Umilință la Kiev pentru șefa diplomației germane

Ministrul de Externe german Annalena Baerbock a avut parte de un moment umilitor în timpul conferinței de presă cu omologul ucrainean Dmitro Kuleba, luni, când a efectuat o vizită neanunțată la Kiev.

Baerbock a anunțat că Germania va oferi Kievului ajutoare umanitare de 20 de milioane de euro, ceea ce va ridica la 380 de milioane de euro suma totală oferită de Berlin în acest an. Ministrul german a vizitat apoi o centrala electrică de la marginea Kievului și a propus construirea unei mari ferme eoliene la Cerbobîl, energia verde ce urmează a fi produsă aici fiind, în opinia ei, ”o nouă versiune a păcii”.

Însă discuțiile cele mai importante au  fost despre livrarea de către Germania a rachetelor de croazieră Taurus, produse de concernul european MBDA. Guvernul de la Berlin amână decizia, exprimându-și îngrijorarea că forțele ucrainene ar putea folosi racheta cu o rază de acțiune de 500 de km pentru a lovi obiective din Rusia. Cancelarul Olaf Scholz a purtat discuții cu MBDA pentru o posibilă reducere a razei de acțiune a rachetelor ce urmează să fie trimise în Ucraina.

Ministrul Kuleba a făcut presiuni pentru livrarea acestor arme și a produs un moment umilitor pentru omoloaga din Germania. Întrebat de reporter dacă discuțiile cu Baerbock îi dau speranțe în ce privește rachetele Taurus, Kuleba răspunde: ”Nu, nu aș spune că Annalena a trecut dincolo de poziția oficială a guvernului german”. Apoi, uitându-se în ochii lui Baerbock, a spus: ”Dar o veți face oricum. Este doar o chestiune de timp și nu știu de ce pierdem timpul. Nu există nici măcar un argument obiectiv împotriva acestui lucru. Haideți să o facem. Cu cât o facem mai repede, cu atât mai mare va fi mulțumirea noastră”, a spus ministrul ucrainean.

Poate că ministrul de Externe de la Kiev a fost iritat de faptul că Baerbock a insistat în timpul discuției pe mai multe măsuri anticorupție în Ucraina, scriu unii comentatori, și de aici acel ”o veți face oricum”. Însă nu este pentru prima dată când Kuleba a luat în derâdere reticența Germaniei de a trimite arme. În luna ianuarie, după ce cancelarul Scholz a exclus livrarea unor avioane de luptă, Kuleba a spus: ”Germania o va face oricum mai târziu. Am văzut asta și cu obuzierele autopropulsate, și cu sistemul antiaerian IRIS-T, și cu vehiculele Marder, și cu sistemele Patriot”.

Poate cel mai relevant comentariu apărut în mediul online după conferința de presă de la Kiev este următorul: ”Așadar, iată cum un protectorat al SUA (Germania) este ridiculizat în mod public de un interpus al Americii (Ucraina). Unul dintre dezavantajele alinierii militare este următorul: interesul alianței este definit de liderul alianței și este întotdeauna interesul suprem”.

Ucraineanul Kuleba știe foarte bine și din proprie experiență unde se formulează politica externă a Germaniei. De aici și declarațiile obraznice de la ultimul Summit NATO privind lipsa de susținere din partea aliaților, de aici și țâfna în relația cu Polonia sau România când vine vorba despre importul cerealelor ieftine din Ucraina, chiar și modul în care Kievul a tras de mânecă Bucureștiul în recentul caz al donei prăbușite pe teritoriul României.

Pentru statele mai puțin influente din UE, această condiție este mai ușor de acceptat și este chiar de dorit. De ce să se mai obosească guvernele să formuleze o politică externă, când ea poate fi concepută de consilierii numărului trei din Departamentul de Stat (Victoria Nuland)? De ce să se obosească militarii să mai conceapă o strategie de apărare, când ea poate veni direct de la Pentagon? Este suficient ca șeful statului să spună că țara are cele mai puternice garanții de securitate din istoria sa (în cazul României a făcut-o și Traian Băsescu, și Klaus Iohannis, cu câteva zile în urmă, iar apoi a sărit cu aceeași afirmație și Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO) și gata cu strategia. Uneori, precum în cazul Poloniei, strategiile de apărare menționează că NATO suplimentează securitatea tarii, nu înlocuiește de-a dreptul apărarea suverană.

Pentru Germania, care, după invazia rusă în Ucraina, a avut zero creștere economică, criză energetică datorată încetării importurilor din Rusia, prezență tot mai redusă pe piața chineză și investiții chineze tot ai puține (la solicitarea SUA în conflictul cu China), expunerea publică de către un ministru de la Kiev a statutului real al țării este mai greu de digerat.

Dincolo de lipsa de diplomație, declarația lui Dmitro Kuleba relevă o realitate despre care oficialii germani nu vor să vorbească nici măcar în șoaptă la ședințele de guvern – vasalizarea Europei. În aprilie anul acesta, European Council on Foreign Relations a publicat un eseu – ”Arta vasalizării: cum războiul Rusiei în Ucraina a transformat relația transatlantică”. ”De la începutul războiului din Ucraina, mulți oficiali ai administrației SUA și-au exprimat viziunea că europenii se pot plânge și se pot lamenta, însă dependența lor tot mai mare de SUA în ce privește securitatea îi va face să accepte politicile economice concepute pentru menținerea rolului Americii în securitatea globală. Aceasta este esența vasalizării”. În plus, Europa nu mai este deloc frontul principal pentru SUA, așa cum a fost în Războiul Rece. Acum, Europa este un front secundar care trebuie să ajute la marea confruntare dintre SUA și China.

În 2019, la preluarea șefiei executivului UE, Ursula von der Leyen anunța o ”Comisie geopolitică”. Nu numai ucrainenii și americanii râd acum de ambițiile fostului ministru german al Apărării ajuns în fruntea UE. O fac, amar, și europenii, în frunte cu conaționalii ei. Comisia ”geopolitică” de la Bruxelles a trebuit să înghită legea americana pentru reducerea inflației (cel mai ambițios plan de investiții din SUA, care atrage companiile europene peste Ocean, reducând baza industrială a Europei), o lege la a cărei dezbatere în Congresul SUA nu s-a vorbit o clipă despre impactul asupra aliaților europeni.

Amintitul articol publicat de ECFR arată că transformarea Europei într-un vasal al Americii nu este o soluție înțeleaptă, cel puțin în contextul războiului din Ucraina. Privind strict la Germania, ”vasalizarea” produce mai multe partide considerate extremiste la Bruxelles și Washington. Ruperea unei aripi din Partidul Stângii, o aripă considerată pro-rusă și anti-imigrație, va întări aceste curente, reprezentate deja tot mai consistent de Alternativa pentru Germania.