Uluitor ce s-a scos din salba de lacuri ale râului Colentina

Peste 70.000 de tone de deşeuri au fost scoase din salba de lacuri ale râului Colentina, terenul a fost cadastrat şi eliberat de construcţiile amplasate ilegal, în vederea amenajării malurilor, potrivit reprezentanţilor Primăriei Sectorului 2.

„Amenajăm malurile celor 6 lacuri ale râului Colentina, ce străbat Sectorul 2. Avem resurse naturale bogate, ce merită puse în valoare. Până acum, am scos peste 70.000 de tone de deşeuri din Salba de Lacuri, am cadastrat şi am eliberat terenul de construcţiile amplasate ilegal. Acum suntem în etapa în care obţinem cele mai bune soluţii de proiectare, gândite de experţi de top la nivel mondial”, au scris reprezentanţii Primăriei Sectorului 2, luni, pe Facebook.

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a anunţat că 30 de proiecte sunt înscrise în concursul de soluţii pentru amenajarea salbei de lacuri ale râului Colentina.

Salba de Lacuri va avea un circuit de promenadă de 27 de kilometri, cu trasee pentru biciclete, spaţii de agrement, locuri de joacă şi pontoane pentru trasee navigabile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

3 Comentarii

  1. ” peste 70.000 de tone de deşeuri”
    -deja minciuna asta e prea evidenta….

  2. Acum, că se apropie finalul mandatului, m-aș bucura dacă dl. Mihail reușește să finalizeze o licitație cu valoare mai mare, două, trei sute de milioane, măcar, să nu se încurce cu mărunțișuri.

  3. Vai de mine, dar de unde scoateti/faceti atata mizerie dvs.la Buciuresti?! Hm, fereasca si fericeasca, acu’ ca am aflat, sa ne tinem cat mai departe de gunoi.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.