Udrea, în fața judecătorilor: Solicit achitarea

Elena Udrea a fost adusă luni din penitenciar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a lua parte la dezbaterea unui recurs în casaţie, o cale extraordinară de atac prin care fostul ministru încearcă să obţină anularea condamnării de şase ani închisoare primită în dosarul „Gala Bute”.

Udrea este deţinută în Penitenciarul Târgşor începând din luna iunie, când a fost extrădată din Bulgaria, unde fugise pentru scăpa de condamnare.

Recursul în casaţie este ultima şansă a Elenei Udrea de a obţine anularea pedepsei de 6 ani, în condiţiile în care celelalte încercări ale sale nu au avut succes succes.

Luni dimineaţa, îmbrăcată într-un deux-pieces de culoare crem şi cu pantofi roz în picioare, Elena Udrea a fost adusă în sala de judecată, flancată de femei-gardian de la penitenciar.

Aşezată pe un scaun obişnuit, în condiţiile în care a fost eliminată boxa acuzaţilor din camera unde se desfăşoară procesul, Elena Udrea a avut libertatea să vorbească cu avocaţii săi, să-şi salute soţul, Adrian Alexandrov, ignorând în schimb replicile protestatarului Marian „Ceauşescu”, în pauzele procesului.

Timp de peste trei ore, avocaţii săi au încercat să-i înduplece pe cei cinci judecători ai completului să anuleze condamnarea primită de Udrea şi să dispună rejudecarea cazului de la zero.

În esenţă, apărătorii au arătat că decizia de condamnare a fostului ministru a fost nelegală, deoarece magistraţii de la fond şi apel nu au respectat deciziile Curţii Constituţionale privind abuzul în serviciu, iar completurile de la Instanţa supremă au fost constituite nelegal.

În ultimul cuvânt, Elena Udrea a solicitat să fie achitată, susţinând că este ţinută de câteva luni ilegal în închisoare.

„Eu stau ilegal în puşcărie de şase luni. Este vorba de libertatea mea. Mi se impută suma de 8 milioane lei, care reprezintă publicitatea pe care trebuie să o plătesc personal. Cei care nu au acceptat să facă denunţuri au ajuns la puşcărie. În schimb, cei care au avut atribuţii în minister au scăpat. Nastasia şi Bute au avut interes să fie organizată gala. Nastasia mergea la toate meciurile lui Bute (…) Regret că nu am avut parte de o justiţie dreaptă în România. Sper că, de data aceasta, completul de judecată nu a intrat cu decizia deja luată. Solicit achitarea mea pentru toate capetele de acuzare”, le-a spus Udrea judecătorilor.

Magistraţii au amânat însă o decizie în acest caz pentru data de 24 octombrie.

Pe de altă parte, judecătorii au admis o cerere a Elenei Udrea şi au sesizat Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 173/2022 pentru adoptarea unor măsuri necesare punerii în aplicare a Protocolului nr. 16 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În schimb, au respins o solicitare de sesizate a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi un aviz consultativ de la CEDO.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

15 Comentarii

  1. Democratia „Masca”, justita doctorate maculatură,tone dosare revolutia Vinul Stefanescu! 30 ani, producții dezvoltare, libertate și dreptul la viață în siguranță,într-o țară civilizată, evolutie, producții securiste de santaj, Big Brother capcane manipulare, publicitate și audiente transformată în jaf și crima organizata! Investiții în război, stergerea urmelor,FANTOME măști diplomație pacifiste, carausi fonduri arme și echipamente război, rachete Supersonice, educație teroriști mercenari care ucid oameni nevinovati pentru BANI și pensii speciale.

  2. Pana unde poate sa ajunga inpertinenta doamneu Udrea incit sa ai tupeul si obraznicia sa soliciti anularea pedepsei.Acest tupeu este vizibil la toti politicienii care au furat si nu vor sa recunoasca.

  3. Udrea este arestata ilegal:
    -Un proces judecat de un complet nespecializat in fapte de coruptie
    -Nu exista niciun fel de probe in afara unor declaratii smulse de la doi interlopi care au spus ca au vazut carandu-i-se genti cu bani,in intelegere cu portocalii DNA ca sa nu fie arestati.
    Proces tras la indigou cu cel al lui Dragnea, exact in aceleasi conditii: complet nespecializat, declaratii fara probe……[Rumburak]

  4. Cucuveaua Galbenă( Privighetoarea cu bocanci ) are impresia că poate să scape !
    De altfel avocatul a și anunțat că are 666 % șanse ca să fie eliberată !!

  5. 2011, Gala Bute, meci urmarit in toata tara! 2022, sportul inlocuit pas cu pas cu producții ofițeri fantome Big Brother, audiente santaj transformate în producții de manipulare, indobitocire, crima organizata, cobai poporul roman, stergerea urmelor cu război, din Afganistan, Ucraina și urmează, sudul României, Dobrogea, litoralul românesc și Delta Dunării? Măști fantome pacifiste, diplomație santaj!

  6. Nu sunt probe[Rumburak]- Nu sint probe dar madama asta Udrea dovedeste pana acum ca are chiar foarte multi bani care ia cheltuit pe unde a fost fugita ,acum cu avocatii .Cred ca dumneata dintr-un salariu nu ai fi putut sa stai nici macar o luna pe unde a stat madam Udrea si nici nu puteai sa platesti atatea avocati ca sa te apere intr-un proces care dureaza de cam mult timp.

  7. Sa-i faca un hatar ICCJ si sa o scoata din puscarie,adica Dragnea e liber si a furat mai mult..ca pensii nesimtite stiu sa ia judecatorii,borfasi in roba
    Darius Valcov e judecat de 10 ani si nici o concluzie,mai e vladimir putin si scapa cu prescriere si ii raman si cele 100 de tablouri de patrimoniu ca proprietatea e Sfanta in Romania

  8. „Timp de peste trei ore, avocaţii săi ”
    -strict tehnic
    a avut 3 ore de libertate,
    cu pauza.

  9. Desi nu am fost inca arestat (ceea ce mi s-ar parea o obrasnicie) cer preventiv achitarea Mea si a copilei mei Ioana.
    Cer celeritate.

  10. D-ta nu intelegi un lucru simplu: ca procurorii care au anchetat-o n-au reusit sa dovedeasca niciun furt/spaga reala, iar judecatorii nu aveau calitatea sa judece un proces de coruptie din moment ce completul nu era specializat pe fapte de coruptie, CUM PREVEDEA LEGEA.
    Asa cum nici pe Al Capone nu au putut sa-l condamne ptr crime, ptr ca nu puteau sa le dovedeasca, la fel nici pe Udrea nu trebuiau s-o bage in puscarie ptr ceva ce n-au putut dovedi, si mai mult cu un complet ilegal constituit (mai mult: complet cu dedicatie speciala ca s-o condamne, dupa tehnica Kukuvelei).
    Asta in cazul ca d-ta vrei justitie adevarata si nu divagatii ca este bogata si ca din ce s-a imbogatit.
    De-aia-i justitie: ca sa dovedeasca vinovatia si sa te bage in puscarie cu probe, nu cu compuneri literare ale unor escroci stransi cu usa sa dea declaratii foarte posibil false, din moment ce nu le pot dovedi.
    Cat despre banii pe care i-a cheltuit Udrea si de care te roade grija, gandeste-te ca a fost maritata cu afaceristul Cocos si nici actualul nu este un sarantoc. Nici ea nu are cum sa fie saraca din moment ce era ministru si Cabinetul-2 al lui Petrov si i-a fost mana dreapta in cele doua mandate.
    Sa faca puscarie pana o va lua ‘racu, dar cu probe clare ca a furat.
    La fel il acuzati si pe Dragnea ca a furat: ce a furat daca a tinut doua fufe la sediul PSD? Le-a luat el leafa, ca doar cu atat l-au acuzat. Culmea este ca si fufele au recunoscut la proces ca Dragnea nu stia de ele. Dar trebuia condamnat si gata. Ca si pleskoasa……[Rumburak]

  11. editat LUI PETROV TURNĂTORUL ÎȘI BATE JOC DE JUSTIȚIA DIN ROMÂNIA !!

  12. @Paulian Ionescu …[Rumburak] – Argumentele dumitale sint in ordine ,dar se stie de foarte mult timp ca acest complet de judecata a fost gresit ,care este motivul pt. care nu au refacut acest complet asa dupa cum scrie legea si sa fi fost judecat acest caz din nou.Acum legat de banii foarte multi ai madamei Udrea,la fel ar fi trebuit sa se faca o verificare ca sa se constate exact daca acesti bani nu cumva sint din gentile despre care se vorbeste in dosar si asa cum spuneti si D-vs.provin din salariile ei sau din ce ia lasat Cocos pe baza de acte, ca doar nu poate crede nimeni ca ia lasat asa sub perna geanta cu bani cind a plecat .

  13. Cine o iubeste pe asta, nu semneaza si ii pune poze din tinerete, pe care le tine sub perna ?

  14. tupeul acestei bipede este fara margini afirmand ca ,,vina,, aparetine altora ,ea fiind imaculata si nevinovata! nimic despre camapania facuta agramatei care nu a reusit sa faca niste cursuri de croitoreasa la,, nev- iork,, si expediata ,,oiroparlamentar,, de sifonarul petrov, care dupa ticalosiile facute pentru gazprom,imprumutul de 20 miliarde euro ,urmat de izgonirea tinerilor absolventi din tara,inchiderea de scoli,gradinite,spitale,furtul din salarii si pensii cu 25% au ticalosia sa cereara pastrarea de privilegii nemeritate ! la multi ani cu executare ! nimic despre: salile de sport ,terenurile de sport nefunctionale in panta,parcurile din camp,gondole si alte realizari marete marca inregistrata lean de plescoi ? imprumutul de 3,5 milioane euro de la brd ?

  15. -Completul de judecata nu a fost gresit, a fost ilegal. Era lege in vigoare care prevedea ce complet poate sa judece spetza. Asdar ilegala este si condamnarea data de acest complet.
    -Legat de banii cucoanei, procurorii n-au putut dovedi ca plescoasa a luat vreun leu spaga, necum genti intregi cu bani aduse la ministerul ei. Cand nu poti dovedi ceva, atunci stai ‘racului in banca ta si nu mai faci rechizitorii cu povesti portocalistice. Ca pierzi……[Rumburak]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.