Până și în seara de după alegeri Werner a exhibat aceleași obsesii totalitare de exterminare a adversarilor politici. Desființarea PSD este singurul proiect de țară al acestui personaj, a cărui goliciune intelectuală a început să se afișeze în toată splendoarea abia după ce a început să deschidă gura mai des, chiar dacă vorbește la fel de lăbărțat.
Amenințările grobiene și sistematice pe care Werner le face despre distrugerea unui partid sunt deja un angajament și singurul său program politic. La atâta îl duce mintea. Fiind lipsit de orice forță de inovare socială, cu o cultură politică precară și democratică zero, omul s-a dovedit incapabil timp de cinci să gândească și să realizeze un proiect de anvergură națională. În loc de unitate, Werner a vărsat ură; în loc de solidaritate, Werner a creat dihonie; în loc să apere libertatea și drepturile cetățenilor, Werner a ridicat la cote nemaivăzute puterea statului securist, pentru care a cerut mereu legi, bani și intangibilitate.
Voința agresivă de distrugere a PSD este rodul unei crase inculturi politice a acestui individ, care nu înțelege ce poate să însemne pentru democrație sufocarea unui partid. Dar mai ales este expresia instinctelor sale de putere, care ating cote patologice. El spune că „pesediștii” sunt o piatră de moară atârnată de gâtul acestei țări, că, fără ei, România ajungea departe, că au ținut țara în loc, că au vrut să scoată România din Europa, că sunt o piedică în calea bunăstării țării, că din cauza lor „România nu s-a dezvoltat mai mult, mai bine ș.a.m.d. Înlocuiți cuvântul „pesediștii” cu „evreii” și veți regăsi la Werner frazeologia tipică unor regimuri de tristă amintire.
Toate discursurile sale (scrise de cine?) sunt în acest registru, reluat și cu mai mult aplomb duminică seara, după anunțarea estimărilor de la exit poll. Iată ce declara Werner în acele momente despre programul său politic de viitor președinte al Românei europene:
„Lupta noastră este de înlăturare a PSD ca să nu mai țină România prizonieră și captivă în trecut. (…) Dacă nu ne-am fi opus, PSD ar fi reușit să destructureze tot ce s-a construit în România în ultimii ani, instituții democratice, stat de drept. Dacă i-am fi lăsat, azi România s-ar fi întors în anii ’90, poate mai rău, poate nici nu ar mai fi avut loc alegeri” (!).
Așa grăiește acest individ care vrea să mai fie încă o dată președinte al României. Un delir nazist în toată regula.
Nu zic că omul este nazist. Dar pun cazul. El n-o fi, dar gândirea sa deformată, setată exclusiv pe desființarea unui partid alcătuit din cetățeni români, este evident bolnavă, antidemocratică și străină de simțirile profunde ale unui popor care nu știe să urască. Personajul urăște, însă, acest popor, pe care-l disprețuiește prin aroganță și minciună, afișând niște complexe primitive de superioritate care nu se bazează pe nimic. A-i mai spune ce guvern a negociat și semnat tratatul de aderare la NATO, cine a încheiat negocierile de aderare la UE, cine a eliminat vizele de călătorie în spațiul european și că PSD a guvernat doar 15 ani din cei 30 de după Revoluție este un efort inutil. Când o carte se lovește de un cap și sună a gol nu totdeauna de vină e cartea.
Problema nu constă în starea sănătății ori nivelul subcultural precar ale acestui Werner; problema întregii țări este că acest individ care aspiră să devină președinte încalcă prin program obligația constituțională de căpătâi a unei asemenea funcții – aceea de a fi președinte al tuturor românilor. Unicul program de țară al lui Werner este să elimine „pesediștii”, să conducă o țară fără românii care sunt membri, simpatizanți sau votanți ai acestui partid. Este singurul lui proiect politic, pe care l-a amintit inclusiv în seara în care s-a anunțat rezultatul votului. Pentru el, România normaaală este o Românie fără PSD.
Asta înseamnă să fii „președinte al tuturor românilor”? Cu asta trebuie să se ocupe un președinte – cu desființarea de partide? Așa scrie la Constituție? Și pentru asta îl plătim noi?
Asemănarea cu ce se petrecea în Germania anilor 30 este mai mult decât evidentă. Și mi-e tare teamă că, întocmai ca acolo și atunci, în cazul în care va fi ales, sasul va trece la fapte.
„Războiul cu PSD nu s-a încheiat”, amenința el, duminică seara.
Și, într-adevăr, după primele zile de la instalarea acestui GuWerner Ludovic I, strategia sinistră a acestui clan de aventuriști politici este mai mult decât evidentă și se va desfășura pe două planuri – politic și juridic.
Pe plan politic, în cazul în care Werner va fi din nou președinte, va urma un asalt al „societății civile” pentru scoaterea PSD în afara legii. Unul dintre gulgutierii politici cei mai detestabili, care timp de peste un deceniu a fost, pe bani mulți, port drapelul denigrării României în Parlamentul European, anunța încă din 2018 acest plan al scoaterii PSD în afara legii. Teza avea să fie reluată de Werner în acest an la altă magnitudine, fiind oficializată ca obiectivul său politic principal. În această „construcție” a fost acompaniat și inspirat de personajele insalubre din PNL și USR pentru care violența politică și de limbaj, anarhia și puterea străzii sunt formele normaaale de funcționare a statului. Iar bagheta care dirijează acest război se află în mâinile aceluiași țucălar cu batistuță și privire rătăcită, care a ajuns europarlamentar grație himerelor sale de război cu „ciuma roșie”, despre care răcnea de la tribuna unei televiziuni ce i s-a pus la dispoziție.
Așa se întâmplă când dai bricul pe mâna maimuței. Sintagma „ciuma roșie” a fost folosită exhaustiv de propaganda nazistă, îndeosebi de Goebbels, pentru a-i denigra pe comunişti. Este de înțeles că, la nivelul lor de cultură politică, haștagiștii care vânturau prin Piața Victoriei pancarte cu „Jos PSD, ciuma roșie!” habar n-aveau despre ce vorbesc. Dar nimeni din statul de drept al lui Iohannis – nici chiar divizia de apărare a Constituției din cadrul SRI? – nu s-a sesizat despre pericolul unei astfel de propagande, în contextul în care sloganurile fasciste, rasiste sau xenofobe sunt chiar interzise prin Legea nr. 107/2006. Dimpotrivă, propagandistul șef al acestei abordări de tip nazist a fost premiat și trimis la Bruxelles, de unde acum pozează ca mare guru al politicii naționale.
Iar pe plan juridic, toate declarațiile noilor guvernanți converg spre concluzia că se pregătește, de fapt, arestarea în masă a foștilor guvernanți. Diatribele despre moștenirea dezastruoasă, găurile în buget, evaporarea visteriei ș.a. nu sunt decât o propagandă de pregătire a terenului pentru depunerea în câmpul tactic a plângerilor penale care deja sunt pregătite. De altfel, noul ministru de Finanțe anunța cu privirea-i oțelită, la numai două zile de la preluarea funcției, că urmează „etapa demonstrării ilegalităților și falsurilor în situațiile întocmite de fostul Guvern”.
Desființarea politică a PSD și arestarea in corpore a fostului Guvern Dăncilă – sau cel puțin a câtorva miniștri mai proeminenți, în frunte cu fosta prim-ministru – sunt singurele obiective ale clanului Werner, prefigurate deja pentru anul viitor.
Mda. Ales presedinte, Johannis-penalul (care tremura pentru meditatiile soldate cu 6-7 case) o s-aiba grija de legislatia penala si organizarea magistraturii din România. Asa-ncât nici el, nici procurorul-judecatorul care nu l-au inculpat si condamnat sa nu fie trasi la raspundere. Si-ai dreptate, @Stirene, si când scrii ca tipul, daca-i ales, are se ocupe de epurari si inculpari abuzive, numai sa „scape” de „ciuma rosie” expresie care dateaza de la … 1851 (analfabetul de la Cotroceni habar n-având), si… n-are legatura cu Revolutia Bolsevica, ci cu … ILUMINISMUL, PROGRESUL si REFORMELE Revolutiei FRANCEZE. Între care si deviza de azi a statului, „LIBERTE, EGALITE, FRATERNITE!”. Expresia datorându-i-se unui ilustru necunoscut (si regalist), Henry Leroy de Kéraniou, care, curajos, îsi semneaza cu … pseudonim („Romulle”) opera, adica „Ciuma Rosie sau Saturnaiile Revolutionare”. „Ciuma rosie” de Romulle-Kéraniou de la 1851 stigmatizând si revolutiile de la 1848. În România, adica, pe Avram Iancu, Balcescu, Kogalniceanu, Cuza … Confuzie : Johannis, românu’, dusmanu’ „ciumei rosii” ar lua-o, însa, la goana pe jos cu 100 – 150 de km/ora numai s-ajunga la … Cannes ori la Nisa, sa se etaleze, la festival, ori pe plaja … Noroc, de data asta, cu Macron, care … nu-l invita. Si nu m-as mira sa nu-l invite fiindca l-o fi citit pe Eminescu, Junii (pardon, Johannis) corupt(i), „ai nostri tineri, la Paris învata” (fara ca macar sa-si dea seama) „la gât cravatei cum se leaga nodul”…
Domnule Stireanu dupa parcurgerea cu atentie a articolului,singura concluzie ca cel care delireaza esti dumneata.Asta este comanda pe care ai primit-o de la psd?Macar schimbativa titlul si sa va numiti „Cotidianul PSD”
Ești prăpăstios și găunos în gândire, pesedistule
Si treptat va inlocui,pas cu pas (de gasca?),capitalismul de cumetrie a lui nea Ilici in capitalismul „meu” de cumetrie si va inlocui volumul „Mein Kampf,in contra m-UE PSD” cu „Meine Zimmers und meine Excursions”…
Goliciune intelectuala care a INCEPUT sa se afiseze? Poate pentru cei care au fost plecati de pe planeta.
Pentru cei care au infruntat vicisitudinile acestei planete, vidul desavarsit din capul, educatia si caracterul individului a fost vizibil inca inainte de primele alegeri de „sefu’ statului”.