„Schiorul olimpic american Hunter Hess, un adevărat ratat („loser”, în versiunea originală), spune că nu reprezintă ţara sa la Jocurile Olimpice în curs.
Dacă este aşa, nu ar fi trebuit să încerce să intre în echipă şi este păcat că face parte din ea”, a scris preşedintele american pe reţeaua sa Truth Social.
„Este foarte dificil să susţii pe cineva ca el”, a adăugat acesta.
În cadrul unei conferinţe de presă organizate miercuri, în marja Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, sportivul american şi-a exprimat „sentimentele contradictorii” faţă de ideea de a reprezenta Statele Unite.
„Este puţin dificil”
Evident, se întâmplă multe lucruri care nu îmi plac, şi cred că multor oameni nu le plac”, a declarat el.
El nu a menţiona direct criza declanşată de ofensiva anti-imigraţie lansată de administraţia Donald Trump şi nici tensiunile de pe scena internaţională. „Faptul că port un steag nu înseamnă că reprezint tot ceea ce se întâmplă în Statele Unite”, a mai declarat el.
Aici sportivul schior nu are dreptate cand trebuie sa reprezinti tara si culorile drapelului national nu faci politica. Polica este pentru politicieni.
Nu simte vreo motivatie suficienta sau e prea afectat de politica.
E ca și cum l-ai pune pe Chiri lă T să poarte drapelul !
Caracteristicile principale asociate deranjamentului mental indus politic :
Emoționalitate intensă: reacții caracterizate de isterie, furie clocotitoare sau panică, mai degrabă decât opoziție rațională.
Pierderea proporțiilor: tendința de a trata fiecare acțiune sau declarație a țintei drept o catastrofă monumentală.
Distorsiune cognitivă: incapacitatea de a face diferența între dezacorduri legitime de politică publică și patologii sau amenințări reale și semnificative.
Comportament de tip „cameră de ecou”: consum restrâns de media care întărește convingeri existente, extreme.
Obsesie politică: o stare în care persoana sau ideologia vizată domină spațiul mental al individului.