Femeia își netezi fusta cu mișcări repezite. Își scutură zulufii. Unde e tramvaiul? Ar putea fi după colț. Soarele se ridică printre nori. Un afiș electoral, dincolo de stradă, se umflă ca o pânză de corabie. Femeia îl privește mirată. Cine e bărbatul cu ochelari care îi promite că viața ei va fi mai bună? Nu l-a văzut niciodată. Ochelarii au ramă de argint. Bărbatul pare că nu s-a bărbierit de două zile. Nu-i stă rău. Tramvaiul întârzie. Femeia se uită din nou spre afiș. Sigla partidului pare caraghioasă. Puteau să găsească ceva mai haios. De ce nu? Și culorile? Cam spălăcite pentru gustul ei. Își netezește din nou fusta. Trece în trombă o mașină de pompieri. Un polițist traversează în fugă. Un stol de pescăruși planează peste liniile de tramvai. Femeia izbucnește în râs. Își scoate telefonul din geantă. Vrea să sune la Universitate, să le spună că va întârzia. Dar, stai un pic. Ce dacă o să întârzie? Dar, totuși, cine e bărbatul cu ochelari, care îi promite că viața ei va fi mai bună? E îmbrăcat într-un costum de duminică. Poartă o cămașă albă, călcată impecabil. Spune că vrea să fie Președintele României în cel mai scurt timp. De ce? De ce vrei tu să fii chiar Președintele României? Uite, chiar ai pus o întrebare foarte corectă, spune bărbatul care vrea să fie Președintele României, coborând de pe afișul electoral. Femeia aproape să leșine de emoție. De unde să știe ea că un ciudat fenomen electromagnetic a făcut posibil acest lucru ieșit din comun. Bărbatul care vrea să fie Președintele României traversează strada, fără să se asigure dacă vine sau nu vine tramvaiul. Femeia își ia pulsul. Încearcă să zâmbească. Zâmbește strâmb. Bărbatul care vrea să fie Președintele României izbucnește în râs. Uite, vezi, ce fenomen?! Amândoi râd acum în hohote. Femeia, pentru că e amuzant să vezi un personaj electoral ieșind pe nepusă masă dintr-un afiș, bărbatul, pentru că fenomenul electromagnetic l-a aruncat într-o nouă ipostază a vieții sale în care, uite, cineva i-a pus o întrebare lipsită de ipocrizie. Dar, dacă mă oprește poliția chiar acum, ce să le zic? Ești cu mine, spune femeia pe un ton hotărât. Nu le zici nimic. Pur și simplu ești cu mine. Dar nu am acte. Și nici nu știu dacă celălalt a rămas în viață sau dacă eu sunt chiar el, spune bărbatul. Și nici nu cred că mai am vreun chef să fiu Președintele României. Parcă mai are vreo importanță? Păi, nu mai are nici o importanță. Atunci, hai să fugim în lume! Și cei doi pornesc în goană spre capătul străzii.
Ce mai,curat ca in Gară pentru doi!Vokzal dlya dvoikh (titlu original ):))Stima maxima,
O fi georgeta cu consortul?Fugind,mancand nori?O premonitie,ceva,cumva?
Ce film domnule Bufnilă, ce film. Despre imposibiltatea vaduvei de a-și anula din trup trăirile cu soțul decedat și a-și relua viața sexuală. Aproape numai cu doi actori Jean-Luis Tritignant și Anouk Aimée. Și ce actori frumoși în rol de doi părinți vaduvi, un bărbat și o femeie, care vin să-și ia copilul elev de la camin saptămânal și să petreacă cu el sfârșitul de săptămână. Ce deosebită frumusețea femeii Amouk Aimée “cu sânii mici și coapse fine / abia sculptate din nimic” față de frumusețile actuale cu gura cât strachina, cu buze botulite, cu sânii cât fesele. Și ce masină care se decapotata, cu care bărbatul pilot de curse făcea ture pe o plaje spre deliciul băiețelului de lângă el. Noi am crescut cu filme precum Un barbat o femeie, Într-o seară un tren – film despre intoleranța etnică care ucide, Cuțitul în apă, Dragostea unei blonde, Un om pentru eternitate, Mesagerul, La dolce vita, Opt și jumătate, Noaptea, Duminică la ora 6, Casa neterminată și alte zeci. Acum trăim în Gară pentru doi.
Eu as zice: MONDO CANE