Plouă și vîjie cu păreri despre discursul lui Donald Trump în fața super-publicului politic și financiar de la Davos. Toată suflarea jurnalistică se exprimă și-și arată gîndirea româno-pro-europeană și se aruncă în luptă pe criterii morale și de corectitudine politică. Reciclează toate exprimările pamfletare, în vîrful limbii și pe deasupra la adresa personajului Donald Trump, neînțelegînd o iotă din prestația președintelui american, ocolind fondul problemei.
Așa, la prima vedere, mă tem să mă avînt în această hărmălaie de-a dreptul pitorească. Este mult prea golașă despre o realitate mult prea adîncă. Drept pentru care mă rezum la cîteva notițe care ar fi putut să le scape avîntaților mei colegi de breaslă.
– Întîi de toate, trebuie să spun că Donald Trump s-a arătat a fi rezonabil, onorabil, convingător și destul de bine „bifat” de colaboratori (despre ochelarii lui Macron!) și cu un discurs bine elaborat despre progresele Americii în anul său de mandat. A dus tot speech-ul în picioare, fără notițe, cu farmec și talent actoricesc, pînă la plecare, inclusiv pe hall, trecînd ca o mare vedetă prin fața unei prese întrebătoare în gol, ca la intrarea tribunalelor din București.
Într-un moment în care toată lumea aștepta cu sufletul la gură o tăietură de nod gordian, Donald Trump a folosit audiența aproape planetară pentru a vorbi despre marile schimbări în bine izbutite de mandatul său de președinte în numai un an de zile, reluînd pe un ton relaxat un discurs excepțional despre Starea Națiunii, inclusiv în fața unei asistențe împărțită mai mult între mulți adversari și susținători (mai puțini în respectiva sală).
– Trump a lămurit ceea ce numai speriații de bombe își puteau imagina. Că va invada cu trupe „bucata de gheață” pe care vrea să o cumpere de la Danemarca.
– Și le-a „tras-o” și la danezi! Că, în WWII (Al Doilea Război Mondial), Danemarca a pierdut insula Groenlanda în cîteva ore, iar americanii au eliberat-o și i-au redat-o ca niște fraieri. Mai mult, în NATO, Danemarca s-a angajat să investească în apărare cîteva sute de milioane de dolari și a cheltuit doar jumătate.
– Ca să nu creadă asistența că președintele SUA a venit la Davos să se căciulească pentru „pace și prietenie”, a prezentat „mărimilor” din asistență sinteza unui bilanț al investițiilor americane în apărarea Europei. SUA au cheltuit enorm cu existența NATO și n-au primit nimic în schimb. Ca să fim seci și calculați, ar trebui să punem cap la cap cheltuielile SUA cu Planul Marshall și cu menținerea trupelor în Europa și, de partea cealaltă, cheltuielile europene făcute pe cumpărarea de armament american, plus vînzările de mărfuri în SUA ca să vedem ce rezultă? Minte Donald Trump sau Europa a fost cu adevărat un mare norocos strategico-economic?
Cele mai tari declarații făcute de Trump la Davos: Șeful NATO îmi spune Daddy
– Trump a vorbit despre cei care i-au furat alegerile și „care vor fi judecați”. Este vorba despre echipa lui Joe Biden a cărei implicare în anularea alegerilor din România, Nicușor Dan, SRI și primul-ministru Ilie Bolojan o ascund sau se fac că nu știu nimic despre ea. De la această ambiguitate a mahărilor de la București vine toată pulverizarea relațiilor României cu SUA și toată marginalizarea noastră aparent „mioritică”.
– Dincolo de comparațiile prostești (făcute cu Hitler și cu Putin care au insistat că ei nu vor război și au sfîrșit prin a-l provoca), Donald Trump s-a arătat un adevărat om de afaceri. A revăzut bilanțul comercial al SUA cu fiecare țară. Și, pentru că se afla în Elveția, a folosit exemplul micului stat european care a strigat ca din gură de șarpe la revizuirea taxelor, dar, în realitate, avea un ascendent comercial de 45 de miliarde de dolari cu SUA. Pe ceasuri și bijuterii, mai ales. Super execuție logică pe terenul gazdelor!
– M-a amuzat că în acest val anti-Trump și anti-SUA, la Washington, un grup mare de parlamentari AUR a tăiat un tort cu forma Groenlandei, ornat cu steagul SUA, și a distribuit un Raport tradus în limba engleză despre anularea alegerilor din decembrie 2025. Măcar așa, republicanii văd că în România există forțe (așa cum sunt!) care au o poziție diferită față de cea a celor conduse de Nicușor Dan, cel căzut ca musca în lapte în spălăturile nehotărîrii și nepriceperii.
Ștefănuță, mesaj pentru Simion: Să-ți stea în gât tortul ăla!
– Și m-am dus să mă culc, zîmbind la gîndul că Anders Fogh Rasmussen, fost secretar general NATO, scăpat de apăsările funcției, a declarat pentru cine-l mai crede că „Singurul lucru pe care Trump îl respectă este forţa, fermitatea şi unitatea”… „Nu este o criză doar pentru NATO, este o criză pentru comunitatea transatlantică în ansamblul său şi o provocare la adresa ordinii internaţionale aşa cum o cunoaștem după Al Doilea Război Mondial”.

Americanii au fost fraieri ca au dat Groenlanda inapoi Danemarcei si noi ca ne-am dus sa murim in Irak si Afganistan, strict pentru interesele lor. Acum Trump ne propune sa stam in banca cu Putin, Lukashenko si alti dictatoriasi din lumea asta…
Excelent rezumat!
Doar ca iubirea cere reinnoirea juramintelor chiar si dupa zeci de ani de casatorie.
BRAVO!…Donald Trump. Fraierii nu înțeleg nimic din politică SUA.
Foarte puține site-uri au publicat FENOMENALUL acord din 17 ianuarie 2026, dintre Canada și China,după aproape un deceniu de relații tensionate. Premierul canadian Mark Carnet și președintele Xi, au semnat acorduri comerciale de 200 miliarde de $!!. Numai Romania lui MUCEA Nicușor și Ilie SARACIE stau cu „coadă pe sus”! cu toate că țara este in pragul FALIMENTULUI economic și financiar!.
Au inceput ras put Tino Izy sa se traga de par, de exemplu SingSingeorzan cu Nistro Rex US SOV ie Tica US care dintr-un anti”amerloc” notoriu s-a trans format intr-un pro”amerloc” trumpist, pe model Orban, numai pentru ca ataca Europa pe care o uraste de pe vremea lichid datului…SUA a fost tricotata de I’le Gal ii COM intern vesteuropeni in toata perioada razboiului/macelului Bolsh Shev Vica RECE, pompand mii si mii de miliarde!!! Bine’nteles la ordinul I’le Gal ilor legendati concomitent de COM intern la Hacienda Alba in aceasta perioada!!! Legendati din patru in patru ani, respectiv din opt in opt ani…
Vaai, da ce laudatio! V a trimis Simion o bucata de tort?!
„Reciclează toate exprimările pamfletare, în vîrful limbii și pe deasupra la adresa personajului Donald Trump, neînțelegînd o iotă din prestația președintelui american, ocolind fondul problemei.” Spune Dojo, nu ne mai fierbe !
@ Batranul 15:38
Cu perechea de patinatori Koldenko/Kodrutzova eliminata din concurs, eu cred ca da, se poate !
Mai întâi: Donald Trump n-a fost nici onorabil, nici rezonabil, nici convingător. A fost doar penibil, în căutarea bolnavă de merite inventate.
A afirmat, cu subiect și predicat, obsesiv, că toată lumea progresează doar pe spatele (și în detrimentul) Americii ceea ce este doar o imensa idioțenie. Și America progresează pe spinarea noastră. Miliardele făcute peste noapte de Google, Apple sau Microsoft vin de la noi, nu de la ei..
În tot tabloul zugrăvit de Liderul Planetar, care împărtășește umililor muritori faptele sale de glorie eternenă, nemaivazută și nemaiauzită, lipsește doar glasul unui copil care să spună simplu: „Împăratul e gol”!
Stimabile, mă așteptam la mai mult decât la plecăciuni fanariote și pupatul condurului sultanului!
In opinia mea, Trump si-a marcat teritoriul. Din acest moment Davos nu mai apartine gruparii Mosh Sorosh.
Foarte sigur Coldea a inceput sa evalueze, de pe Coasta de Azur, alte locatii unde ar putea beneficia de „indulgentze”.
Crezi că de va schimba ceva?
Nistorescule cu parere de rau de data asta esti pe din afara.Omul e de Balaceanca,pe cine interesa „vitoriile”lui din america?stiai ca au 3 milioane de oameni ai strazii,ca30% din familii primesc cartele de masa fara de care nu pot supravietui?Asa ca mai usor cu pianul pe scari.
Traiesc s-o vad si „p’asta”, I. Rene/rene/Cpt core/Core sa-l, A tace de sap ta mani in sir, pe Kama Radu Yoram cu care se amu shina drag gustos…E adevarat, Yoram a cam luat-o razna de la linie…
Da’ bravo’!
Da’ ce vă agitați atâta frații mei?
Contează că Groenlanda e azi la unii, mâine la alții? Ăia are combinații șmekere, voi ce câștigați acolo? Vorbe?
Adică ce, vă treziră-ți in vreo lume perfectă în care juma’ de Moldovă plus Bucovina era normal să fie la ucraineni și la ruși?
Dom’ Nistorescu odă Americii, lăsați-l în banii lui, știi ce zic.
Ce atâta maca-maca, dacă înțelegi ce zic.
Emanuel a tăiat-o de rușine. ..și-a pus ochelari de bombardier…nemții au trecut prin franța la pas fără atragă un glonț…ar trebui să-și pună în birou o poză cu Hitler în fața Turnului Eiffel …😂😂😂…
Mi-a plăcut afirmația lui Daddy…învățați germana si un pic japoneza…😂😂😂
Rușine mai mare pentru franța nici că se putea…
Trolii lui Soros sunt prezenți peste tot.
A intrat frica in ei!
Au în carca miliarde furate ,împrumutate la dobânzi astronomice ,dobânzi mai mari decât se împrumută tari care nu sunt membre UE.
Dorința lor e sa tina țară în haos și pe români în disperare!
Mister Nistorescu, mai lucrati la documentare! „SUA au cheltuit enorm cu existența NATO și n-au primit nimic în schimb.” La cine au vandut in toti acesti ani arme SUA? Nu europenilor? De ce vrea Trump sa creasca tarile procentul din PIB pentru aparare? Sa ia SUA banii desigur.
Cine plateste de cateva luni armamentul pentru Ucraina livrat de SUA? Europa desigur.
Sa sustii si dumneata un mincinos patologic (care are dorinta de a deveni „Presedintele Pamantului” cum bine zice C.T.P.) mi se pare semn de pensionare…
cei care fac detergent la gura cu ‘sa-si cumpere batranii’ ,dar nu se duc sa-si viziteze parintii la azil : 80 de ani e o varsta care tine de drumul bisericii,lasi sofatul,lasi datul cu presupusul,lasi alte alea ,reflexele sunt pe cale de disparitie
Yoram, băietel, este adevarat ca anii tai sunt scrisi in ADN-ul tau dupa cum, la fel de adevarat poti pierde pe undeva si sa castigi in altceva… Pe Dzeu il ai in tine, in mintea si sufletul tau. Mintea si sufletul raman tinere daca ai ingrijit si semanat cu flori, gradina din tine. (vorbesc la impersonal)
Au fost odata niste tineri romani, frumosi, avantati, in spiritul vremurilor. Scapasera de razboi, era Romania Mare si vroiau ei luna de pe cer. S-au intrunit, au discutat si-au dat mana, prieteni pentru totdeauna. Criterion. Erau doua curente politice, comu nis mul si fas cis mul. L-au intalnit pe CZC care i-a trezit. L-au scos din grup pe Sebastian, Eugen Ionescu de frica a plecat la Paris… tarziu, Cioran s-a căit, Eliade s-a ascuns toata viata lui, Sebastian a scapat de Holocaust… Tineretea?
Yoram, băietel, este adevarat ca anii tai sunt scrisi in ADN-ul tau dupa cum, la fel de adevarat poti pierde pe undeva si sa castigi in altceva… Pe Dzeu il ai in tine, in mintea si sufletul tau. Mintea si sufletul raman tinere daca ai ingrijit si semanat cu flori, gradina din tine. (vorbesc la impersonal)
Au fost odata niste tineri romani, frumosi, avantati, in spiritul vremurilor. Scapasera de raz boi, era Romania Mare si vroiau ei luna de pe cer. S-au intrunit, au discutat si-au dat mana, prieteni pentru totdeauna. Criterion. Erau doua curente po litice, comu nis mul si fas cis mul. L-au intalnit pe CZC care i-a trezit. L-au scos din grup pe Sebastian, Eugen Ionescu de frica a plecat la Paris… tarziu, Cioran s-a căit, Eliade s-a ascuns toata viata lui, Sebastian a scapat de Holo caust… Tineretea?
Referitor la Simion.
Ionele, du-te maica sa iei niste chibrite! Nu ma duc ca ma intreaba cum ma cheama!
Simion a fost pus la incercare. Ai venit la noi? Vrei sa te intelegem? Ok, astea-s conditiile!
Urat ai imbatranit. Un propagandist aurit.
Dupä räzboi,Uniunea sovieticä a iesit in avantaj,a pus mina pe tot estul EU,si ia invätat si pe cei din vest,ce au de fäcut sä räminä la putere…Asa au invätat partidele democratice sä räminä la putere si sä aplice tot ce au invätat dela sovietici,..minciuna democratiei,controlul mintilor,arestarea potrivnicilor,..etc,si tot ce ne apasä azi..
Personal am văzut un Trump cu fofarlici. Un gangster, ros de molii și de vicii. Un degenerat actor, marcat profund de pofta cuceririlor, dar lovit in plex de senzationalul discurs al premierului canadian.
Pampa Law ul in mat Tery e de Ana Liza e , Geo Poli Lithiu ce sufera de am nez zie…A uitat cum dadea de sol cu eco nomia „amerloca”, la or din supe Rio or si acum, tot la or din supe Rio or o inaltza pe culmi care nu au fost atinse nici pe vremea salva mont tistului Ceau Ushescu si asta intr-un an!? SCA arba…
Vei câțiva troli ai Ong-ului lui Gyuri Soros ar vrea sa toți să se alinieze la gândirea lor măruntă ,de sluji netrebnice ,care și-au vândut demnitate pentru câțiva firfirei
Citesc opiniile si nu imi vine sa cred cat de multi sunt cei care nu prea inteleg nimic.Nu vad in ce situatie dezastruasa au adus clasele politice tara si la fel ,nu inteleg nici ce se intimpla pe plan extern.
Cam peste tot pe unde-mi port ochii prin mass-media din România, n-a găsit o mică-mare informație! După ce de multă vreme circarul anunța cu surle și trâmbițe prezența la Davos, cu tot alaiul de circăreli, ieri, ce să vezi?, circarul se dădea lovit, că nu poate, că are treabă. Tremurau chiloții pe el de frică să dea ochii cu Trump. Nu asta-i știrea care n-a apărut, știrea aia e că, după ce-a primit o scarmaneala de la Trump, circarul a anunțat că azi se va prezenta la ordin/eșafod! Poate totuși speră că Trump îi va înmâna personal invitația de a face parte din Consiliul pentru Pace, doar că n-o sa-i placă ce-i va pune-n mână Trump!
Ne place, nu ne place, trebuie sa acceptam totusi ca USA este o putere militara si economica si o mare piata de desfacere. Europeni sint idioti ca-si strica privilegiile pe care le-au avut pina acum cu USA, pentru o bucata de ghiata.
Bre Yorame , octogenar este și Trump are cugetul și umbletul la purtător. Dacă nu-ți place Nistorescu uita-te la digi – la Prelipceanu, Pandaru și alți lingai.
De unde până unde forma hilară „spich”?! Ori „speech”, pe englezește, ori „spici” (barbarism fonetic, după gustul meu – din moment ce avem „discurs”, „alocuțiune” -, dar admis de DEX). Iar aia cu „fără notițe” (!) e altă aiureală – Trump a vorbit (cum e regula) cu ochii permanent pe cele două promptere, unul în stânga, altul în dreapta!
MERX : „O fantomă bântuie Europa — fantoma trumpismului „ Coana Ioropa își agravează beteșugurile . Merx-ule , când făceați voi cu YANKEII , musulmanstane kosovare și bosniace prin Balcani ,era pe „drept internațional = Legea lui OhNU – „fii ONU cu mine , ca să fiu OhM cu tine ? La fel cănd „puseserăți geana pe insulele grecilor ? Ce ți-e și cu Histeria asta a lui Onu . M. Ioneață ? Nu mai departe de acu un an la DA BOS ! erau unii d-ai voștri din popor , d-alde Schwabi , Bildembergi , $ORO$I , numai ALDE -iști solzoși și băloși , fără merconsură . După căte se vede au cam năpârlit pe Frântu de Est , nici cu Faizere și Dameze ca sirena de la Copenhaga nu -și mai revin .
Galeristul,in tot acest timp cu Davos,a comis-o din nou.Simion isi arata idiotia de galerie de stadion: mana lui trebuia sa taie tortul, il mancau palmele sa inhate cutitul ala sa fie vazut cu el deasupra Groenlandei!
MARELE BARABT microbist, ajuns in sferele inalte ale lumii..
Trump NU o sa ia Groenlanda pentru nu se preda de frica iar Congersul nu o sa aprobe o invazie militara. Sa-ti vedem comentariile cand Trump ramane cu buza umflata de ciuda
Spagarii CCR, justitiei si bandele politice PNL-PSD implicate in lovitura de stat au ciulit din urechi precum magarii.
‘Și m-am dus să mă culc,…’:)))bine ai facut la cate ai debitat,mai bade octogenare
Mai, bade Yoram, cati anisori ai tu?
„Iar puiul n-are niciun dinte
Când copăcel o ia-nainte
Dar până-n culmea înțeleaptă
Poteca-i strâmbă şi nu dreaptă
Din ce-o străbate e mai lungă
Şi-i greu la capăt să ajungă
Greu să se ridice-n picioare
Greu să ridice şi să coboare
Greu să deprindă primele litere
Primul cuvânt primul gând
Greu să ştie ce să-nțeleagă
Ce să uite ce să-şi aleagă
Greu e să-şi înfrângă porniri
Cum o să-o facă şi când
Greu să stingă focul nădejdilor ce-au murit
Greu s-aprindă focul nădejdilor istovit
Greu învață ce-i jurământul
Şi cum să-şi păstreze cuvântul
Greu se mai fac oamenii oameni greu”
Cine nu are batrani sa-si cumpere. Batrani, persoanele acelea care nu au trait degeaba care au muncit, au suferit, au iubit, au crescut, au uitat de viata lor si s-au trezit batrani fara sa o fi trait…
… poate nu ajungi la octogena..