Ucraina admite că ruşii au obținut câştiguri în Bahmut

Ucraina a recunoscut joi că forţele ruse au înregistrat unele câştiguri în interiorul oraşului Bahmut, epicentrul luptelor din estul ţării, dar cu pierderi umane majore, ceea ce a slăbit ofensiva Moscovei, în timp ce Kievul îşi pregăteşte contraofensiva proprie, relatează Reuters.

Micul oraş minier Bahmut a devenit scena celei mai sângeroase bătălii în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, forţele ruse încercând de la jumătatea anului 2022 să obţină prima lor victorie în cadrul unui asalt uriaş de iarnă.

Ucraina se află în defensivă de aproape cinci luni, dar spune că plănuieşte o contraofensivă în curând.

„Forţele inamice au un anumit grad de succes în acţiunile lor de a lua cu asalt oraşul Bahmut”, indică Statul Major General al forţelor armate ucrainene într-o informare dată publicităţii în cursul nopţii de miercuri spre joi.

„Apărătorii noştri deţin încă oraşul şi resping numeroasele atacuri ale inamicului”, conform raportului citat.

Raportul conducerii armatei ucrainene nu detaliază câştigurile ruseşti. Dar Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), un think tank american, relevă că trupele ruse şi mercenarii Wagner au capturat spaţii în sudul şi în sud-vestul oraşului în ultimele două zile, iar grupul Wagner a ocupat săptămâna aceasta o uzină metalurgică în nordul Bahmut.

Forţele ruse au avansat lent în interiorul Bahmut în lupte de stradă intense în decurs de mai multe săptămâni.

Cu o lună în urmă, Kievul părea înclinat să abandoneze oraşul, dar de atunci a decis să rămână şi să lupte pentru el, în speranţa de a sparge forţa de atac rusească.

Ministrul adjunct ucrainean al apărării, Hanna Maliar, a declarat pe o reţea de socializare că pierderile erau inevitabile, dar „pierderile inamicului sunt de multe ori mai mari”.

Serhii Cerevatîi, un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, a declarat la televiziunea naţională: „Bahmut rămâne epicentrul activităţilor militare… Este încă în mod constant ‘fierbinte’ acolo”.

Odată cu venirea primăverii, întrebarea presantă este cât de mult timp mai poate Rusia să-şi susţină ofensiva şi când sau dacă Ucraina va riposta, notează Reuters.

Oficiali ucraineni şi occidentali susţin că există semne că ofensiva rusă secătuieşte. Numărul de atacuri zilnice ale Rusiei pe linia frontului raportate de Statul Major ucrainean a scăzut aproape la jumătate în ultimele patru săptămâni.

În acest context, Rusia recurge din ce ce în ce mai mult la o nouă formă de atac asupra teritoriului ucrainean care constă în lansarea de bombe ghidate cu avioane de pe poziţii aflate în afara razei de acţiune a sistemului de apărare antiaerian al Ucrainei, a indicat purtătorul de cuvânt al Forţelor aeriene ucrainene, Iuri Ignat, citat de EFE.

„Aviaţia rusă efectuează zeci de lovituri aeriene zilnic utilizând bombe ghidate, modificate, care au aripi şi care lovesc oraşele ucrainene. Aceasta este o nouă tactică a teroriştilor ruşi care trebuie combătută, dar pentru aceasta Ucraina are nevoie de avioane de luptă multirol occidentale”, a afirmat el la televiziunea ucraineană.

Avioanele ruseşti, a explicat Ignat, lansează aceste ‘bombe de 500 de kilograme’ cu un focos exploziv şi o rază de zbor de ‘zeci de kilometri’, fără a intra în zona în care ar putea fi lovite de apărarea antiaeriană ucraineană, a explicat purtătorul de cuvânt citat.

Reprezentantul Forţelor aeriene ale Ucrainei a subliniat că apărarea antiaeriană pe care Kievul continuă să o primească de la aliaţii săi occidentali nu ar fi suficientă pentru a contracara astfel de atacuri, şi a insistat asupra necesităţii de a primi avioane occidentale.

Iuri Ignat a subliniat urgenţa de a intensifica „colaborarea cu aliaţii occidentali pentru edificarea unei coaliţii aviatice şi a furniza avioane de luptă Ucrainei”.

Ucraina a cerut aliaţilor săi din NATO avioane de luptă F-16, dar până acum a primit doar aparate de concepţie sovietică.

Moscova, care susţine că a trimis trupe în Ucraina pentru că ţara vecină ar reprezenta o ameninţare la adresa securităţii sale, a declarat că va continua să lupte cel puţin până când va controla întregul teritoriu al regiunilor din est, între care cinci pe care le-a anexat de la Ucraina – Doneţk şi Lugansk, Zaporojie şi Herson (2022), plus peninsula Crimeea (2014).

Ucraina afirmă că va continua să lupte până când toate trupele ruse vor fi alungate de pe teritoriul său, notează Reuters.

Recomanda 5
Author

7 Comentarii

  1. „fără a intra în zona în care ar putea fi lovite de apărarea antiaeriană ucraineană”

    Asta este o mare ticalosie !

  2. Mă deranjează cum vezi pe sticlă imbecili care voresc aiureli și unii se vor și generali,. cum iși freacă mâinile satisfăcuți de măcel,.. Cum nu realizează faptul că rasa albă reprezentată de ambele tabere, de fapt se elimină reciproc..Chiar de ei sunt români colorați, cică patrioți pro europa,..ar trebui să vadă efortul sionist de ”omogenizare” a popoarelor europene, prin politica lor de imigrație mzsivă, unde fac iarăși dublu profit, căci ONG urile unioniste fac traficul de persoane cu profit din banii europenilor.. Acest război a fost calculat cu un scop.. Iar,.. se pare că le reușește, indiferent de câștigă rusul sau ukranul..Politicul european al UE e ori corupt trădător, ori prostănaci grămadă..A doua variantă mai puțin probabilă având in vedere introducerea de sancțiuni,..Autosancțiuni..

  3. Buna parte din armata ucrainiana de la Bahmud a fost transferata la trupele de scafandri ca să adâncească canalul Bastroe. Aceasta și explica victoria rușilor.
    PS. Rugam pescarii din delta sa-și înceteze activitatea în aceasta perioada. Doamne ferește. Dacă unii scafandrii, adepți lgbtiqisti, ar fi tentați de rama, ar musca din ea, ar fi scoși la mal și apoi predați rușilor. Cică costumele, de fabricație americana, sunt foarte scumpe.

  4. pai cu dracu ? nu tot ziceati voi ca Rusia pierde , ca Rusia ar trebui sa se predea ?
    Un drac cat capra de mare s-a ivit la coama dealului-pazea , lume „politically f**ked up”

  5. Incep sa-si dea seama americanii ca Ucraina se afla intr-un proces de disparitie. Acum pacea refuzata inainte de inceperea conflictului pare mult mai dulce. A zburat puiul cu ata.

  6. no posible ! Radu Tudor ce parere are ? Cred ca Zelensky a utat sa-i ceara voie inainte sa stie ce vorbeste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.