TVR te trimite în Ţara lui Moş Crăciun şi în lumea lui Harry Potter

Excursii în Laponia – în Ţara lui Moş Crăciun şi la Londra – acasă la Harry Potter, hoverboarduri, dar şi alte surprize îi aşteaptă pe toţi cei care vor urmări programele TVR de Ziua Internaţională a Copilului şi vor lua parte la „Vânătoarea de comori” – unul dintre concursurile organizate de Televiziunea Română.

Competiţia, la care sunt invitaţi să participe toţi telespectatorii, face parte din proiectul „Copiii cuceresc televiziunea”, conceput special pentru 1 Iunie şi este a doua pe care TVR o lansează cu acest prilej, după „Telejurnalul copiilor”.

Întreaga zi de sâmbătă va fi o expediţie plină de aventuri în care, pe de-o parte, două grupuri de micuţi – „Creatorii” şi „Inovatorii” – pornesc la vânătoare de „comori” în incinta TVR, iar de cealaltă parte, din faţa televizoarelor, telespectatorii trebuie să „vâneze” indiciile care vor apărea pe ecrane în intervalul orar 08.00 – 19.00, în cadrul emisiunilor „Copiii cuceresc televiziunea” de la TVR 1.

La sediul Televiziunii Române, „Creatorii” şi „Inovatorii” vor descoperi comori vii ale României, copii cu talente, aptitudini şi calităţi speciale, precum şi locurile emblematice ale televiziunii publice. Prima cucerire a copiilor va fi pupitrul emisiunii „Weekend Matinal”, ca apoi călătoria lor de explorare să îi ducă până în Turnul, dar şi în alte locuri mai puţin cunoscute ale Televiziunii Române.

În tot acest timp, cei de acasă trebuie să identifice indiciile afişate sub forma unor cuvinte în colţul din stânga sus al ecranului. În total, vor fi 10 indicii, iar pentru a putea câştiga unul dintre premiile excepţionale puse în joc, telespectatorii TVR 1 trebuie să realizeze 3 fotografii cu indicii diferite, să publice în intervalul orar 08:00 – 19:00 pe contul personal de Facebook sau Instagram o postare care să includă în mod obligatoriu cele 3 fotografii cu indicii, însoţite de hashtag-ul #televiziuneacopiilor.

De asemenea, să eticheteze, în aceeaşi postare, paginile oficiale de Facebook (https://www.facebook.com/fantvr1) sau Instagram

(https://www.instagram.com/tvr1.ro/) ale TVR 1. După ce au făcut postarea, participanţii la concurs trebuie să trimită link-ul postării, împreună cu datele de contact, la adresa de e-mail: televiziuneacopiilor@tvr.ro.

 

Regulamentul concursului este afişat şi poate fi consultat pe site-ul tvr.ro, în secţiunea „PROIECTE SPECIALE/TELEVIZIUNEA COPIILOR” prin accesarea link-ului:  http://www.tvr.ro/regulament-concurs-copiii-cuceresc-televiziunea-vanatoarea-de-comori_45978.html

 

Participanţii la concursul difuzat sub titlul „Copiii cuceresc televiziunea – Vânătoarea de comori” pot câştiga, prin tragere la sorţi, următoarele premii:

– Un pachet de servicii turistice family în Laponia (Ţara lui Moş Crăciun);

– Un pachet de servicii turistice family la Londra, cu vizitarea locurilor magice cuprinse în circuitul „The making of Harry Potter” (Warner Bros. Studio Tour London);

– 3 Hoverboarduri;

– 10 invitaţii de 3 persoane la Opera Comică pentru Copii, Bucureşti;

– 10 invitaţii de 3 persoane la Circul Metropolitan Bucureşti.

 

Numele câştigătorilor vor fi anunţate în Telejurnalul difuzat pe TVR 1 duminică, 2 iunie, ora 20.00 şi publicate pe site-ul TVR, în secţiunea „PROIECTE SPECIALE/ TELEVIZIUNEA COPIILOR”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.