Un gigant român la New York: Vlaicu Ionescu

Albumul “Vlaicu Ionescu Pictorul”, de Doina Uricariu, este însoţit de o prefaţă semnată de Alberto Cernuschi & două eseuri critice semnate de Ruxandra Garofeanu şi Nina Stănculescu. Un bogat şi inedit corpus de documente de arhivă, fotografii, scrisori, pagini autobiografice şi texte aparţinând prelegerilor de la München ţinute de Vlaicu Ionescu evidenţiază personalitatea unui artist al cărui orizont polivalent este comparat cu acela descris de Pico della Mirandola.

Natura statica, 1954

Studiul Doinei Uricariu, împărţit pe trei mari secţiuni, fragmentat în capitole extrem de documentate şi alerte, în spaţiul istoriei artei universale moderne şi postmoderne, pune în valoare personalitatea unui pictor român cu un univers plastic unic, o viziune cromatică vie şi o densitate a simbolurilor impresionantă.

Elegantul volum de 352 de pagini reuneşte pentru prima oară opera plastică a artistului, reproducând în policromie 250 de pânze în ulei, icoane pe sticlă şi pe lemn şi peste 50 de desene şi gravuri semnate de artist, realizate între 1945 şi 1997.

Peisaj de iarna

El cuprinde un catalogue raisonné semnat de Alina Ionescu-Graf, fiica pictorului. Fotografiile lucrărilor sunt semnate în majoritatea lor de Sorin Radu, un profesionist al fotografiei, al cărui nume s-a impus de la primul album dedicat pictorului Ion Ţuculescu în 1965.

Pe durata lansării vor fi proiectate lucrări ale lui Vlaicu Ionescu, precum şi fragmente dintr-un film de televiziune realizat de Marilena Rotaru în 2000 la New York.

Evenimentele se precipită. Înainte să plece la New York unde a fost numită Directorul ICR, Doina Uricariu ne demonstrează că va fi în această poziţie din nou omul potrivit la locul potrivit. Albumul pe care l-a dedicat cercetării şi comentariului lucrărilor în ulei, desenelor şi gravurilor semnate de Vlaicu Ionescu face parte dintr-un proiect al scriitoarei şi editoarei Doina Uricariu de a recupera şi pune în valoare patrimoniul cultural al exilului românesc, răspândit pe toate meridianele.

Portretul Lidiei, sotia pictorului

Iată că anii trăiţi la New York s-au materializat în două ample albume-monografice dedicate unui sculptor şi unui pictor român, al căror nume nu poate fi omis din istoria artei plastice şi a modernismului veacului XX. În urmă cu un an a editat şi lansat, chiar la ICR, Bucureşti şi New York, dar şi la Târgul Internaţional de la Frankfurt, marele album dedicat sculpturilor dar şi desenelor semnate de Constantin Antonovici, elevul şi discipolul marelui Brâncuşi. Un sculptor care a trăit la New York mai bine de jumătate de secol, având lucrări în numeroase colecţii private şi publice, din Austria, Italia, Polonia, Germania, Franţa, SUA. De data aceasta scriitoarea Doina Uricariu, cunoscută prin numeroasele ei incursiuni în critica şi istoria artei, dedică Pictorului şi artistului Vlaicu Ionescu o carte-album, superb realizată, ca design, cu o policromie unică în spaţiul picturii româneşti. Albumul “Vlaicu Ionescu/ The Artist/ Pictorul”, scos în ediţie bilingvă engleză-română ne aminteşte de frumoasa punere în pagină şi eleganţa occidentală care ne-au impresionat în cartea-album scrisă de Doina Uricariu împreună cu Monica Pillat despre Doamna acuarelei moderne româneşti, Maria Pillat-Brateş, soţia lui Ion Pillat. Surprizele se ivesc la tot pasul. Realizăm cât de multe sunt petele albe din informaţia noastră, cât de mult a pierdut cultura şi arta noastră prin teroarea cenzurii şi obligaţia de a ignora şi şterge definitiv numele tuturor românilor care şi-au părăsit ţara în comunism sau au părăsit România în perioada interbelică.

În România captivă

Vlaicu Ionescu povesteşte în notele sale autobiografice despre interesul pe care i le-au trezit încă de vârsta de 14 ani ocultismul şi esoterismul. În plus, el îşi începe preocupările legate de astrologie la 16 ani. Aminteşte că după moartea tatălui său a avut norocul să cumpere de la un domn în vârstă cele mai importante cărţi din bilioteca acestuia, uriaşă, însumând peste 8.000 de volume. Astfel că, la 20 de ani, Vlaicu Ionescu îşi începe iniţierea cu un “maestru invizibil”, după cum mărturiseşte în notele sale autobiografice, iar iniţierea durează patru luni. Îşi susţinuse bacalaureatul în anul 1940, un an al Apocalipsei. În toamnă, Vlaicu s-a înscris la trei facultăţi deodată: Litere şi Filosofie, Arhitectură şi Matematică.

Experienţa războiului mondial şi a pierderii vieţilor omeneşti fără sens a fost pictată de Vlaicu Ionescu în cel puţin trei pânze intitulate “Război”. Cel dintâi tablou păstrat, dincolo de tema explicabilă în context istoric, este expresia unor sinteze ce definesc arta lui Vlaicu Ionescu, Cubismul, Postmodernismul, Expresionismul. Fără să fi fost elev al lui Gheorghe Petraşcu tânărul artist e marcat de tuşa puternică a acestuia. Primii ani ai adolescenţei şi tinereţii lui Vlaicu Ionescu adună într-un soi de timp al vertijului şi comprimării experienţei întâmplări ce curg în cascadă. Studiile făcute cu pasiune, schimbări politice majore, războiul, fericirea nemăsurată de a picta, refugiul şi marea iubire faţă de Lidia Pecurariu care-i devine şi soţie.

Patrate de aur

În 1945, Vlaicu are o a doua expoziţie de avangardă la galeria Ateneului Român. Expune împreună cu un pictor excepţional, Ion Ţuculescu. Este obligat la 23 de ani să iasă din scena artelor plastice româneşti şi să aştepte aproape un sfert de veac până în 1968 ca să-şi expună din nou pânzele într-o galerie. Culoarea lui Vlaicu îmbrăţişează vedenii, simboluri, proiecţii spirituale în tuşe energice puse adesea pe pânză cu ajutorul cuţitului. Vlaicu a refuzat să facă orice compromis, deşi visa să devină un mare pictor. A luat lecţii de pictură cu Adam Bălţatu şi Jean Al Steriadi. Visa să picteze ceva în care credea, folosindu-şi talentul, penelul şi cultura plastică deosebită pentru pictura din lăcaşurile ortodoxe. A urmat Şcoala de Pictură Bizantină de pe lângă Patriarhia Română, într-o perioadă dificilă. Dar nu îşi poate urma vocaţia de pictor nici pe direcţia picturii al fresco bisericeşti, dat fiind perioada foarte grea prin care trăia Biserica Ortodoxă a României, hărţuită de ofensiva ateismului. Vlaicu face o ultimă tentativă de eludare a influenţei ideologiei în viaţa sa şi a familiei sale şi reuşeşte să fie admis ca student la Conservatorul de Muzică. Portretul poate fi una dintre direcţiile sigure ale artei sale. Un soi de blazon al persoanei ce însoţeşte chipul interior. Refuzul total de a face concesii ideologice sau politice sau de a renunţa la imperativul estetic caracterizează întreaga sa operă de pictor, desenator şi grafician. Picturile păstrate de la începutul anilor 50 urmăresc cele două direcţii pe care le dezvoltă concomitent arta lui Vlaicu Ionescu: direcţia aşa zisă figurativă, cu peisaje, naturi moarte şi scene simbolice, şi direcţia aşa zisă nonfigurativă, de fapt cubistă, modernă, de avangardă. Natura moartă devine unul dintre refugiile pictorului, al exilului contemplativ. Natura moartă devine concept, “Oul dogmatic” înlocuieşte tema comună din naturile moarte, legată de vanitate, lupta dintre spirit şi materie.

Vlaicu Ionescu îşi continuă în perioada 50-60 studiile esoterice şi se dedică mai ales lui Nostradamus, unind frenezia cu cercetarea profundă. Dar în acea vreme tulbure, în noiembrie 1958, doi ofiţeri de la Direcţia Generală a Miliţiei au perchiziţionat casa în care locuiau Vlaicu şi Lidia Ionescu împreună cu cei trei copii. Totul, cu un substrat politic. A urmat confiscarea colecţiilor private. Este anchetat peste 9 luni. Face greva foamei. Este acuzat de infracţiuni imaginare şi condamnat la doi ani de închisoare de drept comun. În seara în care a fost arestat, Lidia a distrus manuscrisul “Nostradamus”, îngrozindu-se la gândul că ar putea fi găsit la o următoare percheziţie. Era vorba de o cercetare de peste 10 ani. “Nostradamus”, interpretat magistral de Vlaicu Ionescu, în diferite ediţii şi volume, a fost publicat în limbile română, italiană şi japoneză. Toate aceste cărţi i-au adus renumele de el mai bun exeget al lui Nostradamus. Distrugerea manuscrisului “Nostradamus”, confiscarea celor 32 de pânze pictate de maeştrii vechi, lunile petrecute în închisoare reprezintă o sinuoasă relaţie cu propriul talent de artist plastic.

Toată această descriere face parte din primul capitol al vieţii pictorului. Asupra anilor dăruiţi picturii şi laboratorului căutărilor de sine, asupra febrilităţii creaţiei, asupra grădinii de simboluri, vom reveni.

Pentru un al doilea dialog vizual cu pictura lui Vlaicu Ionescu a fost aleasă Biblioteca Centrală Universitară Carol I, unde Aula renumită va găzdui o nouă lansare, în 4 octombrie, la ora 16, pentru a sărbători astfel locul de unde artistul s-a impus interesului galeriilor europene şi apoi americane. În anii 1968-1969, Vlaicu Ionescu a deschis în Hall-ul Bibliotecii două mari expoziţii de pictură modernă, expresionist-abstractă şi mistică.

La lansare, vor fi prezenţi Alina Ionescu-Graf şi Alexandru Ionescu, copiii pictorului. Vor vorbi despre opera lui Vlaicu Ionescu, pictorul Petru Lucaci, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, conf.dr. Carmen Muşat, criticii Tudor Octavian, Mihai Plămădeală, Ruxandra Garofeanu, Nina Stănculescu şi autoarea volumului, Doina Uricariu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.