Moldova, care încalcă drepturile și agravează situația economică a poporului pridnestrovian, a inițiat convocarea Congresului Deputaților la toate nivelurile Republicii Moldova Pridnestrovie. Decizia revine Consiliului Suprem, conform legislației în vigoare. Corpul de adjuncți va trebui să stabilească data și locul desfășurării Congresului, ordinea de zi și norma de reprezentare a consiliilor locale dacă inițiativa prezidențială este susținută“, precizează site-ul Novostipmr.com

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5

42 de Comentarii

  1. Dar ce nu este al lor?!?ia sa isi chinezul ce este al lui si mongolul tot la fel,de la ivan ,bine-nteles!!!sa il vedem cu ce mai ramane!!!

  2. Se miră cineva ?
    SUCCESURI NEBĂNUITE, Duomnișoara Oaia !
    măRog…🤮

  3. Cu nici 20 % populatie ruseasca ,si aia stramutata cu forta de 70 de ani din Extremul Orient rus,nu cred ca Moskova mai comite inca o greseala la lungul sir de greseli din dictatura lui Putin.
    Abia astepta moldovenii si ucrinienii sa scape pe veci de rusi si de gagauzii rusofili

  4. IMPERIUL COLONIAL SOVIETIC isi urmareste si aplica cu consecventa BEST iala AGENDA COTROPIRILOR care sa refaca URSS din care se trage!!! Sunt curios ce o sa mai DEJECTEZE PROSOVIETIC sclavetii bolsevico-securisti ai Cpt core/Core/Ileana/ileana…

  5. Dupa caderea URSS trebuiau rezolvate aceste teritorii alipite de Stalin. Tocmai pentru a nu da niciodata o solutie de reintregire. Acum cu Ucraina intre teritorii rusesti greu de rezolvat ceva. Ucraina a avut presedinti fara viziune. Fiecare tara are idiotii ei. Daca Fasia de Transnistria revenea Ucrainei si armata 14 era trimisa acasa adevarata stabilite teritoriala era cu mult mai buna. F.R va profita de orice enclava cu populatie rusofona.

  6. N-are cum !
    ISTETILOR daca faceti analiza correcta …TRANSNISTRIA le e rusilor mai bine unde e decat in Rusia !
    DE CE ?
    Pai desteptilor … pentru acelasi motiv pentru care nimeni ARAB, n-a vrut GAZA zeci de ani altundeva decat unde e si azi 😉 !

    ‘NTTZELEGETI sau sa va desenez 😉 ? Intrebati daca nu pricepeti de ce TRANSNISTRIA le e mai buna rusilor in afara Rusiei la fel cum arabilor vecini Israelului le era GAZA mai buna-n Isreale ! 😐

    In privinta ODESSEi nu va zis PROPHETUL ca va fi luat de RUSSIA pentru ca taind Urkaniei iesirea la mare
    sa faca un perpetuu concurential-economic SCANDAL tarilor vecine MULTINATIONALELOR „AGRICOLE” la urkani ?

    Rusilor li sa zis inca din 2023 martie(!) ca trebui sa ocupe oblastul ODESSA si sa dea cu contract GURILE DUNARII Romaniei (in viitorul unui nou guvnern non-anti rus !)

    De ce-s sperante ca ne-mpacam cu rusnacii ?
    Pai ! Pentru ca SHOLZ al nemtilor taman pentru ca URSULA van der Layen era prea DAUNATOR de anti-russnaca a pus VETO
    alegerii ei (vezi pre-aluziile misteriosului mishteaux) ca secretara la NATO (dupa scandalul cu pre-fondurile pro-urknaia din vaxxine si PFIZER secreteziat chiar si parlamentului UE ales nu numit )

    Multi vad … arhivarii si stiu ! PUP ❤️❤️❤️
    Numti chiar nu vor NULANDIER sa se puan rau cu rusii (vezi TAURUS, URAGANE_LA_BERLIN) altfel nu spuneau OFICIAL
    ca URSULA cea viclean von der Layen E PREA ANTI-RUSSA pentru ce aduce viitorul … anti-americanesc 😀 la nemtii in recesiune nato-provocata ! !
    Nu ma intrebati de unde le ANTE-stiu … urmariti aluziile insa ! 😛
    TUTUROR li se vede-n carti daca sti sa „vezi” ! „MOARTEA” lui NAVALNII a fost un mesaj pre-codificat ! 😛 😐
    SHALOM !

  7. Planui lui Rahatputin este mai ceva decît planurile lui Hitler ,au un avataj bolșevici că tînjec după URSS și nu vor să uite că au făcut ce au vrut sălbatici Siberiei.

  8. Era normal să se ajungă la o astfel de solicitare, având în vedere viziunea politică genială a Maiei Sandu & Co, dictată de Soroş şi Forumul Davos. Progresiştii care guvernează la Chişinău au făcut tot ce le-a stat în putere ca să agite spiritele şi să creeze o stare conflictuală. Bine că au adus-o pe Madam Dragu la Banca Antinațională cu mandat de 7 ani, ca să fie siguri că Moldova va fi vândută definitiv! Aşa că transnistrenii, dacă au o portiță de scăpare e normal să încerce să se salveze.

  9. Trolacii Urcaci, CIOCU’ MIC !
    Nu uităm că:
    În conflictul din Transnistria, Urcacii au luptat de partea Rusofonilor, IMPOTRIVA Moldovenilor !
    Dacă nu venea Lebed să facă ordine și să calmeZe capetele înfierbântate, Urcacii puneau mâna pe Moldova de peste Prut.
    Că nu degeaba scria
    „BASARABIA E Ucraina”
    Pe panoul de la intrarea în Odesa, măRog…🤮

  10. @ lenu popou GENIALU’ 15:05
    Or sa ceară drum de FRĂȚIETATE prin Rusia, după ce Urcaca devine amintire, măRog…🤣

  11. ROMANIA CONDAMNA FERM , TENDINTELE SEPARATISTE ALE TRANSNISTRIEI! ZISE DULAPUL PLIN DE IMPORTANTA ENUNTULUI POLITIC SI MAI TRASE O BASINA !!

  12. ROMANIA CONDAMNA FERM , TENDINTELE SEPARATISTE ALE TRANSNISTRIEI! ZISE DULAPUL PLIN DE IMPORTANTA ENUNTULUI POLITIC SI MAI TRASE O BASINA !!

  13. Deci Tiraspol vrea sa devina tinta pentru artileria ucraineana. Prostia ruseasca continua neabatuta.

  14. Ar fi super, in contextul actual. In secunda 2 niste lovituri punctuale cu Himars din partea Ucrainei la depozitele de munitii si bazele militare rusesti si s-a terminat cu asa-zisa Transnistrie.Eu as venii cu slanina la fript in papara amorsată.

  15. Eu sper sa se uneasca cu Rusia. Taxe de export de 100%, inchis traficul aerian si cel terestru. Sa vedem cum se descurca

  16. Rusia va ocupa tot malul stang al Niprului si malul drept pana-n punctul cel mai nordic al Transnistriei cu tot teritoriul urcacan pana la Marea Neagra si Gurile Dunarii. Din Urcacania va ramane o marime de judet cu Capitala la Livov.

  17. șa se „alipească”, daca nu sunt vecini, nu au granita comuna.

  18. Ar fi o idee. Conclava rusa transnistreana sa ramana izolata intre Ucraina si Basarabia. Ar fi maximumul ce l-ar obtine din aceasta degringolada politica in care s-au inscris din 1992. Desigur, rusii si-au format acest cap de pod cu nadejdea ca Ucraina o sa le cada la picioare. Dar dupa gandirea Mendebilului cum ca Ucraina nici nu exista, le va fi mai greu rusilor sa acceada la aceasta asertiune a acestui (editat). Pana atunci se ocupa cu totii cu razboailele hibride care i-au pus in sfarsit dupa decenii de rataciri in fata realitatii. Nu e nevoie doar sa gasndesti cu mintea ta a proasta cum ca Ucraina nu exista pentru a te intalni cu aceasta inchipuire in realitate. Deocamdata Rusia isi imagineaza ca se va uni cu imensa Transnistrie, dar pana atunci…

  19. CloneZ la greu, că Rabotino-Cinci_CotetZe e departe și la Krynki sau Avdeevka am ratat.
    Ca la BahmutZ, maRog…😜

  20. Charlie…lasa draq propaganda
    Spune mai bine cine erau bolshevicii cu nume si prenume..
    si mai citeste draq si Soljenitzin…ca are Nobelul
    deja ne obosesti intretzinind minciuna si propaganda mondiala

  21. Mare usurare ar fi daca ar prelua salbaticii dobitocii din Transnistria. Nu cred sa avem noi norocul asta…nu stiu nici tehnic cum se poate realiza dar as da de la mine doar sa se duca….duca

  22. Conducerea Moldovei nu a cerut Buceagul in locul Transnistriei, regiune care nu a apartinut Moldovei. Probabil din cauza asta toata industria a fost concentrata in Transnistria. Acum se spala pe cap cu separatistii rusofoni

  23. Faptul ca intre Transnistria si Rusia se afla Ucraina nu e decit un amanunt nesemnificativ …

  24. @ tibi1 16:45
    Te referi la sălbaticii Urcaci ?
    Ești confuZ !
    3 doZe și niște buștere, măRog…😜
    [● Chimizdu 2 x perfecționat ●]

  25. Locuitorii RMN sunt majoritari ruși, teritoriul a fost parte a Rusiei mai mult timp decât a fost al Poloniei (și a fost mai deloc al Moldovei), deci de ce vă miră faptul că o populație de ruși dorește să se alăture Rusiei?!

  26. Sa curgă donațiile pentru Republica Moldovavavaaa de la guvernerul român, pentru a ajuta Transnistricaaaa care se cere lipita prin unire cu rusica👏👏👏👏😂😂😂😂! Parcă anul trecut cereau ajutor de la Romania și de la oricare tara pentru a-și achita datoriile către republica moldova! Hai plavane nesimtit și mincinos, decarteaza la trasnistirica sa nu se lipească de rusica! Hai plavane! Curaj până la scuipatul pe care vei aluneca direct la containerul istoriei politice al României!

  27. Foarte bine ! Oamenii aia au dreptul sa traiasca in Rusia care este patria lor fara sa fie arshi de vii cum au fost Rushii din Odesa. Trist este ca restul R. Moldova accepta ca Romanii de acolo sa fie arshi de vii de nazishtii pushi de CIA la Kiev doar ca sa ramana Maia Sandu „preshedinta” unei tzari care nu exista pentru ca este parte a Romaniei Mari.

  28. Monstruozitatea gigeilor Cpt-ului Legiunii Arhanghelului Mihail core/Core nu mai trebuie dovedita, ca de altfel si URA LOR FATZA DE ROMANIA MARE GENERICA!!! Rasputin si IMPERIUL BOLSEVIC COLONIAL URSS pot comite orice SAMAVOLNICIE, ei striga din bojoci URA…Nu conteaza ca atat direct, cat si prin la fel de descreieratul Medvedev ameninta Lumea LIBERA cu MACELUL BOLSEVIC NUCLEAR!!! Ei au o misiune si o executa…Nu conteaza nici SUPLICIILE la care sunt supuse TOATE POPOARELE LUMII pentru ca rasputinistii sunt BRUTE, ei dovedind posibilitatea existentei unor Visinevski, Tzurcanu si alti TORTZIONARI BOLSEVICI care AU MACELARIT ELITELE Romaniei!!!

  29. De la Nistru pana la Don 60% din populatie este RUSA-RUSA.Despre ce dracu de Ucraina si Transnistrie moldoveneasca vorbiti,razboinicii luminii de lumanare…In Moldorusia mai sunt 30 % moldoveni basarabeni restul sunt rusi.Adie vant rece de razboi atomic ca deja Romania participa ACTIV cu trupe in Ucraina sovietica la lupte.Voi nu observati ca toti latraii moldorusi dornici de sange rusesc au prenume ….RUS.

  30. Bai partzane, pai cand nu dai trupul unei mame sa-l ingroape crestineste, te mai incadreazi la vreo categorie umana?? Intradevar nu-s salbatici, sunt animale…

  31. Hai,ca mai e un pic si se trezeste slugarnica occidentului putred,Maia,cu ursul la gard.Apoi,urmeaza potaile mioritice.Vorba cuiva: in 2039 Romania va fi pamant rusesc,iar slugarnici din prezent vor fi fost demult maziliti prin sufocare cu textul art 5 din tratatul satanist NATO.

  32. Excelent, iată o cale foarte mișto de rezolvare a unei probleme ruse: din moment de transnistria devine, teoretic, teritoriu mujic, acesta se califică drept țintă legitimă pentru ucraineni. Trupele ucrainene pot să lanseze câteva atacuri în forță, să captureze teritoriul în cauză cu tot cu depozitul acela de muniții de la Cobasna, să elimine orice orc de acolo iar apoi, după utilizarea muniției împotriva mujicilor, îl pot returna în favoarea Rep. Moldova, printr-un asemenea gest câștigând capital politic internațional imens. Toată lumea câștigă.

  33. A trecut timpul faptelor reale pentru alipire prin unire, a fost 2003-2004 și au ratat, de fapt, urau Rusia că țara mamă, nu mai pot face nimic Oana în jurul lui 2029-2030, dar nu cred in unire, e mai mult fiecare cu a masii că cearta sau cotonogeli verbale. E o perioadă cu sentimente de frustrare care aruncă doar șantaj și intimidări, gen, daca nu ne ajutați, daca nu acceptați,…ne unim. Nu au decât să plece toți în rusica, sa rămână spațiul golit de cetățeni.

  34. Nu-mi apartine scrierea de la 17.54.Va credeam mai destepti nu sa comentati in numele altora.Nu-ti trebuie minte multa sa stii ca un ucrainian este rus cum si un oltean este roman.Va mai spun inca odata sa va intre bine in cap-majoritatea moldorusilor au prenume rusesc.Abia astept sa vad si pe viu noua Operatiune Barbarossa.

  35. Iată de ce ,,soldații” proruși din AUR în frunte cu Simion , căruia îi curgeau balele , ,,sfătuia “ pe români să ceară desființare instituțiilor statului suveran Republica Moldova , astfel să existe o singură țară România în bază unui plan de unire aurist. Pentru ca știau de la ruși ca rusofonii din Transnistria vor cere azi ,22.02.2024 independența acestui stat fantosa înființat de Rusia . În aceste condiții propuse de partidul rusofon AUR , situația din Republica Moldova se va inflama periculos. Și în această situație apelul către parlamentarii români a rectorului SNSPA, Remus Pricopie din 20.02.2024 , solicitând pentru a patra oară investigarea de către Parlamentul României a partidelor și politicienilor români , care trădează interesul național , promovând agenda Rusiei autoritariste pe teritoriu României , precum și blocarea accesului acestora la fondurile publice. Dar se pare ca apelul rectorului SNSPA, Pricopie nu a fost băgat în seamă de statul FSN care înglobează toate partidele.

  36. De ce zici ca TRANSNISTRIENII s.ar cere afara din UE …daca va co-nationali
    dintr.un stat UE puteau face vizite peste granita la neamurile lor russnace ?

    Nu-ti intelega „rationalitatea” ?

    Nu le-ar fi mai bine si TRANSNISTRIENILOR si rusiilor daca sutele de mii de etnici rusi din UE-aua moldovean romanesca
    ar avea drepturile minoritare ale UNGURILOR la noi ?

    De ce hulesti AUR-ul ? Ce 😀 nu-ti convine anti-semitule ?
    Faptul ca AUR e curtat de evreii din I$rael ? 😛

    IQ=?
    😉

  37. Rusia alipita Transnistriei, da, primesc! Sa scap și eu odată din situația asta.

  38. Procedura e IDENTICĂ-ȘÎ-LA-FEL cu „Brexit”-u’!
    Șî tot așa cum la „Brexit” Kuomizîya Iuoruopienisă islamizantă nu uo criezut că se poate întîmpla așa ceva cu posesiunile ei garantate-mason, la fel Oaya $$andu se va trezi că moșia pi cari a pus-o javra $$oroș să o administreze în favoarea regimului măscăriciului jîd di la Kiev s-a „contractat”, șî că pierde jum’a’ di frontierî kuomunî cu jîdu’ Bideului… La mai mare (PIERDERE)!
    https://www.youtube.com/watch?v=B52BrdY_uA4
    Kaputt $$oroș……[Rumburak]

  39. Cand sa cred ca „Bebe” poate fi un posibil aliat antisovietic/antirasputin si-a demonstrat limitele prin doua abordari esentiale rupte de realitate…Prima ca vorbeste de „rusi” si nu de SOVIETICI/BOLSEVICI, a doua ca nu aprofundeaza structura Fsn care este intradevar bazinul FACATURILOR POLITICE post LOVITURA DE STAT KGB/GRU/Comintern, dar nu a aparut din senin, ci e rezultatul clar al TRANSFORMARII PCR dupa GENOCIDUL cu 60.000 de asasinate din 1989!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.