Un vârf al aisbergului de corupție

Dana Alexe-Coteț, expert, președinte al Centrului pentru Politici Educaționale, fost lider ANOSR, explică în interviul pe care ni l-a acordat care sunt, în realitate, dimensiunile dezastrului privind diplomele false și de ce se ajunge atât de greu la astfel de anchete ale justiției.

Diplome de licență fără studii. Cum e posibil în România secolului XXI? De ce credeți că s-a ajuns la o asemenea situație?

Din păcate, nu este singurul caz din mediul universitar. Periodic, aflăm din presă de astfel de practici care nu sunt de ieri, de azi: de la vânzări/cumpărări de lucrări de licență/masterat până la șpăgi pentru trecerea cu ușurință a examenelor. Explicațiile sunt legate atât de caracteristicile societății românești în general (corupția nu se regăsește numai în educație), cât și de dorința universităților de a-și mări veniturile, făcând rabat de la calitatea actului educațional.

Despre studenți străini care promovau toate examenele pe bani, e drept, am auzit că se întâmpla pe vremea lui Ceaușescu, dar prin ce „miracol“ a supraviețuit o asemenea meteahnă până în zilele noastre?

Avantajul sistemului românesc de învățământ este că e ieftin în comparație cu cele ale altor țări. De aceea avem mulți studenți străini (iar numărul lor este în creștere), în special din țări non-UE, care plătesc taxe mai mari decât studenții români și cei din UE. Din păcate, universitățile nu își adaptează serviciile (atât cele academice, cât și cele administrative și sociale) pentru a-i integra. Nu îmi pot imagina cum este posibil ca un student străin, care nu cunoaște limba română, să poată fi înmatriculat într-o facultate unde se predă numai în limba română. Este din start o problemă gravă de calitate, dar și de corectitudine a procesului de evaluare. E destul de clar că acolo unde se întâmplă asta sunt deja o serie de probleme care trebuie investigate.

Ați mai primit semnalări atât de grave la CPE?

Nu atât la CPE, cât prin Coaliția pentru Universități Curate (CUC), din care facem parte. Auzim de astfel de practici, însă pentru a acuza pe cineva sau a vorbi despre cazuri concrete este nevoie de dovezi. Din păcate, studenții se tem să facă sesizări, iar universitățile nu prea au mecanisme pentru a-i proteja pe cei care sesizează fapte de corupție. Dacă ne uităm peste activitatea comisiilor de etică din universități, o să concluzionăm că ea este precară, semn că rareori membri ai comunităților academice vorbesc despre neregulile din instituția lor.

Chiar și în zilele noastre este o practică – la unele universități, frecventă – de achiziționare, de către studenți, uneori direct de la profesori, a unor referate, chiar lucrări de licență gata elaborate. Care este amploarea fenomenului și cum se poate reduce această practică?

Nimeni nu știe care este amploarea fenomenului, însă tind să cred că ce ajunge pe masa justiției și automat și în presă este doar vârful aisbergului. Cum putem reduce acest fenomen: limitarea numărului de lucrări de licență/masterat coordonate de către un profesor (dacă un profesor coordonează 50-70 de lucrări/an, este evident că nu are timp nici să le citească), proceduri mai clare de asigurare a calității în special în cazul programelor în limbi străine sau care înmatriculează studenți străini, implementarea pe bune a Registrului Matricol Unic (un instrument care va centraliza date despre fiecare student și care va putea controla mult mai bine numărul de diplome emise de universități) ș.a.m.d.

Cum se poate reduce dimensiunea corupției în mediul universitar, care sunt propunerile pe care le-ați promovat până acum și cu ce efecte?

Prin CUC am făcut multe propuneri pentru diminuarea acestor fenomene. Din punctul meu de vedere, astfel de propuneri sunt greu acceptate de către decidenți și conducerile universităților, pentru că încă nu se admite că astfel de cazuri se întâmplă și în „curtea lor“ și pasează cumva responsabilitatea către justiție. Avem puține măsuri de prevenție, puține instrumente care îi apără pe cei care sesizează ceva, dar și puține locuri „de încredere“ unde studenții și profesorii pot sesiza astfel de abuzuri. Ba, mai mult, un nou trend pe care l-am constatat în universități este legiferarea „principiului loialității față de universitate“, sub care un membru al comunității poate fi sancționat de către universitate dacă face o acțiune ce dăunează imaginii acesteia. Or, sesizarea faptelor de corupție, dacă este o sesizare publică, aduce daune imaginii unei universități și atunci chiar sesizorul este pasibil de sancțiuni.

Citiți și Arestări în escrocheria „Diplome de licență fără studii”

Recomanda
Simona Popescu 144 Articole
Author