Nimeni nu cîștigă nimic. Toată lumea pierde. Bugetul este mai sărac cu cel puțin 35 de milioane de euro. Partidele angajate în susținerea referendumului (PSD și PNL) sunt mai lipsite de sprijinul propriilor membri și susținători, Biserica Ortodoxă Română, despre care toată lumea credea că este singura voce care mai pătrunde în sufletul compatrioților noștri, a fost tratată cu nepăsare.
Partidele s-au agitat prea puțin cu mobilizarea populației, fiind sigure de succes. Cel puțin, la vedere, biserica și-a asumat o poziție și a mobilizat poporul de credincioși.
Culmea este că adversarii referendumului, cei care au propovăduit pe internet boicotul, nu s-au întîlnit în demersul lor cu credincioșii de vîrsta a treia, principalii susținători ai Bisericii Ortodoxe și ai PSD-ului.
Susținătorii boicotului de tip rezist n-au ajuns să-i influențeze pe credincioșii din sate și periferia orașelor. Și cu toate acestea, țăranul român nu l-a urmat nici pe preot, nici pe primar, nici pe cei de la PSD și nici pe cei de la PNL. Nu se mișcă țăranul român pentru o legiferare în domeniul orientărilor sexuale. Nu-i pasă!
Coaliția pentru familie, în ciuda numărului uriaș de semnături strînse, a suferit și ea o uriașă înfrîngere. Una zic oamenii la sondaje, în fața camerelor de luat vederi și la strîngerea de semnături și altfel se comportă cînd votează sau trebuie să se deplaseze pentru o implicare politică.
Esecul referendumului se contabilizează mai mult la PSD și PNL. Mărește neîncrederea în ele. Pe fondul luptei oarbe din politică, românii cu drept de vot au refuzat să fie acaparati de o tabără sau de alta.
Mărturisesc că am făcut parte dintre cei care nu au votat. Dacă Biserica Ortodoxă Română și două partide politice, zic ele principalele din România, au sprijinit acest demers, să îl ducă pînă la capăt. Și să tragă ponoasele, pentru că, dacă referendumul ar fi trecut, ele ar fi fost cele care ar fi tras foloasele.
Referendumul pentru familie, desfășurat în condiții legale rezonabile, a eșuat din lipsa de susținere a populației. Pe românește, din lipsă de interes. Ce părea cel mai simplu de trecut s-a dovedit a fi imposibil, semn că încă nu ne cunoaștem bine compatrioții, că această modificare a Contituției nu a fost percepută ca o urgentă și ca o necesitate. Ca atare, ea a murit la un pas vizibil spus de majoritatea populației.
Ne-am făcut de lucru într-o speță care nu arde. România nu este nici Vestică în opțiuni. dar nici nu are curajul să susțină o ortodoxie habotnică.
@un mizantrop: eu nu am pomenit in interventia data nici un cuvant despre referendum! am intrebat ce este marxist in chestiunea modului in care este tratata homosexualitatea! la intrebarea pusa, dumneata imi pui intrebari, nu dai raspunsuri clare! ce este marxist in manualele scolare din Franta si in proiectul cu educatia parentala! daca ati putea indica si sursa exacta a ideilor marxiste in respective idei/proiecte/abordari as fi incantata! altfel imi pare ca pur si simplu dati din gura…ca nu aveti conceptul…