Tricolori, Țara este alături de voi!

Şi a venit şi ziua în care vom fi pe scut sau sub scut. Emoţiile tuturor adevăraţilor chibiţi dau în clocot. Mai sunt câteva ceasuri bune până la fluierul de start al rusului Serghei Karaşev, şi minutele ard. Pur şi simplu ard! Ca să ne mai astâmpărăm nerăbdarea, teama, speranţa, facem apel la imaginaţie. Zeiţa fotbalului (în mod sigur un fotomodel!) iubeşte surprizele şi simetria. A vrut ca meciul de deschidere a turneului să rupă gura târgului, fie printr-o victorie a tricolorilor, fie cel puţin printr-un meci egal. N-a fost să fie, deşi Bogdan Stancu a avut de două ori golul în gheată, la scorul de 0-0. Ne-a mai ajutat o dată, când am egalat, după ce Giroud l-a faultat pe Tătăruşanu. S-o fi gândit măreaţa zeiţă că însuşi Dumnezeu te-ajută, dar nu-ţi bagă în traistă, drept care l-a mângâiat pe Payet pe creştet, altfel, fără ajutor celest, blestemata aia de minge nu s-ar fi dus chiar la vinclu. Numai că zeiţa n-a renunţat la surprize şi simetrie. În ultimul meci al primei runde, Islanda i-a smuls Portugaliei un punct. Cum? Împleticindu-i picioarele marelui Ronaldo, autorul unui luft de zile mari, drept care un inspirat şi hâtru comentator român l-a botezat pe loc Luftansson. Despre islandezi, care au bătut două ori Olanda, în calificări, ce să mai spunem? Că vin dintr-oţarăde 360.000 de locuitori şi au făcut meci egal cu Portugalia, oţarăcu 11 milioane de locuitori şi unanim recunoscută ca o forţă a fotbalului european? Ne şi întrebăm dacă Islanda are vreun campionat intern şi, dacă da, câte echipe joacă în acel campionat. Poate că ne răspunde zeiţa cea iubitoare de surprize şi simetrii.

Glumim, glumim, ne mai prefacem că şi zâmbim, dar nu e zâmbetul nostru. Suntem cu tot sufletul alături de tricolori şi ne rugăm Zeiţei să-i dea selecţionerului gândul cel bun. Să-i spună cu cine să joace pe dreapta. Cu Adi Popa, un vitezist care, prin driblingurile sale adeseori năucitoare, poate destabiliza aripa stângă a elveţienilor, sau cu Torje, care scapără din călcâie ca să intre din primul minut şi care se leagă mai bine cu cei din mijlocul terenului. Acolo, pe stânga, dacă se va prefera soluţia Adi Popa, poate fi luată în calcul şi introducerea lui Chipciu, configurându-se astfel, cu Nicolae Stanciu şi cu fostul stelist Keşeru, un bloc în care relaţiile de joc au fost deja coagulate.

Probleme ar mai fi la mijloc, unde Prepeliţă ar putea juca în faţa apărării, ajutând cuplul de bază Pintilii-Hoban. Dacă mult prea inimosul Pintilii va vedea un cartonaş galben, înlocuirea sa cu Prepeliţă poate fi o soluţie urgentă.

În apărare, selecţionerul n-ar prea avea motive să facă modificări şi, cum îl ştim un tip conservator, Raţ, Grigore, Chiricheş şi Săpunaru vor fi baricada ultimă din faţa porţii lui Tătăruşanu.

Care va fi strategia noastră în acest meci aproape crucial pentru a ne califica în faza următoare? Una uşor diferită faţă de meciul cu Franţa, când ne-am apărat eroic, dar am şi contraatacat. De-această dată, accentul trebuie să cadă pe atac, fără a neglija jocul de la mijloc. Opinăm că soarta partidei se va decide, ca în atâtea alte rânduri, la mijloc, unde trebuie să scurtcircuităm relaţiile de joc dintre Granit Xhaca, Shaqiri, Behrami şi Dzemaili (ce sonoritate elveţiană au aceste nume, nu-i aşa?!). Trebuie să-i dezarticulăm, aşa cum am făcut-o şi cu celebrele triunghiuri franceze, când Griezmann, Pogba şi Giroud au fost doar propria lor umbră.

În fine, marile probleme sunt în atac, unde harnicul Fl. Andone ar putea fi înlocuit de mult mai proaspătul şi extrem de motivatul Keşeru, care vrea să le demonstreze francezilor că nu degeaba a jucat în campionatul cocoşilor. Dar n-ar fi exclus ca, între aceştia doi, Anghel Iordănescu să opteze pentru revelaţia Astrei şi a campionatului nostru, „fumăciosul” Denis Alibec, care poate avea o motivaţie în plus, ca răspuns la „telenovela cu fumatul” care a stârnit atâtea şi-atâtea inutile discuţii, dezbateri, opinii etc.

Dar prea ne-am luat cu vorba, cu scrisul şi orele trec, trec încet, ca nişte şocuri electrice, iar meciul se-apropie, târâş-grăpiş, ca un melc sau ca un şarpe otrăvitor. Muşcătura lui ar fi, atât pentru noi, cât şi pentru elveţieni, aproape mortală. Tricolori, Ţara este alături de voi!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victor Nita 183 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.