Un tren încărcat cu cereale a deraiat între Craiova şi Caracal

Unsprezece vagoane ale unui marfar s-au răsturnat în gara Leu, la 25 km de Craiova, după ce trenul a deraiat. Circulația este restricționată,  trenurile circulă pe o rută ocolitoare.

Trenul, care aparținea unei companii private, transporta cereale din localitatea Salonta către portul Constanța. Deraierea a avut loc în jurul orei 1:30, pe raza regionalei CFR Craiova.

„La fața locului s-au deplasat oameni ai CFR S.A., de la AFER, ASFR, AGIFER, pentru a investiga tot ce înseamnă acest incident de pe calea ferată”, a declarat Ștefan Etves,  la B1Tv.

Jurnalistul a mai a transmis, în exclusivitate, că certificatul de transport al companiei private a fost retras până la soluționarea anchetei.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

15 Comentarii

  1. banuiam că cu tiru
    nu se prea poate transporta nimic
    de la granitza din nord….

    (@L.V.
    -se spune „mărfar”
    in etnia noastră)

  2. 34, ani de lăsat totul în paragină de politicieni. Astea sunt consecințele a ce numesc bugetarii de lux din politica românească „Reforma Paraginii.ro”!

  3. se plateste cca 1% din PIB pentru pensii speciale.
    De unde atatia bani si pentru sanatate si pentru educatie si pentru linii CF?..

  4. Mare scofala! Un lucru cotidian , banal in Romania ! Nu se mira nimeni.Trenuri care deraiaza , trenuri care se ciocnesc , trenuri care iau foc, sau se strica in mers, trenuri care nu ajung la destinatie , niciodata, la ora programata ! Niciun vinovat ! Nu mai vorbim de victime omenesti! Aceasta este Romania normala ! Asa o fi si-n alte tari ?

  5. Era mai usor traseul prin Brasov – Predeal – Ploiesti – Bucuresti – Constanta.

  6. Bă, crezui că iar fu vorba di kăruța mythologhikă oltenească discărcătoare di proști sadea locali!
    Cîn’ ‘colea, putem spune că fu vorba di sabotaj unguresc șovin di la Nagyszalonta.
    „…aparținea unei companii private, transporta cereale din localitatea Salonta către portul Constanța”?
    Deci e clar, ducea marfa ukrainenilor naziști, adusă din Transkarpatia, șî toată lumea vede că pentru asta s-a umplut pi căili ferate Rro’ di locomotive aparținătoare di tot felu’ di interlopi zîși „oameni de afaceri” ca gruiistoici șî alți fathitaheri, favorizați mafiot dă la Bukale.
    Ați văzut cum arată noile „linii de mare viteză” ale CheFeRelei, făcute cu banii ioropeniși? Pe lîngă că vagoanele de călători se clatină ca la cutremur la viteze de 40 de km/oră, deja de la montaj șinele sunt ruginite pe întreaga suprafață (nici în vremurili lu’ olteanu’ Ceașkă nu vedeai așa ceva!), iar clemele și prezoanle de prindere pe traversele de beton sunt deja TOTAL RUGINITE, afectate în profunzimea materialului! Veți vedea deraieri în serie, Rro’ balkanikă va ajunge de Antologhiya Transporturilor. Asta, din cauza slujului ce-l face la Marele Lickurici, iUniunea Ioropeni$$ă și Ukraina nazistă……[Rumburak]

  7. Care sunt beneficiile statului roman pentru ca isi pune teritoriul la dispozitie pentru tranzitul cerealelor lui Rothschild?
    Sau e doar beneficiul CATORVA INALTI FUNCTIONARI ALESI PE SPRANCEANA, statul roman necastigand nimic ci dimpotriva chiar pierzand masiv?

  8. De la Basescu, Boagiu, Sova pana la securistul Grindeanu sl plasat in mod strategic la transporturi. Daca pe sosele se intampla atatea, de ce ar fi mai altfel pe calea ferata.

  9. ex-ministra PDLista Boagiu s-a dus sa-i lumineze si pe moldoveni, n-au destule trenuri intarziate, deraiate, la preturi europene.

  10. Cu ani in urma cam prin 1989, i-am vazut soldatii de la geniu si DLEN construind o linie noua in gara Craiova. Bagau la pietris cu lopata si montau infrastructura. Am trecut sa-mi vad rudele din Craiova, acum vreo cativa ani in urma, si asteptand trenul am facut o plimbare in jurul garii pe care o cunoasteam cat de cat prin natura meseriei. Am facut cateva fotografii cu aceeasi linie de acum 34 de ani. Acceasi infrastructura obosita. Numai 2-3 linii sunt cat de cat in functiune. Stiti cate linii erau functionale pe vremea lui Ceausescu in gara Craiova? 27 de linii! Erau toate ocupate. Asteptau trenurile sa primeassca access la o linie in gara.
    Astia de acum nu sunt in stare sa tina 2 linii functionale intre Timisoara-Craiova-Bucuresti! Atat au, 2 linii! Si trag pe liniile alaea cat se poate fara sa mai faca nimic. Pe liniile construite de comunisti.

  11. Cum fabricile de material rulant „un morman de fiare vechi”, vorba unui clasic in viata. Ordinul pe unitate inchise, banii se fac de pe TikTok.

  12. Miorița, ai rămas o oaie la minte. Cel mai greu, ușor traseu, lasă-ne cu inepțiile tale. Umor nu ai, comportament de sectant ai. Una nu, alta da.

  13. @Subiectiv:
    Taraie brau, nu sunteti in stare de nimic.
    V-am ajutat pana azi. De azi nu va mai ajut. Sa va ajute ala cu coarne!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.