„Dacă Omanul ne stă în cale, îi vom bombarda până la refuz”, a declarat Trump într-un interviu acordat Fox News, publicat luni, transmite CNN.
Comentariile lui Trump vin în contextul în care perioada de 60 de zile pentru discuțiile de pace dintre SUA și Iran, convenită în iunie, s-a încheiat luni fără a fi anunțate planuri concrete pentru încheierea războiului.
Discuțiile dintre Oman și Iran, „complexe”
Între timp, Iranul a declarat luni că discuțiile pe care le are cu Oman privind Strâmtoarea Hormuz sunt complexe, dar continuă „cu toată seriozitatea”. Declarația aparține purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe al Iranului, Esmaeil Baghaei.
Baghaei a indicat mai mulți „actori care încearcă să exercite influență asupra acestui proces” ca motiv pentru întârzierea anunțării unui acord. În ciuda optimismului că ar putea fi încheiat un acord pentru asigurarea trecerii prin această cale navigabilă, traficul rămâne redus în comparație cu nivelurile de dinainte de război.
Iranul și Omanul „au demonstrat până acum că sunt hotărâți să elaboreze un mecanism care să abordeze interesele și preocupările ambelor părți, asigurând în același timp considerațiile legate de transportul maritim internațional”, a declarat Baghaei, citat de agenția iraniană Tasnim.
Baghaei a declarat că s-a convenit asupra unei „harte a rutelor de tranzit”, dar nu s-a finalizat încă un acord final care să includă o declarație comună.
Referindu-se la unul dintre motivele întârzierii, Baghaei a spus că unele „părți răuvoitoare” vor ca regiunea „să fie mereu într-o stare de conflict și haos”.
Trump recidivează
Nu este prima dată când Trump amenință Omanul, care este un aliat al SUA.
La o ședință de cabinet din luna mai, președintele a declarat: „Omanul se va comporta la fel ca toți ceilalți, altfel va trebui să-i aruncăm în aer”.
Trump a confirmat, de asemenea, pentru Fox News că administrația sa a stabilit un canal direct de comunicare cu Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice din Iran, dar a spus că nu se grăbește să ajungă la un acord.
„Sunt jucători buni de poker, dar sunt pe moarte”, a spus Trump. „Nu am un program fix. Nu mă grăbesc.”
Sepah este parte a forțelor arm. iraniene, care, la fel ca în RO, n-au nicio legătură cu guvernarea, deci chiar dacă SUA ar fi stabilit canale „directe” de comunicare (purtătorul de cuvânt comunică pe rețele de socializare, deci oricine are canal „direct”), Sepah nu decide absolut nimic în Iran.
PS: nimic despre faptul că Iran a transmis SUA un ultimatum cu privire la actele de piraterie comise de agresorul occidental?
Cine seamana razboi, va culege furtuna .