Suceveanul ăsta talentat, George Sauciuc, are un chef nebun să ne ușchim în spațiul cosmic, pe bune dacă mint, uită-te la noi cum ne înfrățim din punct de vedere cosmic. Ne întâlnim prin niște universuri paralele, dincolo de Suceava, sau prin Suceava. El, ucrainean la origine, român de-al nostru, sucevean, cică, eu, venusian pur sânge, se vede de la o poștă, el mai înalt, că așa sunt ucrainenii, eu mai pirpiriu din punct de vedere ficțional, să zicem.
El în stânga, eu în dreapta sau invers, ideologic vorbind. Și ce ne trece nouă prin cap? Să o ștergem pe o altă planetă, mă rog, una locuibilă, să facem noi acolo legea, să ne înscăunăm baban de tot, globalistic vorbind, să înființăm o lume nouă pe care să o stăpânim cu o mână de fier. Vise din astea de scriitori talentați și zănateci. Acum ce să zic, îi zic lui George Sauciuc niște chestii de-ale mele, el râde amuzat, eu îl asigur că eu voi hotărî cine va fi Președintele României în 2024, George Sauciuc râde de se prăpădește, talentatul de el.
E talentat și insurgent pentru că e editorul inspirat al Gazetei SF, o publicație curajoasă, bărbătească și stenică. Sigur că mi-am făcut de cap în gazeta lui, așa cum îmi fac de cap în Cotidianul, scoțând din răbdări echipa editorială și vreo doi, trei cititori care citesc aceste povești așa, în dorul lelii, dragii de ei, m-ar bate cu pietre unii. Până una, alta, ne ducem noi doi până la Paris cu gând să ne convorbim cu Emmanuel Macron sau poate cu Salvador Dali sau poate cu Emil Cioran sau poate cu Ernest Hemingway sau cu Albert Camus sau du Dalida sau cu Gerard Depardieu sau cu Picasso, George Sauciuc are cu el cartea lui de poezii atât de frumoase, Versuri transfrontaliere, poate-l găsim pe Rimbaud sau poate pe Prevert sau pe Apollinaire, să bem o cafea cu ei, să le povestim vrute și nevrute.
Acum ce să zic, Macron e ocupat cu alegerile prezidențiale dar poate îl găsim pe Donald Trump sau pe Fidel Castro sau pe Bourvil sau poate pe Jacques Brel! S-ar putea să dăm peste Joe Biden sau peste Troțki, mai știi?! George Sauciuc e puțin îngândurat, stai frate, nu te îngândura, găsim noi pe careva să ne convorbim, să le spunem oful nostru cosmic, să le spunem să nu mai facă războaie că, uite, pământul a ajuns binișor la marginea galaxiei, așa, într-o periferie întunecată, vai de capul nostru. Și cum ne tot preumblăm noi pe malul Senei, George Sauciuc îmi zice niște versuri de-ale lui, publicate de editura Cygnus, Eu vreau să fiu zeul meu dintâi, și nemuritor pe timpul vieții, Fără dogme sau credințe, Și mie însumi să mă-nchin. Așa o fi, dragă George, zic eu, venusian incorigibil, total afon din punct de vedere poetic.
Când să zic și eu ceva mai inteligent despre versurile lui, na, că apare un OZN, OZN-ul coboară, am băgat-o pe mânecă, uite că există extratereștrii, ăștia, extratereștrii, ne întreabă de adresa partidului Frontul Național, pentru că vor să facă nu știu ce afaceri cu Franck Chauffroy. Eu îl liniștesc pe George Sauciuc, stai liniștit, ăsta e domeniul meu, știu ce vor extratereștrii ăștia, le zic extratereștrilor, domnilor, Franck Chauffroy a divorțat de Marine Le Pen în anul 2000, fix când trebuia să fie sfârșitul lumii, ați greșit adresa.
Extratereștrii se cam dezumflă, voiau să facă niște afaceri cu petrol cu Franck Chauffroy. Dar, le zic, de ce nu-l căutați pe Elon Musk?! Am auzit de el, zice unul dintre extratereștri, ne-a trimis un satelit de-al lui cadou. Ei bine, s-a lămurit zic eu, privind în jur să nu care cumva să vină poliția să ne aresteze că stăm la gargară cu niște extratereștrii. Când să se urce-n OZN, un extraterestru îi zice lui George Sauciuc, băi, ucraineanule, frumoase versuri mai scrii, eu zic, domnule extraterestru, George Sauciuc e român de-al nostru, e născut în România, are rădăcină de ucrainean. Bine, bine, zice extraterestrul, lasă venusianule, că avem și noi ceva informații. Asta e, nimic nu mai e secret pe lumea asta. În sfârșit, OZN-ul își ia zborul și, de undeva, din decor, apare Dacian Cioloș care ne ia la întrebări că ce treabă avem noi cu Marine Le Pen.
Lasă George că vorbesc eu, îi zic lui George Sauciuc, mă întorc către Dacian Cioloș și îi zic, așa, rapid, uite ce e domnule Dacian Cioloș nu te pune cu ăștia, cu noi adică, cu venusienii, că nu știi în ce te bagi. Ei, se adună lumea, vin și niște polițiști, se aude că vine Alexander Dughin, e posibil să vină și Marquez, o să vină și Orwell, vine și Karl Marx, o să vină și Jean Paul Sartre, vine și Alvin Toffler, vin și serviciile secrete franceze, vine și băieții de la MOSSAD, vin și tipii de la GRU, vin și serviciile secrete chineze, o să vină și CIA, să vezi ce tevatură internațională și internaționalistă se iscă, frate, n-a, George Sauciuc, frăție cu venusianul Bufnilă ți-a trebuit, frăție ai găsit!
„este tot un clasic francez, Alain Delon, care,” e Z orro.
„Aseară am revăzut după vreo 40 de ani „Planeta Maimuțelor”, filmul SF din 1968, cu legendarul Charlton Heston în rolul principal.”
-citate din Gusha,Cosmin
(Cozmin Gușă se ia de mana cu Charlton Heston,
go figure!)
Puteti sa mai luati un poet in club:
rene
CĂLARE PE ORIZONT
Nu trece zi fără să calc
pe nervi pe cineva…
în felul meu,
sunt o Republică cu Imn şi Stemă
şi am Oștire de Idei
ce-mi pleacă zilnic la manevră!
am un Drapel imaculat
şi sunt Armata de Elită
a propriului meu Stat!
nu cer nimic, dacă întâi n-am dat!
nu am vândut, nu am trădat!
pe nimeni, sigur n-am ucis,
iar să urăsc cu-adevărat,
sunt indecis!
nu trece zi fără să calc
pe nervi un Mare Şef,
ori ditai Şefuleţul,
care se-ntreabă
în creierul cât nuca,
de ştie careva
care mi-e preţul
Ameninţat de Cei Ce Din Greşeală ,
s-au cățărat
pe cai de lemn călare,
zadarnic spun,
că nu sunt de vânzare…
eşti în tranzit iubito
prin Republica mea
respectă-mi deci Decretele,
nu-mi divulga Relieful
şi Secretele
îţi acord o viză temporară
fii fericită chiar, că mă găseşti
cu inima în festival de sentimente
şi nu ai nimerit, cum se putea-
în spaţiul unor timpuri indecente
Super tare! Mi-a placut mult! Felicitari!