Un senator liberal susține că Prognoza a măsluit cifrele la cererea PSD

Senatorul liberal Florin Cîțu acuză PSD că a forțat Comisia Națională de Prognoză să umfle datele astfel încât să credibilizeze programul de guvernare al partidului care a câștigat alegerile. „Ultimul scandal public în baza căruia MFP a făcut rectificările bugetare pozitive a avut la baza informaţiile şi prognozele care conform legii sunt furnizate Ministerului de Finanţe, pentru întocmirea bugetului, de către Comisia Naţională de Prognoza (CNP). Aceeaşi comisie a furnizat, conform legii, datele pentru bugetul pe 2017. Legea de funcţionare a comisiei spune că pentru întocmirea bugetului pentru anul viitor se foloseşte prognoza de toamnă a comisiei. În cazul nostru prognoza publicată de CNP în noiembrie 2016. În acea prognoza PIB-ul nominal pentru 2017 era estimat la 807 miliarde lei iar creşterea economică reală la 4.3%. PSD şi Liviu Dragnea au publicat programul de guvernare care include, printre alţi indicatori, PIB-ul nominal şi creştera economică în 22 septembrie 2016 şi 9 Octombrie 2016. Cifrele nu coinicideau cu cele publicate în noiembrie 2016 de CNP. Primul lucru care trebuie reţinut. În decembrie 2016 Liviu Dragnea a prezentat şi bugetul pentru 2017. Bineînţeles a folosit indicatorii din programul de guvernare al PSD publicat în septembrie 2016”, a spus Cîțu. Senatorul liberal a pus în oglindă cifrele CNP și ale PSD. Iată cum arată:

– CNP prognoză toamnă: PIB = 807,4 miliarde de lei. Program PSD: PIB = 815,2 miliarde de lei
– CNP prognoza toamnă: creștere economică – 4.3% din PIB. Program PSD: creștere economică – 5.5% din PIB.

„Liviu Dragnea a decalarat public că programul de guvernare a fost elaborat pe baza informaţiilor publice. Numai că ele nu se potriveau, cele ale PSD erau mai mari atât pentru PIB cât şi pentru creştere economică. Au venit alegerile, PSD a câştigat şi hopa a făcut bugetul pentru 2017. Conform legii, ministrul de finanţe ar fi trebuit să preia datele de la CNP din prognoza de toamnă 2016. Surpriză, când ne uităm la buget observăm că nu este construit pe datele CNP din prognoza de toamnă 2016 şi, incredibil, pe o prognoză de iarnă publicată de CNP cu aproximativ două luni mai devreme decât era normal. Pentru cei care nu sunt economişti am să va spun pe româneşte ce s-a întâmplat. Prognoza de iarnă a CNP care a apărut pe 20 ianuarie 2017 a preluat la literă (perioada 2017-2020) datele din programul de guvernare al PSD publicat în septembrie 2016. Acum v-aţi prins? Tot pe româneşte, CNP a comis o ilegalitate pentru că PSD şi guvernul să poată justifca bugetul pe 2017. CNP a fost obligată să-şi revizuiască prognozele în linie cu cele ale PSD-ului şi gurului LIviu Dragnea şi să ofere o baza legală pentru întocmirea bugetului pe 2017. Există o explicaţie pentru ce s-a întâmplat? Eu cer oficial explicaţia. Iar dacă domnul preşedinte al CNP, Ioan Ghizdeanu, numit de PSD nu o are atunci trebuie să-şi dea urgent demisia. În acelaşi timp, voi solicita colegilor din PNL să depună o plângere penală împotriva conducerii CNP. Va aduceţi aminte cine vorbea de trucarea informaţiilor care au stat la baza rectificărilor bugetare şi cerea comisii de anchetă şi răspunderi penale?”, a scris Cîțu pe pagina sa de Facebook. În concluzie, spune acesta: „Pentru că PSD să-şi poată realiza propunerile faraonice avea nevoie de un PIB mai mare în 2017. CNP avea un PIB mai mic. Opinia mea este că CNP a fost forţată să preia datele umflate din programul PSD de guvernare pentru a-l credibiliza. Dacă am dreptate ne ardem cu toţii”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4533 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.