Tusk intervine în disputa dintre Polonia și Ucraina: „O greșeală strategică”

Ruptura diplomatică dintre Varșovia și Kiev se adâncește după retragerea celei mai înalte distincții poloneze acordate lui Volodimir Zelenski. Donald Tusk avertizează că disputa riscă să afecteze ambele țări și să ofere avantaje Moscovei.

De Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
Tusk intervine în disputa dintre Polonia și Ucraina: „O greșeală strategică”

Ruptura diplomatică dintre Varșovia și Kiev se adâncește după retragerea celei mai înalte distincții poloneze acordate lui Volodimir Zelenski. Donald Tusk avertizează că disputa riscă să afecteze ambele țări și să ofere avantaje Moscovei.

Premierul Poloniei, Donald Tusk, a avertizat că tensiunile tot mai mari dintre Varșovia și Kiev reprezintă o „greșeală strategică” care poate afecta ambele țări. Declarația vine dipă ce președintele polonez Karol Nawrocki i-a retrat președintelui ucrainean Volodimi Zelenski Ordinul Vulturul Alb, cea mai înaltă distincție de stat a Poloniei.

„Conflictul politic dintre Polonia și Ucraina este o greșeală strategică ce va costa ambele părți – economic, geopolitic și în ceea ce privește reputația”, a scris Tusk pe rețelele de socializare duminică, scrie POLITICO.

„Și în politică, după cum știm, o greșeală este mai rea decât o crimă”, a adăugat el.

Premierul polonez a spus că le-a transmis liderilor europeni că încearcă să „minimizeze pierderile și să reducă tensiunile”, recunoscând că „nu este o sarcină ușoară”.

Conflictul a izbucnit după ce Karol Nawrocki a anunțat că îi retrage lui Zelenski Ordinul Vulturul Alb. Decizia a venit după ce liderul ucrainean a aprobat ca o unitate militară ucraineană să poarte numele „Eroilor UPA”. În Ucraina, denumirea este asociată cu rezistența antisovietică. În schimb, mulți polonezi leagă UPA de masacrele în care au fost uciși zeci de mii de etnici polonezi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Zelenski primise distincția în 2023 din partea fostului președinte polonez, Andrzej Duda. La o zi după anunțul lui Naerocki, liderul ucrainean a publicat fotografii care arătau că însemnele ordinului au fost returnate.

„Am crezut că Ordinul Vulturul Alb, acordat în 2023, era destinat poporului ucrainean și armatei noastre. Asta ni s-a spus atunci”, a scris Zelenski.

Ulterior, el a anunțat că a trimis înapoi Ordinul Vulturul Alb președintelui polonez.

Mai mulți oficiali ucraineni renunță la decorațiile poloneze

Disputa a provocat reacții puternice în Ucraina. Foștii președinți Leonid Kucima, Viktor Iușcenko și Petro Poroșenko, alături de mai mulți oficiali de rang înalt, au anunțat că vor returna sau vor renunța la distincțiile de stat primite din partea Poloniei.

Printre aceștia se numără și ministrul de Externe Andrii Sîbiha, adjunctul șefului administrației prezidențiale Ihor Jovka, șeful serviciilor de informații militare Kirilo Budanov, ambasadorul Ucrainei în Polonia, Vasîl Bodnar, și fostul premier Volodimir Groisman.

Critici la adresa deciziei lui Nawrocki

Ordinul Vulturul Alb, fondat în 1705, este cea mai veche și prestigioasă distincție a Poloniei. De regulă, aceasta este acordată șefilor de stat și unor personalități marcante. Presa poloneză notează că retragerea ordinului este un gest extrem de rar. Singurul caz invocat frecvent este cel al fostului premier Wincenty Witos, care și-a pierdut decorația în 1932, după o condamnare considerată de mulți drept motivată politic.

Criticii lui Nawrocki, printre care și ministrul polonez de Externe Radosław Sikorski, susțin că alți beneficiari controversați ai ordinului nu au fost niciodată sancționați. Ei avertizează că disputa avantajează Moscova și provoacă îngrijorare în rândul aliaților Poloniei.

În ciuda conflictului, Zelenski a subliniat că Ucraina rămâne recunoscătoare pentru sprijinul oferit de Polonia și a afirmat că Kievul este pregătit pentru dialog cu Varșovia pe tema episoadelor dificile din istoria comună a celor două țări.

CITEȘTE ȘI

Tensiuni între Polonia și Ucraina. Nawrocki propune retragerea celei mai înalte distincții acordate lui Zelenski

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.