Ministrul Apărării a demisionat, jucându-și excepțional perspectiva electorală. Depinde de ceea ce va urma, de modul în care va lămuri neînțelegerile cu președintele statului.
Faptul că ministrul Apărării vine într-o perioadă tulbure ca aceasta, când suntem aproape parte a unui conflict militar, neînțelegeri cu șeful suprem al forțelor armate ale României reprezintă mai mult decât un subiect de presă sau politic.
România este tot mai mult implicată în operațiuni militare în calitate de membru NATO care depășesc propria siguranța națională, raportat la situarea geografică în ceea ce privește conflictul.
Președintele României în raporturile cu decidenții externi acționează cu o indiferență suspectă față de această situație mai mult decât riscantă.
Ceea ce face președintele conturează un posibil coșmar având în vedere lipsa consultării românilor față de angajamentele pe care le semnează în numele lor.
E greu de spus dacă România poate fi un promotor practic al păcii în ceea ce privește conflictul din Ucraina, însă e limpede că principala sarcină în speță este siguranța statului român, respectiv a românilor, unic mandat constituțional pe care îl au autoritățile.
Motoarele războiului sunt puse în funcțiune peste tot, din SUA până la Moscova, urmare a profiturilor pe care o asemenea împrejurare le aduce actualizatei industrii a morții.
Demisia ministrului de la Apărare, pe care Președintele României nu a avut forța morală să îl demită, poate lăsa cale liberă transformării țării în veritabil teren de vânătoare.
@Munteanu:
In realitate, a fost exact invers. Bolsevicii erau maximalistii, radicalii, putini la numar dar ‘mari’ in revendicari. Nu i-a votat mai nmeni; si-au luat singuri tot ce au vrut.