Triumful spiritului

În incendiul catedralei Notre-Dame de Paris, din 15 aprilie 2019, săgeata catedralei s-a prăbuşit. Ca un os din trupul credinţei, şi odata cu ea, o parte din fiinţa Franţei. Notre-Dame este o capodoperă spirituală a umanităţii, un loc comun de pelerinaj şi reculegere, purtător de ideal pacifist, cel care se  împotriveşte conştiinţelor malefice ale războaielor. Este mai mult insa,este un simbol a ceea ce înseamnă o naţiune. Şi chiar în aceste vremuri tulburi în Franţa, ca şi în toată lumea, respectul Franţei pentru identitatea şi istoria sa a avut forţa să o reclădească pentru a o reda umanităţii mai frumoasă şi mai puternică prin simbolul renaşterii. Renaşterea ei reprezintă transcendenţa prin credinţă, care ne ajută să avem o altă întelegere şi percepere a vieţii şi a respectului faţă de Dumnezeu şi condiţia umană.

Porţile Casei noastre comune s-au deschis pentru renaştere; credinţa întăreşte omul, uneşte spiritul, sufletul, gândul, fapta, ne spală pe dinlăuntrul nostru de tentaţia răului. Ca un semn profetic, ca o îmbrăţisare vindecătoare, sunetul clopotelor pătrundea în sufletele celor prezenţi şi ale celor care de departe erau în comuniune cu momentul înalţător al reafirmării spiritului credinţei în Franţa! Sunetul orgii devenise un imn al unei păci nemărginite, al dreptului moral în faţa acestei lumi brutale care a ajuns să conteste Credinţa.

Acel sunet era semnulul unei iniţieri şi al eliberării interioare. Coborârea în sine, umilitatea şi smerenia purifică şi îndreaptă. Spiritul şi credinţa  încremenite în vitraliile, piatra şi lemnul catedralei transmiteau adevărul pe care il contineau in secolele care trecusera peste ele, îşi continuau lucrarea.

Timpul se întâlnea. Saint Louis, Henri IV, Louis XIII, Napoleon Bonaparte în momentul încoronării, Chateaubriand, Victor Hugo erau prezenţi în memoria zidurilor lângă Trump, Macron, Zelenski şi ceilalalţi şefi de state şi capete încoronate ale lumii. Toţi aceşti oameni importanţi, reuniţi sâmbătă 7 decembrie 2024 între coloanele catedralei, se simţeau striviţi de măreţia spiritualităţii renăscute din cenuşa incendiului. Erau puşi la locul lor firesc, mici în raport cu înaltul. Se simţeau împreună moştenitorii unui trecut şi al unei memorii colective mai mari decât destinul fiecăruia dintre ei.

Trecutul şi speranţa se împleteau. Omul nu poate trăi singur, are nevoie de un semn venit din înalt. Delirul « woke » al vremurilor noastre dispăruse ca prin miracol, toţi păreau spălaţi de orice rău, toţi păreau dornici de a construi o lume mai bună. Poate miracolul se va produce, căci este nevoie de el.

Desacralizarea şi înlocuirea credinţei cu libertate anarhică – ce se propune, chiar impune astăzi – se opun naturii omului, devin răul absolut construit conştient în laboratoarele decadenţei şi manipulării politice de astăzi ale sistemului autocrat al globalismului, religia progresistă de tip woke şi cancel culture a Comisiei Europene, acest regim autocrat  care dezbină societatea şi deconstruieşte umanitatea.

«Suntem moştenitorii unui trecut mai mare decât noi », spunea chiar preşedintele Macron. Viata, cu continuitatea ei are nevoie de sens, de valori, de spiritualitate, de adevăr. Nu de propagandă mistificatoare. O umanitate superioară trebuie să stea la baza societăţii. Credinţa într-o pacificare posibilă a omenirii răzbeşte mereu, ea reapare mai  cu seama în momentele celor mai îndârjite dezbinări.

 

 

Recomanda 2

9 Comentarii

  1. # Charlie— Nu esti decat un fanatic! Acum 4-5 ani ti- am spus ca esti o „senila de tanc data cu parfum”. Realizez ca anii te-au agravat. Iti lipsesc cu desavarsire nuantele. Iti recomand sa faci o pauza si sa asculti muzica clasica. Aceasta initiere ar putea sa -ti schimbe viata.

  2. Ma bucur ca in sfarsit trolii au priceput ca Macrou e unul de-al lor, uitand cum l-au incondeiat ca „neomarxist progresist” combinat cu un trans vestit…Ilenutzele horesc si se dau in perinitze invocand Divinitatea…Proaspat convertite…Astept sa-l afuriseasca pe doru
    ateul suprem al forumului…Pleonasmul „subtil simbol subliminal” face parte din recuzita…

  3. Autorul vorbește despre simbolul redeschiderii Catedralei NOTRE DAME pentru Franța și pentru lumea întreagă.
    Și semnificația subliminală a acestei deschideri, simbol al istoriei unei națiuni, a umanității întregi.
    Eu am citit acest subtil simbol subliminal printr- o serie de fapte enumerate de Macron in discursul său, dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost enumerarea tuturor specialiștilor care au lucrat la aceasta lucrare,de la muncitorul care a pus schele la cercetătorii in conservare,restaurare și construcții.A fost o cinstire a lor , o prețuire.
    Este un sentiment profund de iubire pentru istoria unui popor care a clădit măreții culturale pentru umanitate.
    Și da, francezii sunt mândri de istoria poporului lor și o cinstesc, reiese din discursul președintelui!
    IUBIREA DE ȚARĂ nu este interzisă, nu-i așa?
    De ce numai la noi nu este voie sa ai simțiri naționale?
    Felicitări autorului care prin poemul sau in proza ne-a readus cu picioarele pe pământ!

  4. Iata ca autorul poate fi si altfel, chiar daca frumusetea narativa nu era intunecata de reflexul subliminal-propagandistic la moda pe TikTok…Ce a cautat Napoleon in naratiune, tocmai primul criminal contra umanitatii care profitand de productivitatea ghilotinelor cu care a fost paganizata Franta multisecular regala, incendiind si paganizand intreaga Europa, nordul Africii si Asia de est? Ceremonia nu putea avea loc in prezenta actualului criminal contra umanitatii Rasputin, paganul Tzar marxist-leninist al Imperiului COLONIAL URSS…

  5. A fost TRIUMFUL spiritului NATIONAL si SUVERAN francez.
    Cine a lipsit … seful actual SUA, sefa actuala UE ….
    Ce ne spune asta ? Vorbeste despre STUPIZENIA globalista !

  6. Alăturarea lSaint Louis, Henri IV, Louis XIII, Napoleon Bonaparte, Chateaubriand, Victor Hugo lângă Trump, Macron, Zelenski este peste penibil, este aproape blasfemie.

  7. Macron, girantul mizerabilelor spectacole de deschidere si de inchidere ale Jocurilor Olimpice nu avea ce cauta in catedrala Notre Dame. Si de fapt, in nici o biserica. Cat despre siritualitate, lasati-o mai moale. Biserica este doar o interfata intre putere si prostime. De fapt in slujba puterii, ca dovada ca puterea statea in catedrala si prostimea afara.
    „Religia – o frază de dânşii inventată
    Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug”
    Va las pe dumneavoastra sa descoperiti cine a spus asta.

  8. Aiurea. Daca nu vom avea WW3, doar au polishat-o si pregatit-o pentru ca in max 10 ani va fi moschee. Un fel de Agia Sofia dar fosta catolica. Allatsnackbar!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.