Tricolorii s-au răzbunat cu goluri pentru imnul huiduit

Tricolorii s-au răzbunat cu goluri pentru imnul huiduit. România a arătat, dar să fim drepți, abia de pe la jumătatea primei reprize, ca o echipă națională cu indentitate și ADN de învingător. Până atunci vedetele kosovare de la cluburi de top din Europa ne cam masaseră în fața careului propriu.

Dar, din momentul în care am devenit din ce în ce mai siguri și am început să avem tot mai mult posesia balonului filmul s-a rupt definitiv pentru toate numele grele ale gazdelor din Premier League, Ligue 1, Serie A, Bundesliga și La Liga. Au devenit ca niște mori care macină în gol, în timp ce tricolorii marcaseră deja prin Dennis Man, era să spun Dennis pericol public, dar mai avem un Dennis, pe Drăguș, care și-a pus și el autograful spre final pe o victorie la scor de neprezentare.

Succesul categoric, putea fi mult mai rău pentru gazde dacă Mihăilă nu fulgera de două ori barele, al doilea șut dacă era gol era capodopera primei etape din Liga Națiunilor. Dar el s-a clădit pe trei aspecte: EURO 24 a creat după mult timp un grup unit în vestiar și a redat încrederea în forțele noastre. Apoi venirea lui Mircea Lucescu pur și simplu i-a fascinat pe jucători.

Însă la Prishtina factorul 3 a avut de această dată cel mai mare impact, cum a spus bine după meci și Răzvan Marin. Nici nu mai trebuia să le spună nimic Il Luce, pentru că deja adrenalina se stârnise la maxim după ce tribunele înțesate la refuz huiduiseră din rărunchi imnul României.

Bine, unii vor spune, pe bună dreptate, că la București, în preliminariile EURO 2024, la acel 2-0 cu foarte mult tam-tam făcut de kosovari care au părăsit terenul când au văzut bannerul cu Kosovo e Serbia, s-a aprins scânteia. Cu un mare amandament. Imnul Kosovo nu a fost fluierat. Doar bannerul sau scandarea Serbia au fost reacțiile fanilor români și s-a văzut cât de deranjați au fost oaspeții.

La Prishtina am avut și steagul unei temute organizații teroriste din Kosovo chiar în spatele băncii noastre, am avut imnul huiduit, fiecare atingere de balon a jucătorilor noștri a fost mult timp huiduită, pe final a intrat cine a vrut și cine nu a vrut pe teren pe lângă niște stewarzi de plastilină iar în drum spre vestiare s-a aruncat la greu cu pahare cu apă în capul tricolorilor.

Va urma în noiembrie returul de la București. Minunat ar fi dacă suporterii noștri nu ar încerca o răzbunare și s-ar limita doar să își susțină favoriții. Dar mă tem că nu va fi așa. Cu siguranță, după ce peste tot presa internațională a arătat comportamentul așa zișilor suporteri kosovari, UEFA nu va sta nepăsătoare și probabil că pe lângă amenzi usturătoare se pot lua și sancțiuni de suspendare a terenului sau de a se juca unul sau mai multe meciuri cu porțile închise de către elevii lui Franco Foda.

Tocmai de aceea ar fi bine să nu răspundem cu aceeași monedă la București, pentru că astfel lovim în echipa națională, pe care zicem că o iubim și o susținem. Tricolorii sunt pe un drum bun, după foarte mulți ani și putem spune acum că așa cu arată lucrurile Mondialul american din 2026 nu ar mai fi o himeră.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7

10 Comentarii

  1. Meci cîștigat tactic de antrenor. Dacă greșea careva-n curtea școlii cum au greșit majoritatea fotbaliștilor noștrii mai jucau numai dacă nu era cine pe-acolo. Meritul lor a fost c-au ascultat de antrenor.
    Kosovo e Serbia și alte ghidușii sînt ale serviciilor să ne țină ocupați și departe de dezrădăcinarea romînilor din Serbia. Nu vorbesc de cei din Timoc sau Voivodina care au reușit să se țină români.

  2. Mă,. grav bre. Dacă și kosovarii, aproape de locul de unde ați migrat spre Dunăre și apoi spre Carpați,. să vă fluiere și iubească atît de tare.. E cam grav..

  3. …nu știu,da’ parcă tot mai bine e să”migrezi”(dacă se poate numi „migrație”)din străvechea patrie a civilizației europene trecând doar un fluviu,decât din străfunduri asiatice,cu haltă lângă Aral,trecând peste 7 fluvii și vreo tot atâtea „patrii”,ca să scrie europenii pe catedrale :”Apără-ne,Doamne,de ciumă,de secetă și de huni!”…cum despre „migrația” de la sud la nord de Dunăre nu prea sunt dovezi,rugăciuni,etc-probabil erau întâlniri între neamuri,nu hoarde sălbatice;simpatici sunt urmașii ultimilor migratori sedentarizați în Europa…

  4. …și apoi,kosovarii sunt cam musulmani,nu?mai degrabă sunt neamuri cu cei care au migrat dinspre estul extrem…

  5. samranii kosovari… mi-a fost mila de ei… parca erau niste ai nimanui… izmene pe calatori… muhahahaha

  6. Zolmoxis , COSOVO este un judet din fosta Iugoslavie ! Romania este ditamai regatul , poporul ales , tigrul Europei ! Pai se pun ei cu noi ? Trebuie sa avem mila si condescendenta pt. ei , sigur !ps- Insa , ininte de meci , multora le tremurau chilotii pe ei … sa nu se faca de ris , ca de atitea ori !

  7. A fost si un dram de noroc la primul gol, parabil totusi… Si de-acolo tactica echipelor si dinamica jocului s-au schimbat.
    Marele merit al lui Lucescu – pe langa felul in care a mobilizat jucatorii- a fost ca a opus adversarului tactica cea mai potrivita scorului de-a lungul partidei !

  8. MIGRATORUL iesit deDin MIGRATORI NU se dezMinte.
    Neamul Nărod, TOT Neam de Traistă, deși MIXAT cu Europeni. Genele Dreacului sunt Lipicioase și Puturoase MORAL.

  9. Indemnul la retinere e binevenit,dar daca vin alde simion la meci?
    PS-la gol 2 n-a fost penalti,al nostru a plonjat frumos,precum Ianis cu slovacii.Parerea mea.

  10. Niciun gol,nu a fost lucrat.Repriviti fazele golurilor!Și mai terminați cu atâtea laude.De mult timp România nu a mai jucat un fotbal care sa încânte privirea!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.