Un automarfar înmatriculat în Ungaria, lovit de un tren accelerat

Circulaţia feroviară a fost blocată luni dimineaţa în dreptul oraşului Sântana, judeţul Arad, după ce locomotiva unui tren accelerat a lovit un automarfar.
”Accidentul s-a produs în prima jumătate a zilei de luni, fiind cauzat de şoferul maghiar care conducea un TIR înmatriculat în Ungaria, fără încărcătură, pe raza oraşului Sântana. Din câte se pare, din cauza neatenţiei, şoferul nu a respectat semnele de circulaţie la o trecere de nivel peste calea ferată, automarfarul pe care îl conducea fiind lovit de locomotiva trenului accelerat 1834 care circula pe ruta Timişoara Nord – Arad – Oradea – Cluj-Napoca. Locomotiva a suferit câteva avarii, la fel şi automarfarul. Din fericire însă nu există victime”, a declarat, pentru AGERPRES, subcomisarul Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Arad. Poliţiştii cercetează cauzele producerii accidentului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.