Un escroc – purtător de cuvînt la PSD

Primim vestea că o echipă de „grei” din PSD, în frunte cu președintele Marcel Ciolacu și gureșa Gabriela Firea-alias madam Pandele, s-a deplasat la Satu Mare. Scopul comandoului politic? Instaurarea lui Radu Cristescu în funcția de președinte al organizației județene a PSD Satu Mare! Traseistul politic Radu Cristescu ocupă spațiile de media și politice de o bună bucată de vreme, tupeul său băgîndu-i pe mulți în sperieți. Așa se face că portretul acestui impostor s-a tot amînat. Redacția Cotidianul lucrează de luni de zile la definitivarea unui portret al acestui personaj politic dubios, semnificativ pentru mizerabilitatea lumii politice românești. Localnic și bun cunoscător al zonei, de ani buni, Valer Marian strînge date despre acest aventurier politic, amoros și economic ajuns, mai nou, între purtătorii de cuvînt ai PSD.

Cînd ne pregăteam să publicăm rezultatul investigațiilor noastre, am primit vestea „bună”. La Satu Mare, PSD-ul se înnoiește cu escroc mai vechi. În mod normal, nimeni nu-i poate împiedica pe cei din conducere să pună umărul la înscăunarea unui om de aceeași valoare cu dînșii. În același timp, profesia ne obligă să publicăm acest semnal de alarmă. La Satu Mare, PSD-ul încearcă să instaleze un impostor. Drept pentru care, reproducem cîteva extrase din investigația realizată de Valer Marian. Ea va fi publicată în întregime pe Cotidianul. ro, în zilele de luni și marți (12 respectiv 13 aprilie), după ce greii PSD-ului vor fi luat decizia. Pînă atunci, pentru lămurirea comandoului PSD deplasat la Satu Mare, publicăm doar cîteva extrase. (Cornel Nistorescu)

Fragmente din „Un escroc patentat purtătorde cuvînt al PSD”, de Valer Marian, în Cotidianul.ro, de luni 12 și marți 13 aprilie

”După alegerile parlamentare si prezidentiale din 2004, a început să se apropie de PDL. La un moment dat, și-a înființat o firmă de consultanță politică și sondaje de opinie, SC Expoll SRL, deși, nu avea studii și expertiză în domeniu, neavand habar nici măcar de agronomie, cu care a realizat sondaje bănoase pentru mai multe organizații județene ale PDL. Pe parcurs, a devenit un apropiat al unor politicieni din PDL, ca Radu Berceanu, Ioan Oltean, Lucian Bode, Andreea Paul Vass și Elena Udrea”

(…)
”Radu Cristescu s-a remarcat ca invitat cvasipermanent și activ, tupeist și arogant, în emisiunile unor posturi private de televiziune, îndeosebi, la B1 TV și România TV, în care a compărut drept emisar al fostului președinte Traian Băsescu și al fostului ministru Elena Udrea, criticând și combătând, cu predilecție, PSD.”

(…)
”Radu Cristescu a fost racolat în PSD, la sfatul unor consilieri din lumea serviciilor secrete, de către rătăcita în politică Viorica Dăncilă, în perioada în care aceasta era premier, președinte și candidat prezidențial al PSD. Dăncilă l-a promovat purtător de cuvânt al PSD la televiziunile naționale și l-a uns, drept răsplată, secretar de stat în Ministerul Energiei, pentru a face bani pentru partid”

(…)
”În prima declaratie de avere înregistrată ca deputat, Cristescu a consemnat că, în anul 2020, a avut venituri de 130 lei (?!), confirmând că a fost un șomer și un întreținut de lux”..

(…)
”După acest scandal, s-a mutat la Iași unde a trăit în concubinaj cu o patroană divorțată a hotelului Unirea, care era mai în vârstă cu 10 ani decat el și cu care are o fiică. La un moment dat, a organizat cu această femeie nuntă mare și cu ștaif la Satu Mare, la restaurantul hotelului Aurora, cu scopul vădit de a face bani, invitând în acest scop șefi de instituții și oamenii de afaceri mai importanți din zonă, dar, și mai mulți reprezentanți ai lumii interlope”

(…)
”A revenit în Sătmar după o vreme și a sedus o credincioasă penticostală, Lidia Feher, soție de polițist, cu doi copii minori, care deținea un restaurant în centrul municipiului Satu Mare, pe care l-a cumparat cu bani primiti de la un unchi din Statele Unite ale Americii și l-a vândut, ulterior, unei bănci cu suma de 400 000 de euro.”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 13

42 de Comentarii

  1. O mare greseala a PSD-Ciolacu! citez”Radu Cristescu, un traseist politic, urcat in functia de presedinte al ADS, cu sprijinul PDL, esuat in incercarea de a deveni deputat la PNL si ajuns, in cele din urma la PMP. Gratie sustinerii primite din partea Elenei Udrea, Radu Cristescu a ocupat timp de un an de zile functia de presedinte al filialei PMP Salaj. Dupa ce Udrea a cazut in dizgratie, Cristescu si-a pierdut pozitia in partid, fiind marginalizat pe scena politica. Odata cu pierderea functiilor politice, acesta si-a pierdut sursele de finantare, ajungand in sapa de lemn.

    Radu Cristescu si-a pierdut si sursele de informare, dupa ce sora sa, procuroarea DIICOT, Adrian Cristescu, s-a pensionat. Adriana Cristescu, considerata a fi un om de incredere al lui Traian Basescu, ea fiind cea care a instrumentat dosarele lui Dinu Patriciu si Omar Hayssam”(inchei citatul,presa 22.11.2020)

    De ce nu ma mai mir de sacalii din PSD?Recent au angajat-o pe Eba la o Comisie Parlamentara controlata de PSD!Ramanea baseasca somera

  2. Fac pariu ca partidul extraparlamentar PMP sub conducerea inteleapta aacoperitului Cristian Diaconescu (fost PSD,fost UNPR) va face alianta cu PSD, conform cresterii in importanta a acestui Cristescu fost PMP-izd!!

  3. Astept cu nerabdare publicrea celor doua materiale semnate de V. Marian.

  4. Cin’ se aseamana se aduna! Semnalati degeaba. Ce, credeti ca aia de la PSD nu stiu cu cine au de a face?

  5. Valer Marian nu a fost senator PSD de Satu Mare? Este complet retras din politica sau joaca la doua capete?

  6. Politica a aparut cand s-a intalnit primul idiot cu primul prost, iar Ciolacu si Cristescu sunt un exemplu elocvent.

  7. Țara a născut trădători și loaze. Cum sunt bărbații acestei tari, când patru milioane de femei sunt pe “centuraEuropei”? Femeile fug de indivizii romani, indiferent de poziția lor socială. Trebuie sa fii nebuna sa te inturluci cu asemenea specimene.

  8. Totusi… acum Cristescu adevar graieste , altii/ca porcii tot la traoca grohaie !

  9. Mai nene, omul e bun că are informații Bune real time din sânul statului paralel. A fost reevaluat după vreo 4 ani după ce s-a lepădat de Satana Petrov și în plus combate bine. E bun, ce mai caraiti!

  10. Mai Nistorescule tu nu ai altceva de scris ?????
    Vezi ce fac idiotii de la guvernare ministrul sanatatii,cum se omoara oameni cu covid ,cum sunt bagati in sicriu si in groapa,ce face Johanis ,adica mimic!

  11. Si care este escrocheria aluia,ca doar nu a sedusCristescu ala pe bani vreo mamica de userist,sau penelist,si nici pe „prima doamna” a si mai Ratacitului prin politica decat Dancila? Si de ce va oftica cei cativa traseistii care au venit la PSD cand Peneleaua iubita de voi este plina de traseisti,comunisti nascuti pe stanga si ajunsi acum langa comunistii de dreapta,nascuti si aia toti tot pe stanga,in care guwerneaua lor,pe langa banii fara numar pentru vechii lor baroni galbejitzi,baga bani pentru ca sa faca toti alte gondole si fantani cantatoare,toate cu parandarat la partid,bani pe care,pentru ca deja au golit sacul bugetar cu scutiri,subventii si plocoanele lor catre stapanii lor corporatisti,ii taie,cu diferite smecherii de legi si ordonantze inventate zi de zi si pas cu pas,de la pensionari,de la copii si de la cei care inca mai muncesc prin tzara asta,ca altfel de unde,ca restul,de la Tartor si politruci,pana la organe,nu produc nimic si sunt toti niste intretinuti.

  12. Sunt complet de acord cu opiniile d-lui Nistorescu.
    Când văd această javră la tv îmi vine să-l sparg. Doar calomnii și injurii.
    Cum poți să-l faci parlamentar pesedist când îl pupa pe Băsecu mai ales zona fragedă din spate și calomnia pe toți care îl detestau pe B și acum este pesedist? Este o contradicție de termeni.

  13. Frumusetea e ca daca ar fi adevarate insinuarile lui Nea Mareaan, atunci s-ar confirma si pe aceasta cale RE-PRELUAREA SUB CONTROL TOTAL a PsD de catre SECURITATEA STALINISTA denumita eufemistic „binom” din motive usor de inteles, fiind vorba de
    o simpla reglare de conturi!!! Intrucat trebuie cineva sa se ocupe de asezarea corecta a datelor problemei, propun ceea ce
    chiar Nea Mareaan degradeaza la nivel de teorie a…”conspiratiei”-cruciada sa contra „escrocului” E MOTIVATA DE FAPTUL CA NUMAI UN ESCROC IL PUTEA TRADA PE…MONGOLUL CEACAR TARTORUL Securitatii din 2004 incoa’ pe care indirect il APARA!!! Pai, nu e asa mai logic si se incadreaza in cruciada generala contra PsD declansata de cand basoistul Del Ponte a fost demascat de… Dragniiia? Caci, Nea Mareaan nu-i ataca pe Ciuciuolacu si Fierea pentru ADEVARATA LOR CRIMA CONTRA ROMANIEI, modul abject cum l-au sacrificat la ordin pe Dragnia, dusmanul…”binomului”!!! Fortand PsD sa faca SLUJ in fatza Kapo-ului din Deal de exact doi anisori, de cand l-au priponit pe Dragnea impreuna cu o…ratacita de binom in politica!? Mai poti s-o declari COMINTERNISTA pe agenta trimisa demult la Colhozul Bolsevic european daca e o ratacita de binom in politica? In niciun caz…

  14. Daca un escroc de case a fost instaurat ca presedinte de 7 ani la Cotroceni, de ce ma rog nu si-ar instaura si PSD un escroc la organizatia PSD-Satu Mare?
    Dl Valer Marian n-a putut sa stranga date si despre escrocul de la Cotroceni? Cate case a furat cu actre false, cate 60 de case a retrocedat urmasei organiatiei fasciste sasesti, cati copii a traficat si cate sute de mii de Euro ar fi trebuit sa inapoieze statului roman escrocul sus-mentionat, ca foloase incasate necuvenit?
    Pana la urma care din acestia doi este escrocul cel mai mare?

  15. @ nea Fekete , felicitari pentru fina observatie : PMP face alianta cu PSD .

  16. Dar la debitul lui Valceanu, Prisca, Popescu, Harau, Gurau, Fenechiu etc. PSD daca nu-si promoveaza oameni de comunicare si cu aceeasi instruire devine o sarmana fecioara dintr-o Manastire de Carmelite. In toti acesti ani s-a lasat calcat in picioare de manipulari grosolane. Nu se repariaza aurul ca-l ”papa” Dragnea. Ungaria si l-a repatriat. Desi unul a obtinut case cu acte false prin sentinta toti au strigat ca Dragnea fura, cand toata fapta este ca o directoare a pontat prezente doua angajate si s-a scuzat acuzandu-l pe Dragnea. Ca si cum ea nu-i vinovata. Iar aceasta poveste in valoare de 100.000 de lei/salariul celor doua angajate a fost recuperat. Pe cand chiria de 300.000 de euro si „iertarea” unor banci de milioane zeci sau sute de milioane impusa recuperarea prin hotarare judecatoresca nu deranjeaza pt ca tinerii frumosi si liberi si pensionarii au ramas blocati pe iluzia Dragnea. Cand foamea si necazul ii va ajunge sa-si amintesca de toata manipularea inceputa cu Basescu si urmasii sai, adorata ca adevar suprem.

  17. „Guresa Gabriela Firea- alias madame Pandele” si „rătăcită în politică Viorica Dancila”.
    In rest sa auzim numai de bine. Am inteles ca maine veti scrie un elogiu la adresa Clotildei si a frumuseții, inteligentei si patriotismului doamnelor Dragu si Gorchiu. Sigur doamna Gabriela nu are cultura si vocabularul distanțelor doamne si nici nu s-a remarcat prin dragostea fata de oameni in pandemie, cat timp a fost Primar General, asemeni distinelor doamne de dreapta. Domnia Gabriela e cea vinovată de modul în care arată parcul Herăstrău, pe care Plicusor a promis ca-l va reabilita imediat după ca-si va incepe mandatul doi, acesta in cazul in care si-l va incepe.
    Ps. Ce sa-i faci nea Cornel. Ati îndemnat lumea sa aleaga dreapta, adică ura, inumanului, antinationalul, teroarea si acum continuati sa blamați empatia, bunul simt, dragostea, frumusețea și speranta. E dreptul dumneavoastra, dar chiar nu inteleg de ce maturati pe jos cu ființe care merita luate în brațe și luati in brate persoane care merita făcute stergatori. O fi ceva putred in Danemarca, sau numai in Romania?

  18. Ra, da trebuie criticat peeseedeul, ca doar w la putere….Catzu a speculat impotriv monedei natzionale si se pisha cu bolta pe popor in fiecare zi de la inaltimwa functiei, dar este fara de prihana…

  19. Nea Mareaan e un „procurator” bolsevic de incredere, basoiul se poate mandri cu el, loveste cu ferocitatea din dotare in TRADATORUL patronului sau!!! Nici macar celalalt „tradator, dar de poza” al basoiului, Gelu Viishan, nu a lovit asa dur
    in Tartorul Mongol precum Cristescu. Gelu care a recunoscut ca a comis la Lovitura de Stat-Comintern fapte de arme pline de vitejie…Nu am reusit sa ma informez, dar ma tem ca a plecat din Banie in fruntea CIOMAGARILOR PCR-isti SINDICALISTI la…Timisoara sa le dea o lectie cetatenilor de elita ai COMUNITATII BOLSEVICE DE INFORMATII – Comintern, de fapt pentru
    a ingrosa randurile „maselor de oameni ai muncii” pe strazi, agentii fotoreporteri legendati in Occident avand un material
    bogat pentru …”filmul revolutiei popoarelor de ciomagari”…Eu daca as fi proprietar de pamant ca Dl Nistorescu nu mi-as
    da tarlalele pe orice maini…

  20. Oridnul nu se discuta, mai ales cel venit din Padure, iar Ciolacul raspunde prompt si primeste in partid pe cine i se ordona.

  21. Domnule Nistorescu….ce vreti de fapt dumneavoastra. Spuneti-ne ! Totul va miroase , PNL-ul este cah, USR-ul pish, PSD-ul gures si escroc, AUR nasol…..dati-ne si noua o lumina, ceva acolo… chiar totul este negru si urat mirositor ? . Ceva trebuie totusi sa alegem, nu ? Macar ca stampilam cel mai mic rau. Dar acest „cel mai mic rau” trebuie incurajat altfel… iata, iese raul cel mare !

  22. Nu sunt FAN,PSD dar analizand si punand in balanta ce au facut in guvernarile lor,fata de acest guvern adus la putere,fara sa respecte prevederile din CONSTITUTIE de NEONAZISTUL,KLAUS WERNER IOHANNIS,cred ca marea majoritate a romanilor cu mintea intreaga pot sa faca diferenta.Actuala guvernare formata din PNL,USR-PLUS si UDMR,cred ca este cea mai dezastroasa din istoria acestei tari.Cand citesc PNL,care are in denumire si cuvantul NATIONAL,ma gandesc daca acesti ESCROCI din randul acestui partid stiu ce inseamna NATIONAL.Dupa modul de guvernare cu acesti NEMARXISTI din USR-PLUS si aliati cu iredentistii din UDMR,cred ca nu.Nu au luat nici o masura sa fie in interesul acestui popor.Ei sunt la dispozitia multinationalelor si nu misca nimic fara stiinta NEONAZISTULUI KWI.Nu cunosc activitatea si afacerile acestui CRISTESCU,dar stiu ca era un PUPINCURIST de aproape a lui BASESCU-PETROV,cand era in PDL.Acum a trecut in barca PSD,unde pe la diferite posturi din mass media aduce numai osanale acestui partid,care a ajuns sa fie condus de niste HABARNISTI,in frunte cu acest CIOLACU.Multi care faceau parte din acest partid si care aveau un cuvant de spus cu greutate,au fost indepartati de acest CIOLACU.Daca nu se fac alegeri si nu este ales un personaj ONORABIL in fruntea acestui partid,nu o sa mai avem partid de stanga pe scena politica a tarii.Acest CIOLACU,se pare ca raspunde la jocurile lui IOHANNIS.Nu stiu de ce sunt primiti cu atata lejeritate,toti dezertorii din alte partide.De ce nu se spune STOP,acestor PUPINCURISTI,care pana acum faceau spume la gura criticand PSD-ul.Dar nu numai aici se intampla asa ceva,ci si in celelalte partide.Oare chiar asa de repede se poate schimba DOCTRINA?

  23. Auzi la radio, la Tv, in presă, peste tot, doar român, român in sus român in jos,. Totu e doar de români, e românesc și pentru români,. Aici cei care nu sunt români poate sunt in avantaj.. Dar, de ești partid de români apoi pe cine ai pune ?? Nu pe unu ca ăsta ??

  24. Ma boanghine, si lui Joiannis cat este el de neamt ii spune ,,presedintele Romaniei” si ,,presedinte roman”. Cand un rromulan sau un boanghin ardelenesc face o prostie in strainatate, ii zice:,,romanul Pista s-a suit pe cal” sau ,,cetateanul roman Pardaillan a furat un portofel”. Ptr ca toti sunt cetateni romani

  25. KUKU BAU are dreptate. Sunt excroci cu caru peste tot in politica, D-nul Nistorescu are „aplecare”pentru cei de stânga .Cei de dreapta fiina cumva „excrocii mei”.Guvernările PSD erau mult mai umane și mai performante daca vrem sa recunoaștem .D-ul profesor Andrei Marga aprecia stânga din perioada Dragnea spunând că era o democrație poate prea blândă .Acuma ce avem?Despre Dancila și eu cred că era o „rătăcită”in politica din Romania și asta pentru că e NORMALA,în comparație cu cei de dreapta.De fapt in”Romania Normala”eu vad o lipsă de bun simt ,de uman.

  26. Probabil unul dintre cele mai pestilentiale gunoaie ale politicii romanesti !

  27. Securist la securist trage! Raducu a fost sluga puturoasa preaplecata a lui Petrov in partidul lor de securisti 100%. Baiatul are un merit, nu este salajean sau clujean dar este osean. Cam tot aia. Se pare ca zona era pepiniera pentru securistii noi ai magureanului. Este tot mai limpede ca Ciolacu si shatra lui de securisti sunt groparii pesedeului.

  28. Dar pe jegosul de eugen bejinariu, multiplu infractor necondamnat (încă), un individ veros căruia i-ar trebui 7 vieți să-și justifice onctuozitatea averii acumulate, care ar fi reperul temporal în care îl vom vedea la Rahova?

  29. Vai dar ce revoltător! Marele partid are asa un membru care i seamănă leit! Ce greșeală! Individul ăsta guraliv o sa afecteze cinstea proverbiala a psd ului.

  30. Rotirea cadrelor!
    Inainte vreme, securistii isi conservau rebuturile si le redistribuiau pe alte functii, asa incercausa-si piarda urma scursurile sociale comuniste.
    Aceeasi escrocherie bolsevica este practicata de 31 de ani in politica. Si toate partidele practica acest sport.
    Doar diversiune securista cu scopul de a fi mentinut acest sistem corupt.
    Actuala clasa politica, in intregime, trebuie schimbata. Da nu cu reziduri ale securicilor!

  31. Absolut toti din PDL au fost gunoaie si au ramas chiar daca acum poarta alte haine. A uitat pesedeaua cand acest diversionist spala pe jos cu pesedeii pe la toate televiziunile securiste unde era mereu invitat de onoare? Mai mult ca sigur ca Ciolacu a primit ordin de la stapanii sai sa-l primeasca pe acest lacheu basesc in partid.

  32. Bine ca ati gasit un subiect , praf in ochi , ca sa nu ne uitam la umilinta fara margini , insulta maxima la adresa romanilor , prin calamitatea facuta de acesti nenorociti , ‘noaptea ca hotii’ , la spitalul Foisor !!! Caz unic de batjocura in lumea civilizata , in sec.XXI . Pestele de la cap se impute , iar noua ni se arata un biet guvid , de care-i tara arhiplina ! Bravos natiune ! P.S. Cand oare vom avea demnitate , onoare , dar mai ales , minte ??

  33. Excelent articol, da’ excelent rau….Am ras cu lacrimi! Comando’ politic, tata Firea cu intestinul gros de Cristescu, care Cristescu cred ca este ce are mai abject o fiinta umana in ea! Asta nu stie decat de ciomag, vitriol si dat cu piciorul in testicule… Abjectia dusa dincolo de sistemul nostru solar! Masticatie, deglutitie, defecatie, mictiune, parasimpaticul si nervul vag sunt la putere la gramada asta proteica in care Entropia a tins la infinit. Ma uit la asta ca la un Elien…Ce sa zici,ce sa spui si de tata Udrea! Adoima lu Cristescu, un rudiment biologic care a schilodit Bucurestiul, Herastraul, totul! Asa le trebuie bucurestenilor daca si-au pus sperantele in asta care a venit in Capitala in papuci de plastic si in pielea goala, cu o coaja de mamaliga in traista! Da tupeuu.. Tupeu taica…Aici madam Pandele are o basculanta!!! La Astia le place ciolanu, Ciolacu, adica nemunca si parandaratu’ Ce cretini o pune botu la ramelea astea…Dle Nistorescu! Cu astia ca din canalizarile Bucurestiului MI-ATI inveselit ziua! Nu mai beau 2 kile de Cabernet ca sa ma simt bine…Pa astia ii folosesc numai de hartie igienica…

  34. Cu Dragnea a inceput ‘reforma’ in PSD si inlocuirea cadrelor de conducere cu personaje care activasera pe la PRM si PDL , si chiar el spunea ca PSD-ul nu mai este cel de altadata. La ultimele alegeri, procedeul a continuat cu promovarea avocatei prietenei blondei pe listele PSD. Probabil are loc o asociere tacita a unora din toate partidele, inclusiv din cele de la butoane, pt sustinerea obiectivului: punere la adapost a celor care au probleme cu justitia. Pana la urma , fostul PDL se regaseste peste tot si domina, chiar daca nu se observa direct.

  35. @9 aprilie 2021 la 20:41.. Nu știu de ce mă cobor să te bag in seamă,.. Dar totuși.. In in-cultura ta faci o greșeală.. Cetățenia și naționalitatea nu sunt aceleași,..Tu care ești neam de emigranți care umple lumea de păduchi, deși ești in Italia sau in Spania și ai act de identitate ”buletin” al țării lor, tot român ești, fătat in cocină., Nu ești automat italian sau spaniol, deși poate ai vrea…

  36. Purtatorul de cuvant este, in general, un om fara cuvant, care poarta cuvantul altora pe unde este posibil…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.