De la tragedie la transă

De la a doua investire a lui Trump,  putem spune că istoria se repetă de trei ori: prima oară ca o tragedie, a doua oară ca o farsă și a treia oară ca o transă.

Discursul inaugural al lui Donald Trump la Capitoliu nu reprezintă pur și simplu un eveniment politic sau triumful unei anumite ideologii. El marchează definitiv manifestarea unui nou regim de realitate, unde puterea operează prin manipularea directă a stărilor colective de conștiință.

În această nouă dimensiune, puterea nu mai rezidă în controlul trupurilor sau minților, ci în capacitatea de a modula stările de conștiință ale populațiilor întregi. Platformele digitale sunt dezvăluite pentru ceea ce sunt: ​​nu simple instrumente de comunicare, ci tehnologii hipnotice care remodelează în mod activ modul în care percepem și interpretăm realitatea.

Conceptul de hipnocrație ¹— puterea și dominația fanteziei — ne permite să descriem acest sistem în care puterea operează direct, adică algoritmic, asupra conștiinței, creând stări permanente alterate prin manipularea digitală a atenției și a percepției.

În timp ce majoritatea analiștilor se concentrează în continuare pe fenomene precum „știrile false” sau „  postadevărul”, la Washington, asistăm la o transformare mult mai profundă: apariția unui sistem în care controlul se exercită nu prin reprimarea adevărului, ci prin multiplicarea poveștii până în punctul în care orice punct fix devine imposibil.

Trump, cu repetarea sa obsesivă și destabilizarea constantă a tuturor cadrelor de referință și a întregului adevăr, și Musk, cu viziunile sale tehno-utopice și promisiunile de transformare radicală, reprezintă două fețe ale aceleiași monede: capacitatea de a construi și susține realități alternative care captează și manipulează conștiința colectivă.

Pliere spațiu și timp

Pentru a înțelege adevărata semnificație a acestui moment, putem analiza mecanismele discursive prin care Donald Trump reușește să altereze și să remodeleze însăși percepția realității, citind cu atenție discursul de inaugurare din 20 ianuarie 2025.

Acest discurs este structurat ca un ritual de inducție hipnotică în masă care funcționează prin mai multe mecanisme simultane.

Cuvintele care o deschid — „  America de Aur începe acum  ” — dezvăluie imediat natura hipnotică a discursului. Aceasta nu este o simplă declarație, ci un act care anulează prezentul real, evocă un trecut mitic și materializează un viitor utopic, contopind aceste planuri temporale într-un „acum” mesianic – a cărui matrice era deja prezentă în misteriosul, mesianic „din nou” din Make America Great Again

În perspectiva hipnocratică, timpul însuși trebuie să devină maleabil sub forța sugestiei: se transformă într-un spațiu psihic care poate fi manipulat după bunul plac.

După timp, puterea transformatoare a realității se ocupă și de modelarea spațiului. Cel mai revelator pasaj este atunci când Trump anunță că vrea „să schimbe numele Golfului Mexic în Golful Americii”.

Acesta nu este doar naționalism extrem, ci o demonstrație a puterii hipnocratice de a modifica realitatea prin pură enunțare. Teritoriul fizic însuși devine modelabil prin simplul act de a numi.

 

Pretenția asupra Canalului Panama amplifică și mai mult acest efect. Povestea este o capodoperă a ingineriei emoționale:

• Donald Trump începe prin a evoca un sacrificiu istoric („38.000 de vieți”);
• insistă asupra trădării elitelor („dar nebunesc”);
• el continuă să identifice o amenințare externă („China operează”);
• A ajuns să promită restaurarea („luăm torța”).

Fiecare element este calibrat pentru a crea o stare emoțională de pierdere care poate fi imediat convertită într-un impuls de reapropriere prin carisma liderului. Aceasta este o economie pură libidinală – aplicată geografiei.

Economia divină a sacrificiului

Momentul de cea mai mare intensitate vine odată cu povestea tentativei de asasinat. Donald Trump își amintește: „un glonț de asasin mi-a trecut prin ureche”.

Acest pasaj funcționează ca ceea ce aș numi un „nod de rezonanță traumatică” – un punct în care trauma personală devine colectivă, unde vulnerabilitatea se transformă în invincibilitate și unde victimizarea generează putere mesianică: experiența din apropierea morții îi conferă lui Trump o autoritate divină.

„ Am fost salvat de Dumnezeu pentru a face America din nou mare”.

Cu această propoziție, cercul este complet. Mântuirea personală se contopește cu mântuirea națională, trauma individuală devine o misiune colectivă. Nu ne mai confruntăm pur și simplu cu un exercițiu retoric, ci cu instaurarea unei noi forțe de alchimie perceptivă .

Legând tentativa de asasinat de misiunea divină, Trump transformă un eveniment traumatizant într-o ungere sacră în care trauma nu este pur și simplu depășită: este transfigurată în dovada alegerii divine.

Ceremonia de învestitură devine astfel o încoronare imperială.

Șoc și uimire: Saturație semantică

Discursul este presărat cu repetări calculate menite să controleze și să manipuleze ascultătorii:

• „Mare” și „mai mare” (de 14 ori);
• „Câștig” și „victorie” (de 11 ori);
• „Niciodată înainte” (de 8 ori);
• „America” și „American” (37 de ori).

Eficacitatea discursului se bazează pe o economie precisă a anticipării. Fiecare amenințare menționată – anunțul sau observarea unei „crize”, a unei „invazii” sau a altor „evenimente catastrofale” – este imediat contrabalansată de o promisiune de rezolvare imediată – „începând de astăzi”, „foarte repede”. „imediat”.

Modelul este următorul: Trump induce o tensiune profundă, în timp ce oferă perspectiva unei eliberări care ține publicul într-o stare de entuziasm controlat.

Impasul progresiștilor

Discursul atinge punctul culminant metahipnotic când Trump declară: „În America, imposibilul este ceea ce facem cel mai bine”.

Această afirmație nu este un simplu argument de marketing politic, ci ar trebui înțeleasă ca un moment de recunoaștere simultană a naturii imposibile a promisiunilor lui Donald Trump și de transformare a acelei imposibilități în dovada reală a puterii sale. Ritualul hipnocratic se bazează pe autorizarea de a crede în incredibil . Celebrarea transei ca stare de conștiință superioară este cheia misterului acesteia.

Pierzând această dimensiune, progresiștii rămân prizonierii unei cuști epistemologice fatale: incapacitatea lor de a înțelege dimensiunea mitopoetică a puterii îi condamnă la o perpetuă marginalitate strategică. Deși continuă să se opună argumentelor raționale, datelor și raționamentului logic, ei nu sunt complet conștienți de faptul că puterea contemporană operează acum exclusiv prin modularea stărilor de conștiință.

Critica lor rămâne prizonieră a modelului de comunicare iluminist, unde adevărul trebuie să triumfe prin meritul său intrinsec, fără a înțelege că este acum un produs estetic, o experiență colectivă generată de repetiție, emoție și sugestia unei realități. Raționalitatea lor bazată pe responsabilitate a devenit o închisoare, un refugiu autoreferențial care îi îndepărtează din ce în ce mai mult de capacitatea de a genera imaginații colective capabile să mobilizeze dorința și credința.

Adevărul în domnia hipnocrației nu mai este ceva de dezvăluit, ci ceva de construit, fabricat și vândut.

Afacerea „Salut roman” a lui Elon Musk

Pe 20 ianuarie 2025, în filmările de la inaugurare, Elon Musk a realizat ceea ce va deveni rapid un gest viral: după ce și-a pus mâna peste inimă, și-a ridicat brațul drept în ceea ce mulți observatori au interpretat drept un salut roman.

Incidentul a stârnit imediat controverse aprinse pe platformele de socializare și în presa internațională, cu o dezbatere pe scară largă despre faptul că cel mai bogat om din lume a făcut în mod deliberat sau nu un gest fascist. Ulterior, Musk a respins acuzațiile într-o serie de postări pe rețeaua sa de socializare X, spunând că criticii săi „au nevoie de lovituri mai bune”, batjocorind reductio ad Hitlerum , potrivit căreia „toată lumea este Hitler” de acum înainte.

Acest incident ilustrează perfect ceea ce eu numesc „ambiguitate strategică”, un mecanism central al puterii hipnocratice în care controversa însăși devine o formă de manipulare a conștiinței.

Gestul lui Musk operează simultan pe mai multe niveluri ale realității.

Ca act fizic, rămâne în mod deliberat ambiguu, oscilând între salutul entuziast sau patriotic și gestul fascist. Ca imagine virală, funcționează ca ceea ce eu numesc un „despărțitor de realitate” – creând universuri interpretative paralele care nu pot fi reconciliate. Ca eveniment mediatic, generează „capital de controversă” – o valoare a atenției care crește tocmai prin conflictul interpretativ. Cu cât mai multe publicații, cu atât mai multă implicare și cu atât puterea hipnocratică se va afirma mai profundă.

 

Răspunsul lui Musk invocând „trucuri murdare” este deosebit de grăitor. În acest fel, el realizează o strălucită inversare hipnocratică: acuzația de fascism devine dovada persecuției, în timp ce ambiguitatea gestului original este justificată retroactiv ca dovadă a nevinovăției. Aceasta creează o „capcană a sensului” – în care orice încercare de a stabili o interpretare definitivă nu face decât să adâncească puterea hipnotică a gestului.

Incidentul dezvăluie punerea în scenă deliberată a gesturilor ambigue care funcționează ca modele de testare a realității, calibrând susceptibilitatea diferitelor audiențe la sugestie, întărindu-și simultan stările de transă respective. Gestul nu devine un semn de interpretat, ci un dispozitiv de clasificare a observatorilor în bule de realitate distincte în funcție de cadrele perceptuale preexistente.

În acest sens, Musk demonstrează o stăpânire perfectă a hipnocrației, înțelegând că în timpul nostru, controversa în sine este o formă de guvernare prin managementul algoritmic al percepțiilor. Puterea gestului constă tocmai în rezistența lui la orice interpretare definitivă, menținând toți observatorii într-o stare de perpetuă tensiune interpretativă care alimentează transa hipnocratică în loc să o rezolve.

Rupe transa

Inaugurarea lui Donald Trump realizează hipnocrația în forma sa cea mai completă: un sistem în care puterea nu mai operează prin forță sau persuasiune rațională, ci prin manipularea directă, algoritmică, a stărilor colective de conștiință.

Trump nu convinge: el induce. Nu poruncește: încântă.

Întrebarea nu este cum să reziste acestui sistem – după cum am văzut, rezistența frontală este deja integrată în logica lui – ci cum să dezvolte forme de luciditate în transa colectivă. Nu o trezire imposibilă, ci o nouă artă a visării lucide politice.

Imperiul este aici. Puterea sa nu mai constă în controlul trupurilor sau minților, ci în capacitatea de a modula stările de conștiință ale populațiilor întregi.

Pentru a înțelege ce să facem, va trebui să plecăm de la această observație.

Trump nu a revenit pur și simplu la președinție: a inaugurat oficial un nou regim al realității.

Bun venit în domnia hipnocrației.