Un regim corupt moral, pe statul de plată al Rusiei, o ameninţare la adresa UE şi NATO

În Ungaria avem o lungă tradiţie a xenofobiei şi a naţionalismului, iar “elitele conducătoare se folosesc de teama populaţiei că şi-ar putea pierde cultura şi identitatea”, spune fostul ministru de Finanţe (pentru un an, în guvernul socialist al lui Gyula Horn) şi fost eurodeputat ungar Lajos Bokros. Istoria se repetă, avertizează el într-un interviu pentru publicaţia de limbă engleză Budapest Beacon, în perspectiva referendumului privind cotele de refugiaţi care va avea loc pe 2 octombrie.

Bokros spune că actuala criză a a refugiaţilor este folosită de guvernul Fidesz ca un pretext pentru “a se prezenta drept salvatorul ungarităţii”.

Bokros este fondatorul formaţiunii politice Mişcarea Ungaria Modernă, un partid care nu a participat la ultimele alegeri parlamentare. Bokros a obţinut însă un rezultat foarte bun la alegerile pentru primăria Budapestei, în 2004, când s-a clasat pe al doilea loc (36% din voturi) după reprezentantul puterii. Partidul său le cere simpatizanţilor să boicoteze referendumul de pe 2 octombrie împotriva cotelor obligatorii de imigranţi impuse de UE. Pentru aceasta, partidul colaborează cu partidele de opoziţie “Dialogul pentru Ungaria” şi “Împreună”. Un afiş al campaniei lor prezintă doi indivizi stând în faţa unui televizor şi arătând degetul mijlociu clipurilor de campanie ale guvernului. “E un răspuns proporţional”, spune Bokros, care caracterizează campania guvernului drept îngrozitoare, insidioasă, înşelătoare, o campanie care “otrăveşte minţile alegătorilor maghiari”.

“Întrebarea referendumului nu este relevantă, pentru că UE nu are vreun plan pentru a transfera cu forţa imigranţi în Ungaria”, spune fostul ministru, adăugând că imigranţii nu vor să vină în Ungaria, pentru că “au amintiri foarte neplăcute din timpul traversării acestei ţări”.

Referendumul are loc pentru a abate atenţia societăţii şi a naţiunii de la prestaţia execrabilă a guvernului Viktor Orban, spune Bokros, pentru care economia nu merge mai bine şi oamenii nu trăiesc mai bine. Serviciile publice s-au deteriorat mult, în special sănătatea şi educaţiam, şi se înregistrează o “scădere generalizată nivelului de trai”, spune Bokros. “E important ca guvernul să distragă atenţia de la asta. Desigur, UE ştie despre ce este vorba”, spune fostul ministru.

Bokros atrage atenţia asupra unei fraude care poate avea loc la referendum. “Pot frauda mai uşor dacă oamenii participă şi îşi anulează voturile. Este uşor ca voturile să fie înlocuite, odată ce oamenii au semnat că au participat la vot. Fostul oficial atrage atenţia că în Ungaria buletinele de vot nu sunt înseriate şi ca ele pot fi înlocuite chiar dacă votantul distruge buletinul. Legea prevede că doar partidele parlamentare pot trimite observatori, iar aceasta favorizează puterea şi partidul extremist Jobbik, al doilea ca forţă în Parlament.

Discursul premierului Orban este unul lipsit de fundament, spune fostul ministru de Finanţe, în opinia căruia performanţa economică a Ungariei, atât cât există, se bazează pe doi factori exogeni. “Unul sunt subsidiile UE, care depăşesc 3% din PIB. Fără ele, deficitul fiscal ar fi de peste 6%, un procent nesustenabil. Celălalt este rata mică a dobânzilor din întreaga lume, ceea ce a făcut ca guvernul să-şi poată reduce datoriile”.

Jumătate de milion de unguri au plecat să lucreze în Vest după venirea la putere a lui Viktor Orban, în 2010. De aceea rata şomajului este una bună. Ungurii au plecat în Germania, Austria, Marea Britanie. “Doar aici se creează locuri de muncă”, spune Bokros. Din cele 3,8-3,9 milioane de unguri care sunt angajaţi, circa un milion lucrează în sistemul public, un procent foarte mare pentru o economie în tranziţie, consideră Bokros. “Locurile de muncă în sectorul privat sunt foarte puţine. De aceea statul are un rol copleşitor atât în investiţii, în crearea de locuri de muncă, cât şi în crearea iluziei bunăstării”.

Liderul micului partid neparlamentar este nemulţumit de poziţia Ungariei în Grupul de la Visegrad. Sunt două tabere aici. “Pe de o parte sunt Cehia şi Slovacia, care nu se luptă prosteşte pentru libertate împotriva UE şi care şi-au dat seama de beneficiile pe care le aduce UE şi încearcă să joace după reguli”. Pe de altă parte, Grupul de la Visegrad s-a redus pentru Viktor Orban doar la Polonia şi Ungaria, iar Bokros spune că până şi în această tabără sunt discrepanţe majore, în special privind poziţia faţă de Rusia. “Alături de statele baltice, Polonia este cel mai puternic aliat al NATO când vine vorba de apărare şi de independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei”.

Bokros îl acuză pe Orban că a luat partea lui Vladimir Putin în această ecuaţie. Când Orban a sugerat că trebuie ridicate sancţiunile UE impotriva Rusiei, “a demonstrat că este de facto pe statul de plată al lui Putin”, spune fostul ministru.

“Felul în care Orban l-a primit pe Putin la apogeul crizei din Crimeea arată cât de corupt este guvernul ungar atât moral, cât şi cultural. Este foarte interesant că Orban a acceptat propunerea lui Putin de a juca un rol în slăbirea coeziunii şi integrităţii UE în mai multe domenii. Orban acţionează ca o coloană a cincea a Rusiei în UE. Drept urmare, pot să spun că regimul Orban este o ameninţare la adresa securităţii NATO şi a UE”, a declarat Bokros.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.